Prima rundă a alegerilor din Franța s-a încheiat cu un rezultat prevăzut de majoritatea comentatorilor: cei doi candidați care s-au calificat pentru al doilea tur de scrutin pe 7 mai sunt centristul Emmanuel Macron (potrivit primelor estimări: 23,9 %) și candidata dreptei extreme, șefa partidului Frontul Național, Marine Le Pen (primele estimări: 21,7%).
Imediat după ei, potrivit primelor estimări, se situează François Fillon și Jean-Luc Melenchon la egalitate cu circa 19,5%. Candidatul socialist, Benoît Hamon, nu a primit decât 6,2% des voix.
Votul francezilor a fost extrem de fărâmițat, așadar, iar o primă remarcă este aceea că partidele tradiționale, dreapta conservatoare, de tradiție gaullistă (revendicând moștenirea politică republicană a generalului De Gaulle), dar și partidul socialist a cărui mare figură a fost François Mitterrand, au fost măcinate în alegeri de către un nou-venit în politică, Emmanuel Macron, și de șefa celei mai mari mișcări de protest populist, de extremă-dreapta, Marine Le Pen.
Situația nu este cu totul inedită: în 2002, tatăl lui Marine Le Pen, Jean-Marie Le Pen, ajunsese în a doua rundă în fața lui Jacques Chirac.
Chirac a câștigat atunci cu un impresionant 82.21%, strângând în jurul lui întreaga clasă politică, de toate tendințele, pentru a bloca extrema dreaptă.
De altfel, la anunțul primelor rezultate, François Fillon a lansat un apel în favoarea lui Macron. La fel, socialistul Benoît Hamon a cerut întregii stângi moderate să voteze pentru Macron.
Comentatorii politici estimează deja că același lucru se va întâmpla și acum.
Piețele respiră deja și se prevede victoria celui care este numit de pe acum un Justin Trudeau al Franței. Sau un nou Renzi.
Nu se poate spune un nou Tsipras, în ciuda tinereții și a asemănării fizice, pentru că Macron a avut strategia de a insista că el nu este nici de stânga, nici de dreapta.
Președintele francez este ales printr-un vot uninominal majoritar în două tururi, indiferent de rata de participare, pentru un mandat de cinci ani care poate fi reînnoit o singură dată.
Votul în alb sau votul de protest, care reprezintă dreptul cetățenilor de a-și manifesta nemulțumirea sau nehotărârea în cadrul procesului electoral, nu este recunoscut în Franța.
Din 2014, aceste buletine sunt numărate separat de voturile nule și anexate ca atare procesului verbal al fiecărei secții de votare, dar nu sunt luate în calcul la numărarea voturilor exprimate.
