Linkuri accesibilitate

9 mai sau cum se împacă două sărbători într-o singură zi în R. Moldova


În 2023, Ziua Victoriei a fost celebrată pe 9 mai în centru capitalei, iar Ziua Europei pe 21 mai.
În 2023, Ziua Victoriei a fost celebrată pe 9 mai în centru capitalei, iar Ziua Europei pe 21 mai.

Marcarea în aceeași zi, pe 9 mai, prin evenimente publice a Zilei Europei și a Zilei Victoriei ar putea fi un prim pas spre reconcilierea socială pe care-l face guvernarea PAS, opinează sociologul Vitalie Sprînceană în podcastul Europei Libere „Pe Agendă”.

El crede că politicienii ar trebui să renunțe la politizarea acestei zile, pentru a nu instiga la ciocniri grupuri sociale cu viziuni diferite.

„În loc să-și educe electoratul și să treacă societatea la un nivel calitativ nou, aceste forțe politice preferă să gâdile diverse resentimente și să le amplifice, să aibă fiecare grădinuță lui de electorat pe care și-o cultivă, și-o hrănește, și-o ține grămadă, că îi asigură voturi”, spune sociologul.

În R. Moldova, potrivit hotărârii cu privire la zilele comemorative, de sărbătoare şi de odihnă, pe 9 mai sunt marcate două sărbători: Ziua Victoriei, moștenită din perioada sovietică, și Ziua Europei, care a devenit sărbătoare națională în anul 2017.

Sprînceană susține că, și în anii în care cele două erau celebrate la o săptămână distanță, apăreau tensiuni. „Oricum, pe 9 mai, ieșeau niște oameni și ziceau: «Asta e sărbătoarea noastră» și alții ziceau: «Nu, asta nu e sărbătoarea voastră»”, amintește sociologul.

Dilema 9 mai, în spațiul post-sovietic

El aduce exemplul altor state post-sovietice, precum Ucraina, în care, la fel, au existat discuții despre semnificației zilei de 9 mai, pe care le consideră „oarecum normale”.

Sociologul Vitalie Sprînceană
Sociologul Vitalie Sprînceană

„În R. Moldova vedem aceste discuții ca fiind dramatice și că de ele depinde soarta universului, dar de ele nu depinde soarta universului”, crede sociologul.

În anii precedenți, Ziua Europei era marcată înainte sau după 9 mai, însă, în acest an un programul festiv oficial va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale, pe 9 mai. Guvernarea pro-europeană cheamă cetățenii la deschiderea „Orășelului european”, la care va participa și comisarul european pentru buget și administrație, Johannes Hahn. Autoritățile spun că îi vor comemora și pe ostașii căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, opoziția apropiată Moscovei, Partidul Socialiștilor și blocul politic „Victorie”, format de aliații oligarhului fugar Ilan Șor, vor organiza un marș din centrul Chișinăului spre complexul „Eternitate”, marcând doar Ziua Victoriei.

Anul trecut, deputații din partidul de guvernare (PAS) au încercat să redenumească „Ziua Victoriei” în „Ziua comemorării și reconcilierii” și s-o transfere pe 8 mai, când este marcată în majoritatea țărilor occidentale, dar au renunțat la inițiativă, după ce aceasta a fost criticată de opoziția parlamentară.

Ce mai puteți afla din discuția cu sociologul Vitalie Sprînceană:

  • Alegerea între Ziua Victoriei și Ziua Europei este echivalentă cu o alegere între Est și Vest?
  • De ce discuția despre ziua de 9 mai a căpătat valențe geopolitice în R. Moldova?
  • De ce are nevoie R. Moldova de memorie colectivă, în special de sărbători?
  • Cum și de ce folosesc politicienii ziua de 9 mai în scopuri electorale?

„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri seara, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG