„Mai întâi vor să ne declare publicațiile extremiste, ca ulterior să interzică activitatea organizației noastre. Se acționează exact după scenariul aplicat în Rusia, acum 5 ani”, a declarat, pentru Europa Liberă, Victor Dornicenco, vicepreședintele cultului.
El precizează că, săptămâna trecută, a intrat în posesia unei solicitări semnate de pretinsul procuror al regiunii transnistrene prin care acesta cere judecătoriei de la Tiraspol să declare extremiste mai multe materiale publicate pe pagina web a cultului, să le includă în „lista unică de stat a materialelor cu caracter extremist” și să restricționeze accesul la ele.
Așa numitul procuror își bazează solicitarea pe o „expertiză lingvistică” făcută în iulie 2022 de catedra de limbă rusă și comunicare interculturală a Universității „Taras Șevcenko” din Tiraspol, potrivit căreia, materialele informaționale ale cultului religios ar conține, la nivel gramatical și lexical, „semne de activitate extremistă”, cum ar fi „provocarea dezbinării sociale” sau „propagarea vrajbei ideologice, politice, sociale și religioase”.
Se va întâmpla exact ca în Rusia, unde avem acum sute de dosare penale deschise pe Martorii lui Iehova...
„După ce o să declare cele opt publicații ale noastre ca fiind extremiste, următorul pas va fi să lichideze cele două comunități pe care le avem în stânga Nistrului și care sunt înregistrate conform legilor din Transnistria”, anticipează vicepreședintele cultului.
„Se va întâmpla exact ca în Rusia, unde avem acum sute de dosare penale deschise pe Martorii lui Iehova și sunt mulți care stau la închisoare pentru faptul că cred în Dumnezeu”, adaugă Dornicenco.
„Au pornit acest scenariu, probabil, sub presiunea Rusiei”
Potrivit lui, în regiunea transnistreană sunt peste 4.300 de Martori ai lui Iehova. Cultul religios se va adresa organizațiilor internaționale, inclusiv ONU și OSCE, dar și Biroului de reintegrare și ombudsmanului din regiunea transnistreană.
„Având experiența din Rusia, nu cred că vom putea obține ceva. Ei au pornit acest scenariu, probabil, sub presiunea Rusiei și în pofida faptului că, recent, CEDO a condamnat Federația Rusă pentru ceea ce a făcut în 2017 și Curtea a adus multiple argumente că noi nu suntem niciun fel de extremiști”, afirmă Dornicenco.
În 2017, Federația Rusă a interzis funcționarea pe teritoriul său a cultului religios Martorii lui Iehova, pe motiv că ar fi „extremist”. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de la Moscova, la solicitarea Ministerului Justiţiei, în baza Legii anti-misionare, amendată în 2016 de președintele rus, Vladimir Putin, pentru a „combate terorismul și a asigura siguranța publică”.
Legislația rusă impune restricții severe asupra libertății religioase, interzicând predica, rugăciunea, activitatea misionară în casele oamenilor și diseminarea materialelor religioase în afara lăcașurilor de cult.
Autoritățile ruse au făcut zeci de raiduri și percheziții la locuințele credincioșilor, punând sub acuzare și arestând zeci de membri ai acestui grup religios.
În iunie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat ilegală interzicerea în Rusia a cultului Martorii lui Iehova. Curtea a cerut Federației Ruse să oprească toate procedurile penale începute împotriva adepților cultului și să le returneze toate proprietățile confiscate sau să le achite compensații de peste 60 de milioane de euro. Curtea a mai constat că a fost ilegală interzicerea publicațiilor, revistelor și site-ului oficial al Martorilor lui Iehova.