În Balcani nu e niciodată timpul pierdut pentru un solid conflict etnic. Când credeai că s-au epuizat toate subiectele posibile de dispută, iată că revin în forță vechile revendicări ale Bulgariei față de Macedonia (Macedonia „de Nord”, cum trebuie să i se spună acum de către cine vrea să fie corect politic).
În luna decembrie, Macedonia (de Nord), care tocmai și-a rezolvat, după un sfert de secol, conflictul cu Grecia în chestiunea numelui țării, ar trebui să primească, din partea Comisiei Europene, o dată potențială la care să poată începe negocierile de aderare la UE, așa cum s-au petrecut lucrurile și cu Albania, Serbia sau Muntenegrul. Iată însă că Bulgaria se opune începerii negocierilor, dând peste cap speranțele tinerei republici multietnice cu capitala la Skopje.
Bulgaria a trimis un memorandum celorlalte 26 de țări din UE, în care spune că se opune începerii negocierilor cu Skopje, până când guvernul de acolo nu recunoaște identitatea bulgară a populației.
Asta a surprins cu atât mai mult în celelalte capitale, cu cât Bulgaria a fost prima țară care a recunoscut independența Macedoniei, atunci în 1991. Spre deosebire de Grecia, care obiecta împotriva numelui țării. Grecii nu au avut însă probleme cu recunoașterea națiunii și a limbii slavilor macedoneni. Bulgaria, în schimb, a făcut invers: a recunoscut imediat independența Macedoniei iugoslave, dar nu recunoaște nici astăzi existența națiunii sau a limbii macedonene. Pentru bulgari, macedonenii sunt doar bulgari (așa cum vreme de trei sferturi de secol, sârbii i-au considerat sârbi superficial bulgarizați).
Așa încât, memorandumul bulgar adresat celorlalte 26 de țări din UE spune că Macedonia nu poate să înceapă negocierile de aderare până când populația sa slavă nu își recunoaște identitatea... bulgară.
Bulgaria afirmă astfel că macedonenii au devenit o națiune "printr-un montaj etnic artificial operat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial" de către Iugoslavia lui Tito (care a fost în sec. XX marele inamic al Bulgariei).
Bulgarii și „trădarea” lui Gheorghe Dimitrov
Pentru bulgari, fostul premier Gheorghe Dimitrov (cel cu bulevardul din București), arestat și achitat în procesul incendierii Reichstagului (1933) și care avea să conducă Internaționala Comunistă până în 1943 (așa cum astăzi socialiștii europeni sunt conduși de bulgarul Serghei Stanișev), ei bine Gheorghe Dimitrov era un trădător pentru bulgarii de azi. El e cel care a recunoscut Macedonia iugoslavă, după război. Ba mai era si protestant (sau cel puțin din părinți protestanți). Și tot în acei ani negociase el cu Tito unirea Bulgariei cu Iugoslavia, într-o federație balcanică. Noroc că în 1948 Tito avea să se certe iremediabil cu Stalin, iar Dimitrov avea să moară misterios și providențial în spitalul din Moscova unde mersese să se trateze.
Este evident că Bulgaria, membră în UE, poate bloca pe termen nedefinit negocierile de aderare ale Macedoniei, la fel cum micuța Slovenie a blocat ani de zile aderarea Croației din pricina disputei pentru câțiva metri pătrați de ape teritoriale în golful Piran.
Este evident și că pentru premierul Boiko Borisov, disputa aceasta patriotică e providențială, el fiind contestat de luni de zile în stradă de populația sătulă de corupție și de mafia imobiliară aflată la putere la Sofia.
Pe scurt, astăzi Bulgaria spune că Macedonia nu poate începe cu negocierile cu UE câtă vreme nu recunoaște că este o Bulgarie mai mică.
Evident, macedonenii ar putea argumenta, la rândul lor, că deoarece sfinții Chiril și Metodiu veneau din Macedonia istorică, din regiunea Salonicului, și că limba slavonă veche, slavona de biserică, este bazată pe limba vorbită între Salonic și lacul Ohrid, se poate la fel de bine spune că Bulgaria ar fi o Macedonie mai mare. Doar că Skopje nu e deloc în postura de a se juca cu asemenea subtilități culturale și istorice.
Dincolo de faptul că Bulgaria se arată astfel a fi ultima țară cu revendicări naționaliste din Balcani, rămâne și detaliul baroc-amuzant că principalul partid naționalist din Bulgaria, BMRO, nu este altul la origine decât macedoneanul VMRO (Organizație Internă Revoluționară Macedoneană), mult temuta organizație teroristă interbelică, gruparea de anarhiști revoluționari slavi balcanici care l-au asasinat nu doar pe premierul Bulgariei Aleksandr Stamboliski (1923), dar și, un deceniu mai târziu, pe regele Iugoslaviei Alexandru I, omorât în 1934 la Marsilia.
In sfârșit, sa mai spunem ca în imnul național al Macedoniei, unul din cei patru eroi cântați acolo este un aromân: Pitu Gule (erou al revoltei „Ilinden”, din Kușevo, în august 1903), iar Macedonia rămâne o țară atât de bizară si atât de amestecată etnic si cultural, încât ea nu numai ca este un simbol al Balcanilor in general, dar a intrat si in vocabularul universal. Astfel, în franceză, o salată de fructe, sau de legume, în care se amestecă orice, se numește o... „macedonie”.
