Linkuri accesibilitate

Manevre NATO împotriva coronavirus


Militari canadieni, în timpul exercițiilor NATO din Letonia, 15 aprilie 2020
Militari canadieni, în timpul exercițiilor NATO din Letonia, 15 aprilie 2020

Pandemia de Covid-19 a împins NATO, Alianța Nord Atlantică, să se reorganizeze. Un motiv imediat este și acela că activitățile militare exclud, teoretic, orice posibilitate de "distanțare socială", din moment ce tot ceea ce este militar, de la antrenamente la patrulare, implică contact sau proximitate.

Manevre NATO împotriva coronavirus
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:17 0:00
Link direct

NATO a fost lent în abordarea pandemiei, dar măsurile, programele și acțiunile au devenit concrete, fie individuale, din partea țărilor membre, fie colective. Astfel, sâmbăta trecută, 25 iulie, Spania a transportat echipament medical în Irak. La fel, aviația britanică a transportat și instalat un spital de campanie în Africa de vest.

Apoi, în domeniul comunicării, NATO a pus la punct un site privind dezinformarea în materie de Covid-19 și un altul care se ocupă de răspunsul adus de Alianță pandemiei. Acestea sunt doar cele mai recente inițiative. Altminteri, pandemia a afectat, desigur, funcționarea Alianței, chiar dacă nu întotdeauna în sensul dorit de detractori, precum presa rusă subordonată Kremlinului.

Totuși, ca toate marile instituții internaționale, și NATO a fost luată prin surprindere de viteaza răspândirii epidemiei de coronavirus...

Era limpede că o organizație bazată pe structuri militare din 30 de țări, cu tradiții și mecanisme de organizare diferite, nu fusese concepută pentru a se confrunta cu o pandemie.

Sigur, NATO caută să convingă că funcționarea sa nu este câtuși de puțin afectată de pandemie. Un alt întreg portal internet, NATO and COVID-19, e dedicat în întregime operațiunilor, inclusiv umanitare, pe care organizația le desfășoară în cadrul luptei împotriva maladiei.

NATO și-a redus principalul exerciţiu militar din acest an, „Defender-Europe 20”, la care urmau să participe 37.000 de militari, în șase ţări europene, fiind reduse în special trupele americane, din pricina epidemiei de coronavirus.

Recent, într-un comentariu publicat de CNBC, Frederick Kempe, directorul Atlantic Council, unul din cele mai influente think tanks din SUA, pusese întrebarea de ce nu ar interpreta NATO faimosul art. 5 din carta sa, cel care spune că un atac împotriva unui membru al Alianței este un atac împotriva tuturor, astfel încât apărarea colectivă să se aplice și pandemiilor. Până la urmă, virusul a infectat sute de mii de cetățeni ai NATO și a omorât zeci de mii de oameni din țările NATO. Nevoia unui gest de solidaritate e mult mai mare acum decât după atentatele de la New York din 2001.

Un asemenea gest de solidaritate cu Europa, fie și în cadrul NATO, ar duce la repararea relațiilor transatlantice, greu puse la încercare în ultima vreme.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG