Macedonia și Bulgaria împreună în NATO și UE
Ședința comună a guvernelor bulgar și macedonean de la finele săptămânii trecute a marcat încă un pas în calea normalizării relațiilor între cele două țări ai căror cetățeni se înțeleg fără traducător.
La Strumița, orașul natal al premierului macedonean Zoran Zaev, au fost semnate 10 acorduri de colaborare în energie, apărare, telecomunicații, turism, infrastructură rutieră și feroviară, investiții, politică externă și gestionarea situațiilor de criză.
Bulgaria și Macedonia vor întări colaborarea în combaterea terorismului și traficului ilegal de migranți. Experți bulgari vor acorda ajutor Macedoniei în procesul de integrare europeană. Comerțul bilateral a crescut în acest an cu 9% și se apropie de 900 de milioane de euro.
Acordul de prietenie, colaborare și bună vecinătate semnat la Sofia pe data de 1 august, va fi ratificat până la finele anului, au anunțat primii miniștri Zaev și Borisov.
În decurs de 2-3 luni se va renunța la taxa de roaming între cele două țări.
Premierul bulgar a promis sprijinul Sofiei pentru aderarea fostei republici iugoslave la Alianța Nord Atlantică și Uniunea Europeană.
El a spuscă integrarea europeană a Macedoniei va figura pe loc de frunte printre prioritățile președinției bulgare a Uniunii europene în prima jumătate a anului viitor și va putea fi continuată în timpul președinției române și croate.
Bulgaria și Macedonia vor realiza cu investiții europene coridorul de transport nr.8 între Marea neagră și Marea Adriatică - o autostradă și o linie dublă de cale ferată.
Cei doi prim-miniștri au salutat apropierea între bisericile ortodoxe.
„Disputele legate de istoria comună vor trebui lăsate istoricilor, noi ne vom ocupa de problemele actuale”, a spus Borisov.
Săptămâna trecută în Bulgaria a fost inaugurat drumul de la punctul de fronteră Zlatarevo spre cea mai mare bursa agricola folosită de producători bulgari și macedoneni.
Experți bulgari au constatat că îmbunătățirea sensibilă a relațiilor între Sofia și Skopije în ultimele luni este rezultatul proceselor politice ce au avut loc în Macedonia.
Bulgaria însă rămâne cu mult în urmă Serbiei ca prezența în fosta republica iugoslavă.