„Dacă Moldova are un organ pentru care nu s-a găsit un pacient compatibil pe teritoriul țării, poate să-l ofere pe această platformă. Organul disponibil este ofertat, în primul rând, țărilor vecine, în cazul nostru - României. Dacă România îl refuză, atunci el pleacă mai departe”, a explicat pentru Europa Liberă directorul Agenției Naționale de Transplant, Vladimir Bolocan.
Organele vor putea fi transportate cu o cursă directă de avion. „Ficatul are nevoie pentru transportare, de la prelevare până la transplantare, de 8 ore. Există dispozitive speciale de transportare care permit menținerea organului pentru o perioadă mai îndelungată. Astfel, dacă avem un ficat din Milano, Trieste sau Treviso, din orașele unde există curse directe spre R. Moldova, cu siguranță, avem toate șansele să îl transplantăm”, a exemplificat Bolocan.
Pentru aderarea la această platformă, R. Moldova va plăti în primii 3 ani de la aderare o taxă în valoare de 1.000 de euro. După aderare, directorul Agenției Naționale de Transplant a fost ales membru al comitetului trezorerial al platformei.
De la începutul acestui an, în R. Moldova au fost realizate cinci transplanturi de ficat și opt de cornee, alte câteva operații similare fiind în pregătire. De asemenea, cinci persoane au făcut transplant de rinichi în străinătate.