Pe tabla de șah a politicii românești s-au așezat piesele pentru viitoarea campanie electorală. Doar că așa cum ne-am obișnuit, piesele sunt uneori niște puluri de table. Dacă sunt piese de șah, sunt prea mari sau prea mici pentru pătrățelele românești.
Oricum, pe eșichierul politic sunt prea mulți nebuni. Cu sau fără examen psihiatric, toți sunt pregătiți să devină regine sau, schimbând regulile și istoria jocului, chiar regi. Pe parcurs, mulți confundă bastonul de polițist cu cel de mareșal. Tragedia de la Caracal le accelerează pulsul și numărătoarea virtuală a voturilor. S-ar zice, pentru unii, că alegerile sunt o formalitate. E suficient un sondaj de opinie.
Și la aceste alegeri avem conserve expirate. Klaus Iohannis și-a făcut intrarea en fanfare la Consiliul Național PNL unde și-a lansat candidatura, promițând că nu va mai numi vreun guvern care nu-i împărtășește viziunea unei Românii „funcționale și normale”, deși nu e clar de ce nu a făcut-o și până acum. Discursul său a exploatat în toate felurile tragedia de la Caracal, iar în vocea lui se simțea grija să nu piardă cumva momentul să tacă așa cum de atâtea ori a pierdut momentul să vorbească. El relua, de fapt, în aceeași cheie și cu aceiași tromboni politici ceea ce a spus după ședința CSAT din 30 iulie: s-a ajuns în această situație din cauza modificărilor aduse legilor justiției, valului de pensionări din sistemul de ordine publică și siguranță națională, recursului compensatoriu, „toate acestea au generat grave vulnerabilități la adresa securității naționale, cu efecte dintre cele mai dramatice pentru siguranța oamenilor.” Este mantra PNL și Ludovic Orban a repetat-o atât de des (aici într-o emisiune televizată în care spune mot-à-mot ce spunea președintele Iohannis cu o săptămână înainte) încât nu mai știm care-i sunt părinții naturali. Se demonstrează, o dată în plus, că realitatea îi sperie pe politicieni pentru care cea mai bună muză morală este frica să nu piardă alegerile viitoare.
Așadar i-au trebuit președintelui cinci ani de vacanță pentru a descoperi că principiile, democrația și instituțiile ei sunt construite în România pe nisipuri mișcătoare. Că sunt în pericol să se năruiască peste oamenii obișnuiți, să-i omoare. I-au trebuit cinci ani pentru a-și da seama că problema statului român nu e că e disfuncțional, ci că a industrializat nepăsarea, corupția, disprețul față de cetățean. „Cazul Caracal, cu toate implicațiile sale profunde, ne dezvăluie cât de grav este dezastrul provocat statului și cetățenilor săi de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare”, spune șeful statului repetând practic stereotip ceea ce spusese inutil și la un an după tragedia de la Colectiv, când lega în mod spontan și scandalos câștigarea alegerilor de decriptarea sensurilor acelei catastrofe umanitare în vreme ce aceia „care nu au înțeles acest mesaj încet, dar sigur, vor fi măturați de pe scena publică.” Desigur, nu poți trece, ca om pe lângă asemenea tragedii fără să te întrebi cum au fost posibile, fără să te revolți și fără să ți se schimbe polii de pecepție (socială, politică...), dar parcă nu te aștepți ca un politician/ o persoană publică să aibă cinismul să-ți recomande o asemenea atitudine, dându-ți de înțeles că principalul beneficiar este el însuși.
O atitudine similară a avut-o un alt candidat cu șanse mari pentru turul doi prezidențial, Dan Barna. Într-un interviu televizat și într-un context mult mai larg, acesta critica lipsa de reacție a președintului Iohannis față de cazul Caracal și spunea că „Președintele Iohannis reprezintă vechea clasă politică, el este un om bun, un om în regulă, dar el face parte în realitate din vechea clasă politică care a adus România aici.” Adăuga că „vreau să cred că, dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat.” Dan Barna, candidat al alianței USR-Plus la prezidențiale, are scuza imaturității politice și a surmenajului produs de o pălărie politică prea mare care-i cade în ochi și-l face să vadă enorm, mai ales dacă e vorba despre principalul contracandidat. De altfel, 24 de ore mai târziu se explica pe rețelele de socializare, unde a organizat o Plenară de partid ad hoc, spunând că vorbele i-au fost scoase din context. Afirma, pe bună dreptate, că președintele nu-și întrerupe vacanțele decât pe timp de criză, deși „el trebuie să lucreze mai ales între crize, tocmai pentru a preveni disfuncționalitățile din instituții care ajung să producă drame. Președintele poate impulsiona o reformă la nivelul tuturor instituțiilor din stat, președintele poate seta un standard în privința modului de lucru între instituțiile statului, președintele poate cere de la Guvern respectarea criteriilor de competență în numirea oamenilor în instituții.” A folosit un ciocan prea mare ca să bată un cui strâmb. Și l-a bătut peste degete. Nu puține sunt comentariile la aceste rânduri în care i se reproșează că atacă orbește un posibil viitor partener în vreme ce metastaza (ciuma) incompetenței, corupției și politizării proliferează în altă parte. Dar a devenit un obicei ca PNL și coaliția URS-Plus să se acuze frățește de legături contra naturii cu PSD. Se sperie de ce văd în celălalt, deși tot pe ei se văd (sau poate de aceea, că așa funcționează alienarea). Poate că aceste atacuri prost orientate politic au legătură cu faptul că schemele de vot la pachet au fost deja stabilite: umblă vorba că Iohannis ar vrea să aducă la Palatul Victoria (firește, folosind soluția imorală a recentei alianțe ProRomânia-ALDE de ale cărei voturi haotice ar putea profita) pe Rareș Bogdan, un fost prieten al lui Crin Antonescu de pe vremea USL, în vreme ce USR Plus l-ar vrea prim-ministru al lui Dan Barna pe Dacian Cioloș, în cazul în care primul ar câștiga alegerile. Așadar, între vârfurile opoziției se negociază cu ciocanul (de multe ori) fără stăpân.
Dar nici ascensiunea Vioricăi Dăncilă nu poate fi oprită. Dacă e să ne luăm după sondaje, partidul Vioricăi Dăncilă este plin de animale politice în pericol de dispariție. De! selecția naturală. S-au mâncat între ei, că era mai la îndemână și doar nu era să devină vegetarieni! Asta, în vreme ce pământul se surpă sub picioarele lor, pentru că-și sapă groapa cu gura. În primul rând, zeul lor ascuns după trei rânduri de gratii, Liviu Dragnea, chiar și așa, căzut în dizgrație și devorat ritual și colectiv la fiecare plenară a partidului, are o armă secretă, justiția, cu care-și șicanează foștii complici politici. A fost depusă la tribunal în numele lui o sesizare referitoare la deciziile ultimului Congres PSD, acela unde Viorica Dăncilă a ajuns (nu „de plăcere”, ci pentru că „o chema datoria”) șefa partidului și, pe cale de consecință, candidată pentru Cotroceni. Nu se știe exact ce reclamă fostul june-prim al partidului, dar această sesizare a fost depusă chiar în zilele în care tribunalul ar fi trebuit să valideze modificarea statutului partidului și noua conducere. Avocata lui Dragnea nu a vrut să dea informații în legătură cu această încercare de a se salva de uitare a fostului Lider maxim. Ea a lăsat să planeze în continuare umbra fostului șef peste spinările plecate ale oamenilor din partid. Nu contează că e doar o umbră chinezească, teatru gratuit jucat pe zidurile pușcăriei de un Liviu Dragnea al cărui nume a ajuns să fie interzis în partid. Colegii l-au făcut din totem, tabu. Florin Iordache a descoperit acum că, deși Dragnea îi e prieten, mai prieten îi e adevărul. El spune despre fostul șef, căruia nu-i știa decât pantofii că nu i se putea uita în ochi de atâta respect, că bate câmpii. „Conform statutului, Liviu Dragnea și-a pierdut calitatea de membru PSD în momentul în care a fost arestat. Noi nu mai aveam președinte. Statutul vechi spunea că președintele este ales de toți membrii de partid”, susține el, explicând că Viorica Dăncilă a fost aleasă conform noului statut. Iar Florin Iordache știe ce zice, că brambureala din justiție i se datorează cel puțin parțial. E drept, Poliția, Procuratura, serviciile speciale, politicii, instituțiile s-au tot degradat, abandonate pe seama schimbărilor climatice și politice, dar dacă nu dădeau el, Iordache, și alții ca el (și nu doar din PSD) niște mâini de ajutor și niște perdele de fum, poate că am mai vedea luminița de la capătul tunelului. Însă, cu ajutorul așa-zișilor experți juridici din PSD (mulți cu studii făcute la Politehnică prin corespondență), competențele profesionale au fost preschimbate cu cele familiale, Poliția (bună-rea) a ieșit la pensie în masă cu 20 de ani înainte de termen, procurorii au avansat pe bază de recomandări politice și au fost destituiți pe baza unor dosare apărute oportun, iar serviciile secrete au devenit servicii publice de debarasat incomozii.
Semnificativă și provocator-cinică pentru această dinamică a intereselor este mărirea și decăderea curtezanelor de partid și de stat: de pildă, Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei a fost numit, cu doar trei zile înainte de împlinirea unui an de la reprimarea manifestației de 10 august, în funcția de nou șef al Jandarmeriei București. Cucoș este urmărit pentru complicitate la abuz în serviciu, purtare abuzivă și se numără printre cei care au coordonat atacarea cu gaze și bătaia protestatarilor. Și, de ca și cum nu ar fi de ajuns, colonelul Paraschiv, stafia în alb, coregraful bătăilor din seara cu pricina, este în continuare comandantul Brigăzii speciale funcție pentru care-l recomandă, conform CV-ului, „realizarea capacității operaționale necesare gestionării situațiilor speciale sau de criză din domeniul de competență.” Omul e util în moduri pe care nici nu vi le imaginați de vreme ce a primit diverse distincții de merit, de onoare și bărbăție și credință „în grad de ofițer.”
Probabil că a fost o săptămână în care colonelul Paraschiv a făcut un antrenament suplimentar cu tutu alb nou. Se anunță iar un miting de proporții care să comemoreze un an de eșecuri legislative în stabilirea și pedepsirea celor vinovați de reprimarea manifestației din 10 august 2019. Ministrul interimar de la Interne, Mihai Fifor, a simțit nevoia să le reamintească tuturor că rolul jandarmilor nu e să le dea la cap manifestanților, ci să-i protejeze. Dar nici Carmen Dan nu spunea altceva. „Îi îndemn pe toţi cei care vor participa la manifestaţiile din 10 august să o facă în mod paşnic, să o facă în mod legal”, spune interimarul.
Însă ziua de 10 august din acest an vine încărcată de resentimentele stârnite de tragedia de la Caracal și PSD-iștii au întors aceasta conjunctură pe toate părțile, la ultimul Comitet executiv ajungând la concluzia că răpirea, dispariția, moartea fetiței din Caracal cât și brambureala instituțională care a urmat ar fi de fapt o lucrătură a Statului paralel care vrea să distrugă credibilitatea guvernului și să arunce partidul în tomberonul istoriei. Nu e o problemă de debandadă instituțională și nici de complicități și interese obscur-interlope la toate nivelele, nu! Când vine vorba despre proteste, pe Viorica Dăncilă n-o mai deosebesc de predecesorul ei decât sexul și coafura. Ea rămâne convinsă că, deși în concediu acum un an, protestatarii ar fi vrut s-o dea jos din fotoliul de premier. „În momentul în care se încearcă intrarea în Guvernul României, se forțează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat,” spunea ea într-un interviu televizat uitând că și partidul ei a forțat nu odată intrarea în guvern, manipulând voința electoratului.
Viorica Dăncilă e săracă în noi teme de agitație și propagandă politică. Statul paralel îi face rău la echilibru. Candidata numărul trei la președinție simte că mai e loc pe trambulina Caracal. De aceea, conform proiectului de rectificarea bugetară (care circulă în samizdat, întrucât guvernul îl tot amână) Viorica Dăncilă ar fi decis să majoreze sumele alocate pentru președinție, SRI și SIE, tăind de la STS, sănătate și transporturi, din sentimente de culpabilitate și solidaritate, căci ușa pe care o ungi nu scârțâie. Și ușile președinției și ale serviciilor secrete trebuie unse bine. Și-a păstrat o urmă de zâmbet electoral și pentru publicul larg: deși spunea zilele trecute că va condamna public orice încercare de a scoate capital electoral de pe urma tragediei de la Caracal, cam tot ce face de două săptămâni încoace este un șir de încercări de a conține și exploata sensibilitatea publică față de acest subiect: și mica remaniere guvernamentală rezultată din plecarea intempestivă a miniștrilor de la Interne și Educație, și înlăturarea șefului de la STS, și modificarea până la caricatură a rectificării bugetare. Și, ca să-și atingă și mai mult la sentiment electoratul, spune că vrea să modifice Codul Penal printr-o ordonanță de urgență care să stabilească închisoarea pe viață pentru criminali, violatori și pedofili. Este o temă la modă cu care speră să mai câștige câteva procente la alegerile prezidențiale, mai ales că este o decizie care va stârni protestele derutate ale opoziției. Ea spusese, mai înainte vreme, că vrea să organizeze un referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, pedofilie și viol dar, probabil că procedurile de organizare ar fi durat prea mult și nu ar fi avut impactul electoral dorit. Chiar și ideea cu referendumul nu este decât o nouă cortină de fumuri trase pe nas de consilierii ei. Ar fi mai multe chichițe avocățești care ar împiedica-o să facă acest pas. Conform articolului 90 din Constituție, singur președintele „după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de interes național.” Viorica Dăncilă nu poate face decât vocalize pe această temă. Dar se pare că în ceea ce privește tragedia de la Caracal e de aceeași părere cu președintele Iohannis și cu candidatul Barna: e o problemă care stârnește interesul național și nu mai e nevoie de proiecte de țară sau strategii economice de ieșire din criză. Micii oameni politici și marile noastre speranțe...
