Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: „Trebuie să asigurăm transferul paşnic de putere, în rest procesul e ireversibil” (VIDEO)


Premierul Maia Sandu în studioul Europei Libere
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:26:27 0:00

Premierul Maia Sandu în studioul Europei Libere

Un interviu cu premierul Maia Sandu despre transferul de putere, soarta liderului PD, Vlad Plahotniuc și rolul partenerilor externi ai R.Moldova.

Europa Liberă: La aproape o săptămână de la instalarea acestei dualități de putere la Chișinău vorbim despre cum poate fi depășită criza politică. Cum vedeți Dvs. evoluțiile în continuare? Ce se poate întâmpla? La ce să se aștepte cetățenii?

Premierul Maia Sandu într-o discuție cu Valentina Ursu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:22:24 0:00
Link direct

Maia Sandu: „Trebuie să vorbim despre ce trebuie să se întâmple și pentru toți e clar că trebuie să se facă transferul pașnic al puterii. Lucrurile sunt clare pentru tot mai mulți oameni.

Avem o situație în care regimul refuză să plece, chiar dacă înțelege că argumentele sunt neserioase

Votul pentru președintele Parlamentului, votul pentru Guvern este unul absolut legal și, respectiv, avem un Guvern care trebuie lăsat să intre în funcție și să preia de la Partidul Democrat conducerea țării. Avem o situație în care regimul refuză să plece, chiar dacă înțelege că argumentele sunt neserioase și, evident, putem aștepta până la decizia Comisiei de la Veneția. Cei care au anumite dubii, noi nu avem dubii și de aceea noi nu trebuie să așteptăm, dar i-am auzit pe reprezentanți ai Partidului Democrat spunând că nici opinia Comisiei de la Veneția nu contează și, respectiv, ei pregătesc terenul pentru a nu accepta decizia Comisiei de la Veneția, care, evident, va confirma că votul a fost unul conform Constituției. Cel mai important acum este să reușim să-i convingem noi, cetățenii, pe cale pașnică, dar și partenerii de dezvoltare ai țării, partenerii noștri internaționali să plece, să asigure transferarea pașnică a puterii și să devină opoziție, iar noi ne obligăm să le respectăm drepturile de opoziție.”

Europa Liberă: Dvs. chemați lumea în Piață, să iasă la un marș în susținerea Guvernului. Câtă siguranță au oamenii că, dacă ajung la Chișinău, nu vor fi altercații, nu vor fi infiltrați provocatori, li se va garanta dreptul de a protesta, dreptul la libera opinie?

Maia Sandu: „Există riscuri, dar până la urmă de noi depinde dacă acest miting, acest marș va fi totuși unul sigur, pentru că chiar și atunci când există provocatori și noi suntem conștienți de acest risc, dacă știm cum să acționăm, să izolăm acești provocatori, și vom avea oameni responsabili de ordinea publică din partea noastră, evident că responsabilitatea primară este pe organele de drept, pe poliție, dar dacă noi vom avea grijă, vom fi vigilenți, nu ne vom lăsa provocați, vom identifica, așa cum am zis, acești oameni și-i vom raporta, îi vom scoate din mulțime, atunci putem să asigurăm caracterul pașnic.

Orice violență, orice încercare de provocare și de violență va fi clar pusă pe responsabilitatea regimului și îndemnul nostru este să nu-și complice situația mai mult decât este acum, pentru că au comis abuzuri grave și dacă acum vor instiga la violențe și vor provoca aceste violențe, lucrurile se vor complica și mai mult pentru ei.”

Europa Liberă: Vocea străzii credeți că poate pune presiune asupra celor care vă sunt adversari dvs.?

Maia Sandu: „Celor care pleacă, așa cred că trebuie să le spunem.”

Europa Liberă: Protestele pot pune presiune asupra Partidului Democrat, de exemplu, să-și schimbe atitudinea, poziția? Ei, pe de altă parte, vor spune oamenilor că v-au invitat la dialog și ați refuzat.

Maia Sandu: „Evenimentul de duminică nu este un protest, evenimentul de duminică este un marș în sprijinul proceselor democratice, un marș în sprijinul Guvernului votat de curând și acest marș va fi o voce puternică ca regimul să înțeleagă că până aici a fost. Toată lumea a început să simtă ce înseamnă libertatea, toată lumea vrea să recâștige această libertate, inclusiv oameni din Partidul Democrat. Și ei ne scriu mesaje, unii dintre ei semnează în susținerea Guvernului nostru.

Procesul este ireversibil, nu există cale de întoarcere,

Deci, dorința asta de libertate e mai mare decât rezistența pe care o opune regimul. Singurul lucru pe care trebuie să-l asigurăm acum este transferul pașnic. În rest, procesul este ireversibil, nu există cale de întoarcere, nu există nicio metodă prin care acest regim se poate opune ca să mai rămână la putere. Și acest lucru trebuie să-l înțeleagă în special oamenii care sunt în jurul lui Plahotniuc, pentru că membrii ordinari ai Partidului Democrat, oamenii care au devenit membri mai devreme, înainte să fie capturat acest partid de către Plahotniuc sau care au fost impuși să devină membri, ei deja sunt cu noi. Acum este important ca acei care sunt strict în anturajul lui Plahotniuc să înțeleagă, să se detașeze, să nu se sacrifice pentru acest om și să nu comită lucruri reprobabile, pentru că Plahotniuc de unul singur nu poate să facă nimic.”

Europa Liberă: Dar dl Plahotniuc are 30 de mandate. Partidul pe care îl conduce, ei dacă s-ar împăca cu gândul că sunt opoziție, oricum ar trebui să existe un dialog între putere și opoziție?

Maia Sandu: „Un dialog poate să existe în Parlament și noi suntem forță politică democratică, care crede că întotdeauna e nevoie de opoziție și ne-am angajat întotdeauna să respectăm toate drepturile, inclusiv drepturile opoziției. Doar atunci guvernarea poate fi bună când există o opoziție puternică în Parlament și asta ne dorim, ca Partidul Democrat să se curețe de toate elementele corupte și să devină o opoziție autentică în Parlament.”

Europa Liberă: I-am auzit pe unii exponenți ai Partidului Democrat care sugerează că dacă ați ajunge la acest dialog pe care l-au propus ei și dacă ați da anumite garanții pentru liderul lor, Vladimir Plahotniuc, s-ar putea să se dezghețe calea pentru negocieri cu ei.

Nu oferim nicio garanție pentru Plahotniuc.

Maia Sandu: „Nu oferim nicio garanție pentru Plahotniuc. Suntem gata să discutăm în Parlament despre transferul pașnic al puterii. Acesta este singurul lucru pe care îl putem discuta.”

Europa Liberă: Și acceptați să rămână ei în opoziție, asta înțeleg?

Maia Sandu: „Bineînțeles. Asta e firesc, pentru că au mandate. E altă întrebare cum au obținut aceste mandate. Unii oameni poate le-au obținut în mod legal și corect, unii poate le-au obținut prin fraudă, dar asta este realitatea – au mandate și trebuie să vină în Parlament să-i reprezinte pe oamenii care i-au votat.”

Europa Liberă: Ce soartă vor avea legile pe care le-ați votat în ultimul timp dvs., cei 61 de deputați, pentru că și aici apar multe rezerve – vor fi aceste legi recunoscute, vor fi funcționale, când se va ajunge la alegeri anticipate, dacă s-a revenit în totalitate la vechiul sistem electoral și la alegerile următoare se va vota în baza sistemului proporțional și nu a sistemului de vot mixt? Câtă siguranță aveți că aceste legi vor deveni funcționale?

Maia Sandu: „Am toată certitudinea, pentru că am semnat un parteneriat temporar cu Partidul Socialiștilor anume pentru a adopta aceste legi. Am început procesul, am adoptat în prima lectură câteva legi, inclusiv schimbarea sistemului electoral, revenirea la sistemul electoral proporțional, plus am ținut cont de toate recomandările Comisiei de la Veneția.

Ca să fie foarte clar pentru toți: deci, noi facem lucrurile ca la carte

Ca să fie foarte clar pentru toți: deci, noi facem lucrurile ca la carte. Am adoptat în prima lectură și modificările la Legea procuraturii, mai stă o listă destul de mare a legilor și hotărârilor pe care trebuie să le modificăm sau să le aprobăm. Evident, urmează a doua lectură, lectura finală, publicarea și, cel mai important, implementarea, dar lucrurile merg foarte bine, așa cum am convenit și eu am toată certitudinea că aceste legi vor fi adoptate și vom purcede la implementare. De implementare în special se va ocupa Guvernul pe care îl conduc.”

Europa Liberă: Dl Candu a spus că în scurt timp Comisia Electorală Centrală ar putea să înceapă înregistrarea candidaților pentru scrutinul parlamentar anticipat. Dacă această procedură se pune pe rol, ce se întâmplă?

Maia Sandu: „Ceea ce face Candu și alții din gașca lor se numește uzurparea puterii în stat, pentru că există un Guvern, există un Parlament care iau decizii. Ceilalți, care nu fac parte din acest Guvern și din acest Parlament, comit abuzuri care vor fi sancționate după lege.”

Europa Liberă: Dar dacă se merge insistent pe această cale?

Maia Sandu: „Este o ilegalitate. Nu are cum să se meargă pe această cale, nu este un scrutin legal și, respectiv, nu va fi recunoscut un scrutin în care noi nu putem să participăm și, mai ales, nici Comisia Electorală nu poate fi implicată.”

Europa Liberă: Deci, dacă chiar și se ajunge să fie înregistrarea concurenților electorali, dvs. nu participați la aceste alegeri anticipate?

Maia Sandu: „Bineînțeles că nu. Este o făcătură, nu este un proces democratic, pentru că nu are la bază decizia unui organ de stat legitim.”

Europa Liberă: Scopul pe care dvs. îl urmăriți e acesta – să nu fie recunoscute în caz pe 6 septembrie, așa cum își doresc democrații, se ajunge la alegeri anticipate?

Maia Sandu: „Scopul nostru este să preluăm puterea în mod pașnic și de acum încolo să conducem cu această țară. Dacă se va ajunge la alegeri anticipate, această decizie va fi luată în Parlament, cu președintele și atunci noi vom fi cei care vom organiza aceste alegeri în baza unui nou sistem electoral – sistemul proporțional.”

Europa Liberă: Până acum au venit multe reacții din Occident. Preponderent majoritatea au și spus că recunosc legitimitatea Guvernului Sandu. Sunt și puteri care încă mai arată rezerve, inclusiv dacă ne uităm peste Prut sau peste Nistru, la Kiev sau la București. De ce credeți că ei ezită să spună tranșant pe cine sprijină?

Maia Sandu: „De la București au fost câteva mesaje. Ultimul, din câte înțeleg, a fost mai clar în raport cu ceea ce se întâmplă în R. Moldova. Știu că există și o delegație a autorităților de la București care vine mâine la Chișinău și o să discutăm ca să explicăm lucrurile un pic mai clar.

Am avut o discuție și cu un reprezentant al autorităților de la Kiev ieri, în care le-am explicat care sunt angajamentele pe care le facem noi în calitate de Guvern. Le-am spus foarte clar că nu există niciun pericol de federalizare, pentru că am văzut în presă anumite îngrijorări exprimate de reprezentanți ai puterii de la Kiev, am vorbit despre faptul că la baza programului de activitate a Guvernului nostru stă Acordul de Asociere și ne-am exprimat încrederea că o să putem să cooperăm în special în vederea reducerii schemelor de corupție și a contrabandei în Transnistria. Deci avem o agendă foarte clară, avem aceleași obiective și nu văd de ce ar exista îngrijorări pe partea cealaltă, dar chiar dacă există, sunt sigură că ele vor fi spulberate foarte curând.”

Europa Liberă: Cel puțin, experții de la Kiev spun că ar exista o anumită piedică în calea recunoașterii guvernării noi pe care o reprezentați Dvs. – reputația politică complicată pe care o are președintele moldovean Igor Dodon. El este cunoscut și pentru declarația pe care a făcut-o atunci când Ucraina a avut probleme cu Crimeea. Găsiți justificată această ezitare a Ucrainei anume din acest considerent?

Maia Sandu: „Înțeleg îngrijorarea, dar nu găsesc justificată această ezitare pentru că în același timp eu, în calitate de șef al Guvernului ACUM, atunci, în campania prezidențială, am spus foarte clar că Crimeea este parte a Ucrainei și în același timp noi vorbim despre un vot în Parlament, o majoritate parlamentară din care face parte Blocul ACUM și socialiștii și vorbim despre un Guvern ACUM aproape în totalitate. Președintele a fost întotdeauna acolo, deci nu e el parte a acestei majorități, chiar dacă prin dreptul pe care îl are a numit primul ministru și, respectiv, s-a putut forma acest Guvern, dar în rest trebuie să se lucreze cu Parlamentul și să se lucreze, în special, cu Guvernul.”

Europa Liberă: Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că nu va renunța la sprijinul pe care l-a acordat socialiștilor, președintelui R. Moldova, Igor Dodon, pe fundalul crizei politice și constituționale de la Chișinău. Acest sprijin care vine din partea Federației Ruse, credeți că vă avantajează sau și vă dezavantajează?

Maia Sandu: „Pe de o parte, noi primim mesaje de susținere din partea partenerilor noștri occidentali și, evident, Partidul Socialiștilor primește mesaje de sprijin din partea partenerilor lor de la Kremlin. Da, într-o anumită măsură susținerea care vine pentru Guvern și pentru majoritate din Occident ar putea să deranjeze anumiți susținători ai Partidului Socialiștilor, pe de altă parte, acest sprijin exprimat din partea Rusiei, din partea Kremlinului, probabil că deranjează susținători de-ai noștri. Până la urmă, cred că vor conta acțiunile concrete și modul în care noi vom reuși să construim politica externă, astfel încât ea să fie în interesul cetățenilor R. Moldova.”

Europa Liberă: Dacă ajungeți în sediul Guvernului, va urma o răzbunare pentru cei care vă sunt adversari politici?

Maia Sandu: „Noi nu ne răzbunăm, am spus asta de fiecare dată. Noi ne-am propus să scăpăm de regim și în momentul în care scăpăm de acest regim, purcedem la procesul de construcție. Avem de construit foarte mult, avem de construit instituții, avem de adoptat programe în interesul cetățenilor, avem de recuperat bani și din partea instituțiilor internaționale, avem de construit un mediu de afaceri bun pentru ca să putem să creăm locuri de muncă aici, acasă, pentru ca să putem să asigurăm salarii mai mari pentru oameni.

După ce scăpăm în totalitate de acest regim, ne ocupăm de construcție,

Deci, de acum încolo, după ce scăpăm în totalitate de acest regim, ne ocupăm de construcție, de construcție în sensul promovării politicilor de dezvoltare și nicidecum să căutăm cine se face vinovat, cine cu cine a colaborat. Înțelegem că am trăit într-un sistem autoritar, în care unii oameni – de voie, de nevoie – au trebuit să facă jocul regimului. Noi acum trebuie să ne asigurăm că de acum încolo nimeni nu va mai fi pus în această situație, că oamenii vor fi liberi și vor purta răspundere doar în fața legii.”

Europa Liberă: Ați promis cetățenilor că, dacă ajungeți în această funcție, veți debloca asistența financiară din partea Occidentului, din partea Uniunii Europene. Am discutat cu Siegfried Mureșan, care spunea că orice Guvern trebuie să îndeplinească condiționalități pentru a primi banii promiși. Este ușor să treceți repejor în agendă că s-au îndeplinit condiționalitățile care au venit din partea UE?

Maia Sandu: „Trebuie să îndeplinim aceste condiționalități și aceasta intenționăm să facem. De exemplu, adoptarea sistemului electoral proporțional, ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția, este una din condiții. Mai sunt și altele pe care le vom îndeplini atunci când ajungem la Guvern, de exemplu, în raport cu Fondul Monetar Internațional e nevoie să se facă anumite ajustări, pentru că guvernarea care pleacă a făcut mai multe angajamente de cheltuieli fără să se asigure că sunt și venituri.

Și Fondul Monetar așteaptă să vină un Guvern responsabil care va asigura toate veniturile pentru ca toate plățile să poată să fie făcute și bugetul să fie echilibrat. În momentul în care asigurăm acest lucru, putem să discutăm mai departe cu ceilalți finanțatori. Și, da, eu am toată certitudinea că noi foarte repede o să restabilim finanțarea externă a țării, dar între timp o să creăm condiții pentru ca să crească investițiile locale și străine în țară, astfel încât să putem să contăm mai mult pe sursele interne.”

Europa Liberă: Unii miniștri din cabinetul Dvs. și-au exprimat temerea că în acest timp cât există această dualitate a puterii s-ar putea să mai dispară un miliard.

Maia Sandu: „Sunt asemenea riscuri, avem asemenea temeri. De aceea și colegii mei au făcut atare...”

Europa Liberă: Care ar fi dovezile?

Maia Sandu: „Dovezile vin de la oameni din presă, vin de la oameni care lucrează prin instituții și au funcții mai mici, respectiv nu pot să iasă public, fiindcă le este frică, dar oamenii vin și ne spun despre anumite operațiuni ilegale și eu vreau să mă adresez încă o dată tuturor celor care se fac responsabili de administrarea proprietății publice, de administrarea banilor publici să nu se lase folosiți.

oamenii vin și ne spun despre anumite operațiuni ilegale

Știu că s-au întâmplat multe lucruri în trecut, dar acum chiar nu merită să vă lăsați folosiți de acești corupți, pentru că cu mâinile voastre ei vor să fure ultimul ban care a mai rămas de furat acolo. Și toți cei care vor participa la aceste operațiuni ilegale, evident că vor trebui să răspundă. Nu merită! Eliberați-vă de controlul acestui regim corupt!”

Europa Liberă: Dar de ce ar trebui să se compromită eventual dacă aceste zvonuri ajung să fie realitate? De ce ar trebui să se compromită cei care ar vrea să scoată bani din R. Moldova?

Maia Sandu: „Ei nu sunt preocupați dacă se compromit sau nu, ei sunt preocupați să scoată aceste fonduri și informațiile nu vin de la ei, informațiile vin de la angajați ai statului, oameni care își doresc ca aceste lucruri să nu se întâmple, doar că nu se simt suficient de puternici ca să iasă public și să spună despre asta sau nu au suficiente pârghii ca să oprească aceste operațiuni ilegale. Și de aceea acești oameni ne comunică nouă informațiile. Ține de conducătorii acestor instituții să nu se lase folosiți de Plahotniuc și de gașca lui, pentru că, dacă vor participa acum la devalizări și la delapidări de bani publici, vor răspunde. Să nu ia nicio decizie în aceste zile, absolut!”

Europa Liberă: Cât de lungă va fi viața Guvernului Sandu?

Maia Sandu: „E greu de spus, dar noi avem o echipă foarte bună și suntem determinați să muncim zi și noapte ca să asigurăm, să oferim rezultate cât de curând posibil, astfel încât să obținem și să menținem sprijinul popular și, respectiv, să rămânem în oficiu cât mai mult, dar există niște realități...”

Europa Liberă: Și după evaluările Dvs., cam când ar trebui să aibă loc alegeri anticipate?

Acest parteneriat nu este neapărat unul firesc

Maia Sandu: „Acest parteneriat nu este neapărat unul firesc, pentru că e format din forțe politice foarte diferite și suntem conștienți că s-ar putea să ajungem la alegeri anticipate, nu știu, poate și peste câteva luni de zile. E important să știm că aceste alegeri vor fi libere și corecte.”

Europa Liberă: Primarii se interesează când ar putea să se ajungă și la alegerile locale generale.

Maia Sandu: „Cred că în următoarele zile, săptămâna viitoare o să luăm o decizie în Parlament în raport cu alegerile locale. Este absolut important și cred că în toamnă, la început, vor avea loc alegerile locale.”

Europa Liberă: S-au făcut auzite voci care spun că alegerile în municipiul Chișinău ar putea să aibă loc în baza unei noi legi. E adevărat?

Maia Sandu: „Există o lege care trebuia să intre în vigoare de mai mult timp și termenul a tot fost amânat. Legea spune că primarul general este ales de către locuitorii municipiului Chișinău, dar și la nivel de sectoare sunt aleși primari. Deci, asta este schimbarea majoră. Noi discutăm acest subiect, pentru că, din păcate, nici până acum, chiar dacă implementarea legii a fost amânată de câteva ori, nici până acum nu au fost pregătite lucrurile astfel încât această lege să poată să fie implementată pe deplin, dar e o discuție pe care urmează să o finalizăm în câteva zile și după aia o să anunțăm cum vor fi organizate următoarele alegeri.”

Europa Liberă: Legile pe care le votați dvs. au expertiză, parcurg toate etapele, așa ca nimeni niciodată să nu poată să vă reproșeze că ați făcut în afara literei și spiritului legii votul din Parlament?

Maia Sandu: „Legile pe care le adoptăm noi acum au fost anunțate acum trei luni de zile. Ele au fost discutate public, am avut și discuții cu societate civilă. Deci, procesul participativ a existat și toată lumea a putut să se documenteze despre proiectele aceste legi. Legile pe care le promovăm acum nu au nevoie de avizul Guvernului în sensul în care acest aviz nu este obligatoriu, pentru că legile nu comportă costuri financiare. Atunci când o lege presupune anumite costuri, avizul Guvernului este obligatoriu. Pentru că Guvernul nu poate să intre în funcție în sediu, e mai greu ca să asigurăm acest lucru, dar de acum încolo oricum o să dăm aviz pentru toate legile. În rest, se respectă absolut procedura parlamentară, și anume faptul că s-a aprobat în prima lectură, peste 10 zile se va examina în lectura a doua, deci nu facem ceea ce făcea Partidul Democrat când se adoptau două-trei lecturi într-o zi, încălcându-se absolut toate procedurile juridice.”

Europa Liberă: Dna Sandu, și mai vreau o precizare. Ați invitat lumea să participe la acest marș de duminică. Aveți autorizație de la Primăria Chișinău, pentru că inițial democrații ziceau că ei au luat pentru mai multe zile Piața Marii Adunări Naționale.

Maia Sandu: „Am depus cerere la primărie... Noi chemăm oamenii în fața Parlamentului și spațiul din fața Parlamentului este disponibil.”

Protestul din hamac
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:02:57 0:00

Europa Liberă: Și dacă li se va pune piedică să ajungă? Altădată s-au plâns oamenii că au fost opriți de către agenții de poliție, transportul nu a avut acces să ajungă la Chișinău. Admiteți că și de această dată ar putea să apară aceste probleme?

Maia Sandu: „Cu siguranță și de această dată vor vrea să-i împiedice pe oameni, pentru că am auzit că și până să facem noi invitație au fost trimiși reprezentanți ai regimului sau, mă rog, mobilizați oameni ca să meargă să se documenteze dacă nu cumva cineva se mobilizează să vină la Chișinău. Noi le spunem oamenilor că nimic nu poate să-i împiedice, căderea regimului este aici, la un pas de noi. Respectiv ne mobilizăm, venim din timp, putem să venim de vineri, de sâmbătă, să rămânem la rude, venim cu mașini, ne cooperăm, dacă nu merge transportul privat, venim pe jos, dacă altfel nu se poate. E tare important să venim să sprijinim Guvernul și să scăpăm de regimul lui Plahotniuc. Acum este șansa noastră!”

Europa Liberă: Mulțumim foarte mult pentru această discuție! Vă mai așteptăm și cu alte ocazii. Premierul Maia Sandu a răspuns la întrebările Europei Libere, lidera PAS. Rămâneți și în funcția de șef de partid?

Maia Sandu: „Pentru moment, da.”

Europa Liberă: Și ca și deputat mai rămâneți? 30 de zile legea zicea că aveți dreptul să cumulați și să rămâneți și cu mandat de deputat și să aveți funcție executivă.

Maia Sandu: „O lună de zile, asta spune legea.”

Europa Liberă: Renunțați după 30 de zile?

Maia Sandu: „Bineînțeles!”

Previous Next

XS
SM
MD
LG