Linkuri accesibilitate

„Mai bine ar face mai multe pentru educație, și nu să anuleze BAC-ul, mai multe pentru dezvoltarea micuților”


Cristina Lupan Vlah

Jurnalul sâptămânal cu Cristina Lupan Vlah.

Născută la 22 ianuarie 1987, a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la ULIM. Și-a luat masteratul în domeniul relații publice la Academia de Studii Economice din Moldova. A fost voluntar la o serie de organizații studențești și de tineret, a fost în SUA pentru o perioadă de patru luni în cadrul unui program de schimb de tineret și a făcut stagiere în cadrul unui ONG din Sankt-Peterbug. A lucrat în calitate de jurnalist la mai multe portaluri online, dar și publicații tipărite, a fost reporter la agenția IPN, a colaborat la câteva investigații alături de echipa RISE Moldova, iar în prezent se află în concediu de îngrijire a copiilor.

Luni

Dimineața, pe la 6:00, se trezește fiică-mea și are chef de joacă. „Gata! (mă gândesc), s-a terminat somnul meu. Trebuie să-i țin companie ca să poată dormi în liniște ceilalți din familie”. Și tot așa până pe la 7:00, când deșteptătorul a anunțat că tati trebuie să se trezească pentru o nouă zi de muncă.

Și astăzi ar trebui să fie cea mai colorată zi din an, cea mai zglobie, plină de râsete de copii, plină de cântece și dansuri. Mesajele de felicitare curg gârlă pe rețelele de socializare și-mi zic: „Să transmit și eu un strop de zâmbete prietenilor și copiilor, care îmi sunt dragi”. Pentru că astăzi e despre ei, despre ceea ce reprezintă miracolul vieții pe această planetă. Ei sunt ceea ce ne asigură continuitatea și mesajul către viitor, ei sunt cântul și durerea noastră.

Și totuși această zi e învăluită de tristețe. Fie că vorbim de situația pandemică și copilași infectați de Covid-19, fie că vorbim despre cazul copilașului decedat în WC din curtea casei, toate luate împreună aduc un gust amar acestei sărbători, vorba lui Eminescu: „Totuși este trist pe lume”...

Uzi leoarcă, dar cu zâmbete până la urechi...


Tristețea, însă, trebuie să rămână acolo în adâncuri, iar copiilor trebuie să le ofer un respiro la aer liber. După micul dejun ne îmbrăcăm și ieșim în curte, unde ne întâlnim cu cele mai bune prietene. Picii nu pot împărți o minge, așa că prietena mea Elena dă o fugă până acasă și mai aduce una. Scumpa de ea! Dar câte ar face o mămică pentru puii săi! Copiii continuă jocul, iar aproape de prânz începe o ploaie torențială. În fuga mare o zbughim spre casă, ne luăm rămas-bun din viteză și, alergând într-o veselie, pășim zglobiu prin băltoace. Bebelușul îl țineam în marsupiu, copilul mai măricel l-am luat de mânuță, cu altă mână – bicicleta, iar peste umăr - geanta. În sfârșit suntem acasă: uzi leoarcă, dar cu zâmbete până la urechi! Pe la 14:00 luăm prânzul și ne ducem la somnul de amiază. După masă am pus muzică, am cântat, am dansat cu picii (deși dansul băiatului e mai mult țopăit pe pat, de se desfac bucăți). Dar starea de spirit e mai importantă pentru noi.

Seara vine tati acasă, băiatul îi aleargă în întâmpinare și-i sare în brațe. După cină, ne uităm la știri, discutăm și analizăm evenimentele. Facem baie. Copiii veseli stropesc totul în jur, iar când podeaua e toată numai apă și eu cu soțul suntem uzi din cap până-n picioare – scăldatul e pe terminate și ne pregătim de somn.

Marți

Azi copiii s-au trezit puțin mai târziu, așa că eu și soțul meu am reușit să luăm dejunul în doi, ca pe timpuri. Numai că pe furiș, să nu se trezească picii. Și azi tot despre copii e și, probabil, toată săptămâna așa va fi...

Pe net continuă să vină mesaje seci, de doi bani, adresate copiilor din partea autorităților de stat. Mai bine ar face mai multe pentru educație, și nu să anuleze BAC-ul, mai multe pentru dezvoltarea personală a micuților, utilități publice și mai multă susținere pentru părinții aflați în dificultate. Dar cine să le asculte păsul?

Mi-a atras atenția un reportaj, în care cei de la Ambasada României l-au felicitat pe puștiul din Chișinău care a cucerit inimi la show-ul „Românii au Talent”. Doamne, ce puști supradotat! La doar 4 ani cunoaște peste 100 de poezii, care îți străpung cele mai ascunse corzi ale sufletului! Mă gândeam câți copiii extraordinari avem și cât de talentați sunt cei din noua generație. Ei sunt mult mai isteți decât eram noi la acea vârstă, mult mai capabili, mai dezinvolți. Uneori rămân mască de maturitatea gândurilor expuse de acești copii și am impresia că au în ei ceva cosmic în tot ce fac! Spunea bine Margaret Mead că: „Pe copii trebuie să-i înveți CUM să gândească și nu CE să gândească”.

Nu există un loc mai bun și mai comod pentru un copil – decât brațele mamei...


Eu, la rândul meu, am învățat foarte multe de la cei mici. Fiind stângace, am învățat să fac lucruri cu mâna dreaptă și încă să pot lucra cu o singură mână! Asta pentru că în cealaltă mână șade cocoțată bebelușa mea. Și eu îi țin în brațe, chiar și pe ambii copii, când pot. Pentru că nu există un loc mai bun și mai comod pentru un copil – decât brațele mamei.

La fel, am învățat de la copii, că eu sunt la fel de responsabilă ca și ei în urmarea tuturor regulilor din casă. Într-o zi, mâncam un covrig și mă îndrept spre o altă cameră, când brusc mă oprește o voce: „Mami, du-te și papă la masă!” Era fiul meu. Am tăcut și m-am conformat, pentru că înțelegeam că eu sunt exemplul a ceea ce urmează să devină copilul meu. Și dacă vreau ca el să se comporte într-un anumit fel, înseamnă că eu trebuie să fiu prima care se comportă astfel. Și la noi în familie nu contează: că ești mare sau ești mic, ești omuleț sau pisic – toți respectă reguli! Da, la noi chiar și pisicul e obligat să respecte regulile de igienă!

Iar ziua continuă în aceeași ordine de idei: dejun, activități în aer liber, prânz, somn. Și astăzi e ziua de naștere a verei mele. Îi sun soțului să ia un buchet de flori și seara ne ducem la zi de naștere. Modest, cu oameni puțini, dar foarte drăguți și plăcuți, astfel ne-am petrecut seara.

Miercuri

Astăzi fiica noastră împlinește 7 luni! Doamne, când a reușit să treacă atâta timp? Parcă mai ieri am venit de la maternitate... De dimineață am învelit-o cu sărutări și i-am dorit tot ce-i mai bun. Soțul azi a ieșit din casă mult mai devreme, așa că a trebuit să dau explicații celui mai mărișor cu referire la taică-său.

Pe rețelele de socializare, în grupul de părinți al picilor de la grădiniță, ne vin sarcinile de la doamna educatoare. Pentru astăzi a fost un catren și o melodie veselă, pe notele căreia am dansat cu cei mici. Și mi-a venit un gând zburdalnic să mă înscriu la cursuri de dans. „Mă fac dansatoare până la bătrânețe”, râd în sinea mea. Dar de fapt dansul e mult mai mult. E o stare de spirit. Citeam într-o postare că: „O femeie trăiește prin dans, respiră prin dans și naște copii, tot prin dans. Ea se autocunoaște și cercetează lumea din jur, dar și lumea din interiorul său. Și toate acestea - sunt dansul ei!”

A fi copil înseamnă curiozitate, înseamnă cunoaștere și foarte multă pasiune!...


După dejun am reluat jocul cu cei mici. Poate pentru cineva ar părea o pierdere de timp, dar eu consider că să-ți vezi copilul vesel și fericit nu poate fi o pierdere de timp. Mai ales dacă prin joc micuțul învață și se pregătește pentru marele examen al vieții, maturitatea. Am fost judecată nu o singură dată pentru faptul că sunt foarte copilăroasă, sau că sunt naivă. Dar nu mă deranjează, pentru că eu mi-am păstrat ceea ce am de mare preț. A fi copil înseamnă curiozitate, înseamnă cunoaștere și foarte multă pasiune! Iar Constantin Brâncuși spunea: „Când nu mai suntem copii, înseamnă că am murit demult!”

După masă am ieșit în curte la joacă. Cei mici și-au descărcat bateriile. Ah, câtă energie au acești copii și câtă creativitate! Au lăsat la o parte jucăriile sofisticate și au început să se joace cu niște crenguțe! Da, cele mai simple crenguțe din copac se transformă în imaginația lor în tot felul de săbii cu puteri supra-naturale, în baghete magice pentru prințese sau în tot felul de accesorii miraculoase văzute la personajele din desene animate! Scumpii de ei! Și îmi amintesc de propria-mi copilărie, când făceam exact la fel!

Pe la vreo 20:30 trebuie să mergem acasă, dar exact atunci jocul e cel mai dulce, iar copiii sunt mai aprinși în jocul lor. Vai, ce chin și ce jale e! Cu greu îi convingem pe cei mici să venim acasă, pentru că e ora de baie și de pregătit pentru somn.

Joi

Deșteptătorul ne anunță că e deja 7:00. Se trezesc și copiii. Ca într-adins! Când era perioada de dus la grădiniță – nici într-un fel nu voia să se trezească! Acum, că e închisă grădinița, pe la vreo 7:30 deja e în picioare! „Mare șmecher”, mă gândesc și îl pup pe frunte urându-i: Bună Dimineața! Soțul mă roagă mieros să-i calc cămașa cu fierul de călcat. Eu o calc și primesc drept recompensă un pupic și atunci dimineața devine mai dulce!

Astăzi i-am promis fiului că facem jeleuri. Eu pregătesc compoziția, iar el toarnă în pahare. A ieșit o bunăciune! Așa e când se face totul cu dragoste. Ieșim afară, unde ne întâlnesc prietenele noastre. Copiii sunt cei mai veseli, au făcut activități sportive, au însușit Legea gravitației (deși ei încă nu conștientizează ce e asta), iar noi, părinții, învățăm cât de multă răbdare trebuie să avem cu ei.

Să educi un copil e mult mai complicat decât pare, iar cel mai interesant devine atunci când cei din jur pretind că știu cel mai bine cum trebuie educat copilul tău. Și nu doar copilul învață, ci un părinte responsabil va învăța și el. Ia să încercați, aveți curaj? Dacă credeți că nu aveți ce învăța de la copii – înseamnă că sunteți orbi și surzi, și muți! Copiii au atât de multe să ne spună!

Dar să revenim la rutină. Seara tati ne-a delectat cu niște pop-corn făcut acasă. Și-a ținut promisiunea făcută fiului! La știri din nou am auzit date, cifre cu persoane infectate, persoane decedate, accidente – mai bine nu m-aș fi uitat. Dar nu pot, e un defect profesional! Seara din nou e cu baie și pregătiri pentru somn.

Vineri

Dimineața soțul pleacă la muncă, iar eu pregătesc dejunul, hrănesc copiii, pun la spălat, iau rufele curate de pe uscător, mai dau cu mătura, mai pe scurt, gospodăresc. Dar degeaba! Copiii între timp au dat pe jos bucăți de mâncare, au împrăștiat jucării și au murdărit câteva rânduri de haine. De parcă aș fi într-o competiție de toamnă, când trebuie să strângi frunzele de pe jos, iar vântul poznaș le flutură înapoi în toate părțile!

Discut cu vară-mea despre situația epidemiologică. Ea se află în Germania și îmi spune că e impresionată de modul responsabil al germanilor și de respectul lor față de medici. Mi-a zis că în orășelul în care se află toți poartă măști de protecție și că oamenii chiar respectă regula distanțării sociale. Astfel că în ultima săptămână nu a fost înregistrat niciun caz nou de infectare cu noul tip de virus.

La rândul meu îi spuneam despre propria-mi experiență, când recent am fost la vaccinarea bebelușului. Mi-am pus mască și mănuși, iar pe hol la intrarea în cabinetul medicului de familie nimeni dintre mămici nu avea mască de protecție. Și eu m-am simțit ca o cioară albă printre ceilalți. Bine că cel puțin pe holul dinspre cabinetul de vaccinare am văzut mai multe mămici cu măști de protecție, deși legea spune clar că acest lucru este obligatoriu. Deci respectarea regulilor de protecție la noi nu este una de top – asta cu siguranță!

Noroc de internet și de rețelele de socializare, că altfel nu aș avea cum să țin legătura cu lumea din exterior. Așa că după discuții, revin la treburile cotidiene și desigur că în centrul atenției mele sunt copiii. Cântăm, dansăm, spunem poezii și ne dezvoltăm personalitățile.

Aș vrea să-mi închei jurnalul cu un citat de-al lui Johann Wolfgang von Goethe: „Există doar două moșteniri de durată, pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Unul dintre acestea sunt rădăcinile, iar celelalte – aripile”.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG