Linkuri accesibilitate

Maria Levcenco: Vreau să cred că din cer se vede mai bine de ce am eu nevoie


Maria Levcenco

Rubrica „Jurnal săptămânal” la Europa Liberă.

Maria Levcenco: născută la 31 mai 1988 în orașul Chişinău. Și-a făcut studiile la ULIM, obținând licența și master în domeniul comunicării. În 2011 a absolvit un program de stagiu în jurnalism TV la Centrul de formare în jurnalism din Paris (CFPJ). Jurnalistă. Lucrează în presă din anul 2009. Din 2013, este corespondentă pentru serviciul de limbă rusă al Radio France International. În paralel, a lansat și moderat emisiunea de dezbateri social-politice «Честно говоря», la postul de televiziune Realitatea TV. Din 2018 activează în calitate de consultant media la Institutul pentru inițiative strategice (IPIS). În cadrul IPIS a lansat și a produs emisiunea «Три миллиона». În perioada 2019-2020 a moderat la JurnalTV emisiunea «О нас».

Luni

Ultimele zile la Chișinău sunt cele mai dulci. Deși, cu cât se apropie timpul plecării, cu atât mai aproape sunt de Moldova. Savurez revenirea.

Dimineața începe cu apelul lui Sergiu. Sergiu este omul care își dorește mașina mea pentru soția sa. Zilele trecute mi-a dat și o arvună ca să fie sigur că «va bucura soția». O cumpără din ultimele economii și tot întreba dacă nu se va strica. I-am răspuns că o mașină ce are doisprezece ani oricum se strică. De sâmbătă, când a văzut automobilul, până luni Sergiu a mai sunat pe la «servisuri» și ei i-au găsit o problemă, zice că ar trebui să îi mai cedez din preț. Mă supără foc. La ce bun să dai arvună dacă ultima înțelegere nu este ultima. Îi spun să își ia arvuna și să caute alt automobil. Sergiu e de acord, însă zice să trec și să îi dau banii dacă am drum spre Poșta Veche. Drum am, dar nu trec.

Ajung la medicul ORL-ist, doamna Maria Feros, pentru o consultație repetată. Alergia mea sezonieră mă imobilizează total. A fost bună decizia Guvernului Filip să elimine ambrozia. Păcat că nu a fost să fie.

Nu mai urmăresc fluxul de știri îndeaproape. Ajung doar cele mai importante. Iată Vlad Filat a ajuns, înseamnă că e important? «Я выучил урок», - îmi spune titlul știrii. Ce lecție o fi învățat omul? Vreau să postez pe facebook fragmentul din ultima mea emisie directă cu participarea Procurorului general Alexandru Stoianoglo. Atunci ne-a spus că beneficiarii banilor sunt sute de persoane, dar într-un rând cu Plahotniuc și Șor l-a pus și pe Filat. El însă a «învățat lecția», dar noi am învățat-o? Fragmentul video nu îl postez.

Marți

Astăzi vând mașina. Sunt doi arhitecți, el și ea. O pereche foarte simpatică. Testăm automobilul la specialiști și dacă e în regulă mergem să îl înregistrăm. Unul din angajații acestui garaj auto se apropie de noi și ne spune să așteptăm afară, «sunt oameni bolnavi». Nedumerită, îl întreb ce caută oamenii bolnavi la serviciu? El tace și trece mai departe. Extraordinar, auzisem că unii din cei ce au covidul lucrează în colectiv, dar nu i-am văzut atât de aproape.

Stăm afară cu Ecaterina, viitoarea proprietară a micului meu automobil. Vorbim despre arhitectura. Îmi spune că acum și-ar alege o altă meserie. O înțeleg, probabil nu este ok să lucrezi într-un oraș unde nu se respectă normele. Zice imediat că normele se respectă, însă ce o deranjează este că clientul vrea mereu mai ieftin. Zâmbesc, îmi recunosc țara.

Automobilul este în regulă, sunt câteva piese care trebuie schimbate, dar nu vor fi costisitoare. La amiază are deja alt proprietar. Mă bucur că și-a găsit o parteneră care să îi corespundă.

Revin acasă. Mă așteaptă micul meu Augustin. Iubirea mea cea mare. La aproape doi anișori tot îmi pițigăiește «vezi, iată, așa, atent, gata, cafeniu, mașină, acadent (accident)». În rusă spune mai puține cuvinte și se pare că are accent. «Moldoveanu meu», - îi spun cu drag. În franceză tot spune câte ceva. Părăsind țara aș dori să își păstreze ambele limbi. Până aici rolurile erau împărțite ușor: în română îi vorbea bona, în rusă vorbeam eu, iar tata în franceză. Doamna Ana, însă, nu vine cu noi. E prea departe pentru ea. De când știu unde plecăm încerc să ii vorbesc în ambele limbi. Lui Fabian îi spun că îi vom arăta doar desene animate în romană, inventez tot felul de strategii până nu obosesc de atâta planificare.

Urmăresc live-urile TV Rain privind situația din Belarus. Contextual e târziu să-mi împart reflecțiile despre violențele din această țară pe pagina de Facebook. Știrea există doar azi, mâine deja nu va fi. Mă gândesc totuși dacă președintele Dodon a înțeles că l-a felicitat pe Lukașenco cu vieți pierdute, vânătăi și uzurparea puterii?

Miercuri

Dimineața discutăm cu Fabian ce mai este de făcut în aceste ultimele zece zile. Spune că îi place să meargă prin oraș și să înțeleagă că e pentru ultima dată când vede un loc oarecare. Mie nu îmi place, și nici nu este pentru ultima dată. Dar deja m-am liniștit. Din momentul în care într-o seară de iarnă a venit și mi-a spus că următoarea țară în care urmează să își înceapă misiunea este Sudanul, se pare că am trecut prin toate etapele acceptării: negarea, furia și ce mai era acolo... până nu am spus că este locul unde trebuie să fiu.

Fabian m-a văzut mereu mai sus decât îmi pare mie că sunt. Spune că îmi voi găsi cu ușurință contracte la organizații internaționale, că experiența pe care o voi obține o să îmi servească aici, în Moldova. Știe cât de mult aș vrea să revin.

Și eu știu că am norocul să-mi trăiesc una din cele mai frumoase vieți. Lunile acestea teoria despre voința universului s-a transformat în lecții practice. Vreau să cred că așa e, că din cer, pentru că e mai sus, se vede mai bine de ce am eu nevoie.

Ziua lucrez la proiectele IPIS pe care aș dori să avansez înainte de plecare. În carantină am învățat două lucruri, primul este că poți face treabă și de la distanță, al doilea - contactul uman și schimbul de energie contează mult.

Joi

De două săptămâni trăim într-o casă goală. Când fiul își caută jucăriile îi explic că sunt departe, într-un container, pe un vapor, vor ajunge mai târziu. Îmi place casa nemobilată. E bizar, dar fine.

Urmăresc briefingul Procurorului general Stoianoglo. Îmi pare rău că nu este apreciat de opoziție la justa valoare. Totuși, suntem împărțiți în ai noștri și ai voștri. Alte scheme se întâlnesc mai rar.

Știrea despre otrăvirea lui Alexei Navalinîi îmi pare surrealistă.

Mă așteaptă medicul stomatolog. Natalia Groza e un vis de medic. Lucrează cu dinții mei de parcă ar fi pietre prețioase. Seara am să îi spun surorii că mai nu am adormit în fotoliul stomatologic. Ea va râde.

Zilele acestea ne vedem mult cu surorile mele. Mergem cu Augustin în parcuri, parcul Ștefan cel Mare, parcul Valea morilor. La Valea morilor hrănim rățuște. Îmi place și mie.

Seara Fabien mă întreabă dacă sunt persoane pe care aș dori să le văd înainte de plecare? Sunt, dar puține și am să le văd pe fiecare în parte.

Vineri

Se spune că dacă vreai să strici relația cu cineva, împrumută-i bani. Confirmat. Un prieten îmi promite, al doilea an la rând, să îmi dea datoria, și iată că nu îmi răspunde la telefon. Am o listă întreagă de cumpărături pe care trebuie să le fac înainte de plecare și care sunt indispensabile. I-am explicat că nu mai pot aștepta. El promite până pe data de 15 și nu mai revine.

Astăzi urma să mă sune și directorul TVC-21. Am lucrat trei luni la această televiziune, iar salariul pe ultimele șase săptămâni așa și nu l-am văzut. Directorul îmi tot spune: «не переживай, я решу этот вопрос». Cunosc bine această frază, o aud de trei ani.

Ziua lucrăm cu Alexandru Antoniu, un băiat tânăr și talentat. Trei ani în urmă pentru prima dată a luat camera în mâini, acum face niște produse super tari. Are un prezent în care muncește mult și un viitor în care își va strânge roada.

Iarăși vreau să scriu ceva pe Facebook și din nou îmi pare inutil.

Seara ne așteaptă prietenii soțului pentru a-și lua rămas bun.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG