Linkuri accesibilitate

„M-am trezit la 4.00 dimineața, visând că mă cert cu Ion Ceban și Andrei Năstase, la o emisiune TV”


Stilistul Victor Micușa în studioul Europei Libere. 11 septembrie 2019
Stilistul Victor Micușa în studioul Europei Libere. 11 septembrie 2019

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Victor Micușa.

Născut la 17 august 1966, în s. Cotiujenii Mici, Sângerei. Președintele Uniuni Frizerilor și a Cosmeticienilor din R. Moldova. Absolvent al Universității Agrare, Facultatea economie și gestiune. În prezent, director la salonul de frumusețe Micușa-Stil.

Luni

De obicei duminica am oaspeți, așa s-au format tradițiile în familia noastră, de aceea luni muncesc de la 12.00, ca să reușesc să mă odihnesc. Dimineața am făcut ordine în ambrozia pe care am depistat-o recent, și pentru mine e o iarbă ordinară.

În drum spre Chișinău toate posturile de radio trâmbițează despre aceea că astăzi se împlinesc 100 zile de guvernare a coaliției PSRM-ACUM, iar în Parlament a venit președintele țării care o apostrofează pe doamna prim-ministrul că guvernul nu își face treaba așa cum se cuvine și că ar trebui să schimbe ceva la Ministerul Economiei și la Protecția Socială. Deci un simplu președinte de țară se rățoiește în tribunele Parlamentului, organul suprem de conducere în stat. În timpul acesta, trei deputați au părăsit sala: Iu. Reniță, L. Carp și O. Țîcu. Cred că la 100 zile ACUM-ul începe să se destrame.

După masă 56 de deputați ridică imunitatea altor doi din partidul Șor - Reghina Apostolova și M. Tauber. Democrații nu votează. Până seara au fost arestate și duse la CNA clar că nu fără scenarii gen protestanți, ambulanța, stop cardiac, spital. Cât lumea este preocupată de acest show, PSRM și ACUM semnează un nou acord, iar Renato Usatâi umblă cu o cruce de lemn prin-împrejurul MAI - ca o replică ministrului de interne A. Năstase, care săptămâna trecută a instalat un crucifix în instituția pe care o conduce. Lumea au numit-o icoNastase. Casă de nebuni nu alta.

Seara la Teatrul „Mihai Eminescu” începe Reuniunea teatrelor naționale românești ed. 5, cu spectacolul „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă.


Marți

Sunt matinal. Începe o zi obișnuită de lucru de la 8.00-19.00 cu pauza de prânz. În telefon găsesc un mesaj primit seara târziu de la domnul Anatol Șalaru, președintele PUN, cu propunerea să ne întâlnim la o cafea. Dimineața eram prins cu clienții și am fixat întâlnirea la 12.30.

Afară s-a răcit brusc și burează cu rafale scurte. Încep zilele depresive, fără soare. Eu sunt omul soarelui.

După ce am deservit câțiva clienți, m-am dus la întâlnirea programată, unde mi s-a comunicat ca voi fi primul pe lista candidaților la consilier municipal. Mi-a zis că sunt sincer, simplu și natural, așa de cum au nevoie cetățenii. M-am simțit onorat.

Mai spre seara iar încep concertele politice:

- Alina Spătaru renunță la calitatea de membru al Biroului politic permanent al Platformei DA;

- Iu. Reniță, L. Carp și O. Țîcu amenință cu părăsirea Blocului ACUM;

- Viorel Morari, care a fost dat afară de PD, revine la șefia Procuraturii Anticorupție;

- Este arestat Vl. Novosadiuc, directorul Sputnik.md și soția sa Rita Țvic, care sunt implicați în fraude bancare, dar lesne eliberați. Știu că ei trebuie să stea la pârnaie, dar de ce nu stau – nu știu.

Spre seară merg la spectacolul „Balul”, jucat de T.N. „Radu Stanca” din Sibiu. Mișcare scenică și relaxare totală.

Miercuri

M-am trezit la 4.00 dimineața, visând că mă cert cu Ion Ceban și Andrei Năstase, la o emisiune TV în cadrul dezbaterilor electorale. Mă învinuiau în ceva și nu puteam să le dau nicio replică. Când am deschis ochii am înțeles că de fapt mirosul urât de la stația de epurare e vina coșmarurilor mele.

Mergem la saună împreună cu un grup de profesori din domeniul matematicii. Sunt ghiduși - cântă romanțe, spun bancuri și aforisme...


Miercurea la mine este de ceva timp o zi mai neobișnuită. Până la masă muncesc intensiv, iar după masă intensiv mă odihnesc. Și așa de 20 de ani. Mergem la saună împreună cu un grup de profesori din domeniul matematicii. Sunt ghiduși - cântă romanțe, spun bancuri și aforisme, vorbesc inteligent despre politică. Înainte eram 12, acuma am rămas doar 7. Pe cinci i-au cosit boala. Clar că nu se mai cântă așa ca înainte, se mai repetă unii în bancuri și glume..., într-un cuvânt - îmbătrânește gașca.

După baie am aflat că O. Țîcu a ieșit din Blocul ACUM, iar mai târziu citesc pe rețelele de socializare că domnul Traian Băsescu îl susține în a candida la postul de primar al capitalei din parte PUN. Dar în presă nu am văzut încă nicio declarație oficială.

Seara la spectacolul „Perfect compus” nu am reușit să ajung. Spectacol greoi, de trei ore. A mers soția cu prietena ei. Eu am înecat emoțiile zilei într-un pahar cu vin roșu de la Asconi.

Joi

O dimineață răcoroasă cu doar 6 grade în termometru. Am închis geamul de la bucătărie ca să nu intre frigul, dar și vreun hulub, care așteaptă diminețile mâncare la balcon. Odată scăpasem unul în casă și până a găsit geamul ca să iasă înapoi afară, mi-a găinățat toată casa și mai nu mi-a stricat și o vază.

Am primit înștiințare ca la orele 13.00 să fiu la comisia electorală pentru a ne înregistra în cursa pentru a câștiga capitala.

21 de candidați s-au înregistrat... va închipuiți? 21! Și mai toți de dreapta. Chiar și candidatul din partea socialiștilor se lansează fără sigla sovietică-socialistă. Totuși ei știu că Chișinăul este pro-românesc, pro-european, pro-omenesc! Deci bătălia se va da pe dreapta.

Noi mergem în față cu Octavian Țîcu - și mă mândresc cu aceasta. Mă închipui câtă murdărie au să toarne trolii puși, după ce ne vom înregistra.

Seara spectacolul „Caramazovii”, jucat de T.N. Târgu Mureș.

Vineri

Poate o să vină timpuri când dreapta va fi nevoită să se unească!...


Doamne, câtă murdărie, cate zoi se toarnă..., și asta e în prima zi de campanie electorală? Oameni buni, opriți-vă! Încercați să vă uitați în oglindă și veți vedea că nu sunteți monștri. Mai sunt zile de trăit. Lăsați loc și pentru Buna ziua, că veți da ochii unul cu altul și o să vă fie rușine. Poate o să vină timpuri când dreapta va fi nevoită să se unească! Cum???

Nu înțeleg, chiar nu înțeleg. Ziceam eu că în politică ca să te bagi trebuie să ai piele de hipopotam.

Merg mai bine să-mi culeg via, poate reușesc deseară la spectacolul „Beția”, sau poate chiar deseară si să-i trag o beție? E vineri doar!

XS
SM
MD
LG