Manevre militare care implică 2.700 de soldați din SUA, Marea Britanie, Franța, Polonia au început în Georgia, țară aliată cu NATO și asupra căreia Rusia exercită o presiune permanentă, în special prin ocuparea a două regiuni separatiste, Abhazia și Osetia de Sud.
Începute luni, 7 septembrie, manevrele, intitulate Noble Partner 2020, vor dura până pe 18 septembrie.
Ambasada SUA de la Tbilisi a anunțat luni într-un comunicat că "participanții vor efectua manevre cu muniție de război, precum și diverse exerciții mecanizate. Manevre precum Noble Partner 2020 arată angajamentul SUA și al NATO în favoarea menținerii securității în regiune."
Georgia și războiul cu Rusia lui Putin din 2008
Relațiile Georgiei cu NATO au rămas blocate din vara anului 2008. La summitul NATO din primăvara acelui an, ținut la București, cei 28 de membri ai Alianței au decis să îi ofere Georgiei promisiunea ca va deveni membru al NATO. Gestul l-a nemulțumit profund pe Putin, iar el a fost urmat, la doar câteva luni, de scurtul război din luna august 2008, când trupele rusești au intervenit in Georgia in sprijinul republicii separatiste Osetia de Sud, ajungând la câțiva kilometri de Tbilisi și tăind comunicațiile capitalei cu orașele de pe litoralul Marii Negre.
Chiar dacă ulterior forțele rusești s-au retras în interiorul limitelor administrative ale Osetiei de Sud, aceasta rămâne independentă de facto, așa cum este si cealaltă regiune separatistă a Georgiei: Abhazia.
O a treia regiune georgiană cu veleități independentiste, Agearia, în jurul portului Batumi de pe frontiera cu Turcia, a fost însă în mod eficace reincorporată Georgiei încă din 2004, iar pentru a-și întări simbolic controlul asupra regiunii, președintele de atunci, Miheil Saakașvili, a mutat curtea constituțională a Georgiei de la Tbilisi la Batumi.
Osetia și Abhazia rămân însă independente în practică, cu toate că independența lor nu e recunoscută decât de Rusia, Nicaragua, Venezuela, două insule din Pacific si de către autoritățile de la Tiraspol. Cu încurajarea Moscovei, Transnistria si cele doua regiuni separatiste ale Georgiei se recunosc astfel reciproc. Putin a păstrat o aversiunea personală profundă pentru Saakașvili, care avea să fugă în Ucraina, unde a primit cetățenia și a fost o vreme... guvernatorul portului Odesa.
NATO: „Georgia on my mind”
Într-o asemenea situație, cu o parte a teritoriului ocupată militar de Rusia, Georgia nu poate, desigur, deveni membru NATO. Pe deasupra, chiar daca nu o afirmă public, Alianța cunoaște partea de responsabilitate a lui Saakașvili, care in vara lui 2008, întărit de promisiunea proaspătă a intrării țării lui in NATO, a decis invadarea neașteptată a Osetiei de Sud, punând capăt precarului echilibru care dura de mai bine de un deceniu. Saakașvili spera intr-o recuperare rapidă a teritoriului independentist, rezultatul fiind însă intervenția Rusiei si declararea independenței Osetiei.
Au trecut 12 ani de la acea promisiune făcută Georgiei de primire în Alianță… În principiu, Carta NATO nu permite ca Alianța să primească un membru care are părți din teritoriu ocupate. E o buclă logică așadar în promisiunea făcută Georgiei, pentru că ar trebui ca NATO să intervină preventiv înainte de a primi un membru ca Georgia, deoarece, odată primit, există obligația de a interveni militar. S-a intrat într-o buclă diplomatică din care nu se poate ieși prin retorică goală.
Georgia, ca și Ucraina, participă la oricât de multe manevre militare NATO poate, inclusiv în Marea Neagră, ba chiar, din nou precum Ucraina, găzduiește mari manevre, cu sunt cele actuale. Cu toate astea, spre deosebire de Ucraina, Georgia nu și-a înscris obiectivul aderării la NATO în Constituție (cum a făcut-o Ucraina).
Astfel, Georgia este cel mai mare contribuitor non-NATO in cadrul forțelor din Afganistan (Resolute Support Mission). Cu aproape 900 de militari desfășurați pe teren, Georgia are chiar in acest moment mai mulți militari in Afganistan decât România (730) si vine imediat după SUA, Marea Britanie, Germania și Italia.
NATO și SUA urmăresc cu atenție campania pentru alegerile generale din Georgia care vor avea loc luna viitoare, pe 31 octombrie. Într-o neașteptată întorsătură, partidele de opoziție au declarat un candidat comun pentru postul de prim ministru: pe același Miheil Saakașvili, fugit din țară și aflat actualmente în Ucraina.
Saakașvili a acceptat numirea, ceea ce înseamnă că dacă ar deveni prim ministru, se va închide o ciudată buclă, revenindu-se la configurația din 2008, când el era președinte, NATO i-a promis Georgiei că va deveni membru, iar Rusia lui Putin a ocupat parte din teritoriu.
Pentru moment, ministra justiției Thea Tsulukiani a spus doar că dacă Saakașvili revine în țară, el va fi arestat și judecat.