Născută la 21 decembrie 1959 în or. Cahul. Absolventă a Universitățîi de Stat din Moldova, facultatea filologie rusă. Fosta consilieră a orașului Rezină, fosta consilieră raională Ungheni, condiliera municipală Ungheni. 21 de ani a fost director educativ al Liceului “Gheorghe Asachi” din Ungheni. Actualmente este profesoară de limba rusă la acest liceu.
Luni
E un început de săptămână promițătoare. Aseară am adormit cu greu. Eram copleșită de emoții. În magazinul dnei Liliana Starciuc Beleniuc, o doamna cu mâini de aur, ce brodează costume naționale și promovează tradițiile noastre naționale departe de hotarele țării, am întâlnit-o pe dna Valentina Ursu, jurnalistă la Radio Europa Liberă. Eram foarte emoționată, o cunoșteam pe această distinsă Doamna doar de la Radio și Televiziune. O admir mereu pentru sinceritatea, perseverență și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Dna Valentina, zâmbitoare că întotdeauna, mi- a propus să facem un interviu video la tema „Cum e să îmbătrânești frumos în R Moldova?".
Am acceptat cu plăcere. Nu mă tem de microfon sau camera, am lucrat crainic la radiou local, prezentator la Palatul Culturii. Am realizat interviul, apoi dna Valentina m-a provocat să- mi împărtășesc gândurile mele scriind un Jurnal Săptămânal. Mereu accept provocările, dar mai cu seama această venită de la Europa Liberă.
Afară cerne mărunt. Nu-mi plac ploile de toamna, dar mă consolează gândul, că orice anotimp e frumos în felul sau. Cum de îi plăceau lui Pușkin toamnele ploioase? Probabil e specific pentru oamenii de creație.
Mă simt liniștită și împlinită. Biserica e că o părticică din sufletul meu
M- am pornit la servici, liceul e aproape de casă. Că întotdeauna, înainte de a pași pragul școlii întru în biserica din față instituției. Mă simt foarte bine, când întru în acest locaș sfânt, mă închin la icoane, aprind lumânări, mă rog pentru sănătate și bunăstare, mulțumesc Domnului că are grijă de mine, de familia mea și de cei dragi mie. Mă simt liniștită și împlinită. Biserica e că o părticică din sufletul meu. Mulți erau împotriva construcției ei în acest loc. Am deschis mai multe uși alături de parohul bisericii, părintele Dionis, am convins consilierii orașului, primarul, părinții elevilor din liceu. Și iată că s- a realizat! Avem deja câțiva ani această bijuterie, care ne încarcă cu Credință, Răbdare și Liniște sufletească!
Marți
Fiecare dimineață o încep cu o recapitulare a zilei de ieri. De fapt în fiecare seară, înainte de somn, analizez ziua trecută și mă gândesc dacă tot am reușit din ce am planificat, dacă am procedat corect, și nu am obijduit pe nimeni. Am citit comentariile la interviul de duminică.
M- am bucurat că are impact, 80 de mii de vizualizări și sunt multe comentarii, majoritatea pozitive. M-am întristat că unele persoane , probabil, nu au ascultat interviul până la capăt sau nu l- au înțeles. Bunăoară, dna N Păsat scrie: „Bine că acele persoane care muncesc la liceu, la călduț, ele pot să iasă la pensie la 70 de ani, iar acei care muncesc la pământ, frig, ploaie, nu ajung la 50".
Țin să menționez, stimată doamnă, că eu nu am crescut în seră. Deși m- am născut la oraș, în Cahul, de mic copil înșiram tutun cu părinții iar din clasa a 4 în fiecare vară munceam în brigada de legume. Nu aveam un trai îndestulat, fiind mulți copii în familie , de fapt is al 13 copil, mezina familiei. Așa că am știut întotdeauna ce înseamnă muncă. Mai târziu, când m-am căsătorit activam în 2 - 3 locuri , după ore, făceam alte ore, strângeam măcieș, ca să-l dăm la farmacie, să câștigăm un ban. Ar mai fi ceva, în sat sunt mulți profesori, care după lecții merg la munci agricole în câmp. Și nu v- ați gândit că pedagogii se ocupă de instruirea și educația copiilor dstră, care nu întotdeauna sunt ideali. Au uitat mulți de expresia „7 ani de acasă". În majoritatea cazurilor, și acei 7 ani de educație sunt nu neapărat în familie, ci la grădiniță și la școală. Uneori mă mir de unde așa o atitudine față de pedagogi? Începând cu cei de la guvernare și terminând cu cei care sunt de la coadă sapii? Doar toți au fost cândva elevi! Probabil, unii părinți ai elevilor noștri sunt „rebutul” nostru pedagogic.
Înainte în față profesorului își scoteau pălăria, acum este tratat că o slugă a părinților,a elevilor, a guvernanților. Să fi fost o altă atitudine, profesorii nu luau și ei drumul pribegiei, avînd un salariu și un trăi decent în Moldova.
Am avut un reproș și de la un prieten, care mi- a zis că unele persoane nu pleacă din Moldova, fiindcă nu vor să plece, țin la această țară, sunt patrioți. I-am dat dreptate, așa este. Și deși sunt aici, în țară, multe greutăți, ei au încredere în cei care guvernează și așteaptă să vină vremurile bune.
Miercuri
Astăzi este o zi deosebită! O zi însorită, prima zi de iarnă. În această zi mă simt extraordinar! Este una din cele mai frumoase sărbători din lume - Ziua Națională a României! Aș fi vrut să mă aflu acum la Albă Iulia, să simt și să trăiesc emoțîi deosebite, aflîndu-mă acolo, unde s-a semnat Marea Unire! Nu am fost niciodată în acest oraș, mi- aș dori foarte mult să ajung acolo și anume la 1 decembrie.
Pe 1 decembrie 1918 a fost Ora Astrală a tuturor celor din spațiul românesc, s- a realizat visul românilor de pretutindeni- s- a reantregit Țară Românească! Păcât, că pentru basarabeni această reantregire a fost de scurtă durata.
Am fost invitată la Biblioteca Națională la o lansare de carte. Nu am reușit să ajung. Am încercat să fiu alături de cei cu suflu românesc aici în Ungheni. Am fost la biblioteca " Dmitrie Cantemir", unde a avut loc un seminar raional pentru profesorii de istorie și geografie.
M-au impresionat cu un recital de poezie elevii liceului " Mihai Eminescu" și mai alesul micuțul declamator, Corneliu Prepeliță.
Țin minte Podurile de Flori, acel entuziasm de atunci, plângeam de bucurie
Președintele asociației istoricilor din Ungheni, Corneliu Prepeliță a vorbit despre semnificația evenimentului, iar din România online ne- au salutat Vice-președintele Academiei Române, Ion Bolovan, prorectorul Universității " Ștefan cel Mare" din Suceava, Ștefan Purice, Președintele Asociației Istoricilor din Moldova, Anatol Petrencu. Cu lacrimi în ochi au vorbit profesorii de la Putna. Am trăit alături de frații noștri de peste Prut sentimente deosebite! Azi e momentul să- mi amintesc și de alte evenimente importante, care mi- au marcat viață. Am fost în vâltoarea luptei de eliberare națională chiar de la începuturi. Cu copiii în brațe am fost la toate mitingurile, toate Adunările Naționale, am îngenunchiat pentru Limba și Tricolor în Piață Marii Adunări Naționale din inima Moldovei, am oprit trenuri și tancuri, am plâns ascultând cântecele marilor patrioți ai neamului Doina și Ion Aldea Teodorovici. Țin minte Podurile de Flori, acel entuziasm de atunci, plângeam de bucurie. Sunt convinsă, conducerea de atunci a ratat o Mare Șansă de a înfăptui Unirea.
Trăiesc emoții în această zi urmărind TV Română, care sărbătoresc Ziua Unirii și mă indignează, că TV Moldova își amintește în treacăt de sărbătoare. Sigur, majoritatea canalelor sunt ruse sau plătite de oligarhi, de aceea avem ce avem.
Îmi pare rău, că în Ungheni, unde conducerea se declară proeropeană, fiind realizate multe proiecte finanțate de UE și în mare parte de România, astăzi, nu a organizat nici un eveniment, consacrat Unirii Principatelor Românești.
Astăzi mi-am amintit de Declarația de Unire, semnată de 17 consilieri municipali, pe care am citit-o la ședința Consiliului Municipal Ungheni pe 27 martie 2018. Au semnat consilierii PL, PD, PLDM, PRCM. Îmi amintesc cum consilierii PD și PCRM au fost sunați a două zi să-și retragă semnăturile, cum mă ruga primarul să nu citesc această Declarație. Până la urmă, consilierii au luat cunoștință de Declarația de Unire. Mă bucur că și asta am realizat. Ziua Națională a României trebuie să devină și Zi Națională a tuturor Românilor inclusive a celor din R Moldova. Și să ne unim toți așa că în cântec:„Hai să dăm mînă cu mînă cei cu inima română!” Trăiască România Mare! Trăiască Limba Română! Trăiască Românii de pretutindeni! Să dea Bunul Dumnezeu ca visul Reîntregirii să devină o realitate cât mai curând!
Joi
În drum spre școală, am văzut un tablou teribil: o femeie de vreo 40 de ani scotocea prin tomberoane. Arată destul de bine și m- am gîndit: oare ce circumstanțe au făcut-o să ajungă la așa situație? Poate nu își poate găși un servici? Dar noi avem o întreprindere „Lear corporation”, care întotdeauna e în căutarea brațelor de muncă. Există Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, unde sunt puși la evidență cei ce sunt în căutarea unui loc de muncă. Dar poate unor oameni le place să se afle în așa situație? Am fost consilieră raională, municipală câteva mandate, făcând parte din mai multe comisii. Cunosc bine realitatea. Se creează o situație ciudată. Sunt locuri de muncă, dar oamenii nu vor să muncească. E mai ușor să aștepți ajutorul social. Am întrebat o doamna la repartizarea ajutorului social de ce nu s- a angajat la serviciu că lucrător tehnic, pentru că i s-a propus fiind șomeră. Răspunsul ei m-a frapat: " de ce să lucrez cu 1500, dacă statul îmi oferă 1700"? Asta e mentalitatea noastră. Demult zic, că ar trebui adoptată o lege că să muncescă cei ce primeac ajutorul social în folosul comunitățîi.
Vai de acel popor, care și-a pierdut Credință în Dumnezeu, care nu își respectă bătrânii, care nu are grijă de Copii și nu- și iubește Țara
O altă situație este în Comisia pentru protecția drepturilor copilului. Mamele doresc doar să primească bani pentru întreținerea copiilor, dar nu au grijă de ei. Deaceea, copiii în situațîi de risc sunt plasați în familii parentale. Cel mai dureros lucru pentru noi este să trimitem dosarele în judecată pentru lipsirea părinților de drepturi părintești. Cel mai trist e că pe părinți asta nu prea îi deranjează, fiindcă nu plătesc statului pentru întreținerea copiilor săi. Mă frământă un gând: Ce s-a întîmplat oare cu noi? Nu mai avem valori? De ce nu ne iubim părinții, copiii, Patria? De ce am uitat de Omenie, Bunătate? De ce ne-am pierdut Credință? Singuri ne aruncăm în prăpastie, în hău! Vai de acel popor, care și-a pierdut Credință în Dumnezeu, care nu își respectă bătrânii, care nu are grijă de Copii și nu- și iubește Țara! Un asemenea popor nu are Viitor!
Vineri
M- am trezit mai devreme să reușesc să- mi înșir gândurile pe hârtie. În ultimul timp mă gândesc mult la tineretul zilei de azi. Dacă ești permanent alături de tineri nu ai cum să nu te preocupe soarta lor. Foarte des se vorbește despre faptul, că tinerii noștri s- au îndepărtat de valorile general- umane și au pus în capul mesei banul. Mă întreb: de ce se întîmplă așa? Oare nu noi, maturii, purtăm o vină pentru o atare situație? Mulți dintre copiii noștri au devenit niște profitori, așteaptă de la părinți doar bani. Și muncesc biețîi părinți peste hotare să- și poată îndestula odraslele. M- a frapat un caz ieșit din comun. S- a adresat la mine un părinte (de 21de ani sunt director- educativ în Liceu), mama respectivă cu lacrimi în ochi mi- a destauinuit că e de o săptămâna acasă, a venit din Italia, feciorul i-a reproșat de ce stă acasă, să se ducă să câștige bani, că lui nu- i ajung și vrea libertate, ea îi încurcă. Am rămas șocată! Au plecat părințîi să muncească peste hotare și și- au lăsat copiii în voia sorțîi. Avem copii orfani cu părinții în viață! Nu înțeleg de ce în fiecare an Primăria, Direcția Educație,Insprctoratul raional de poliție ne cer date despre părinții plecați? Au nevoie doar de statistică? Păi anual avem 1/4 de elevi cu ambii părinți plecați, 40 % cu un părinte peste hotare. Se duc părinții peste hotare și lasă copiii în grijă vecinilor, cumetrilor, cu bunicii ( cea mai reușită varianta) și foarte des singuri (cea mai proastă varianta.) Am avut cazuri când un copil de clasa a 2 a rămas singur în apartament. Mă gândesc, că părinții muncind din greu, vor să le ofere urmașilor un viitor mai bun,dar de facto își pierd copiii, care conștientizează că principala valoare sunt banii. Vorbeam de copiii de bani gata. La fiica mea în clasa era un copil al unui om de afaceri. El venea permanent cu chifle, tartine și ii servea pe colegi, dar le aruncă tartină cum a-i aruncă un os la câine, trebuia s- o prindă din zbor. Iată la ce vremuri am ajuns!
Aici, probabil, și este vină celor maturi! Noi creștem niște indivizi fără bunul simt, ce au uitat de Bunătate, Omenie,Credință în bunul Dumnezeu, și de toate Valorile general- umane. Sunt ferm convinsă că doar atunci, când Școală- Familia și Comunitatea vor lucra în unison, vor fi un tot întreg, doar atunci vom avea rezultate și în capul mesei vor stă nu banii, ci Valorile General Umane: Binele, Adevărul, Omenia, Credință în Dumnezeu! Mai sper că această se va întîmplă cât mai curând!