O amintire stranie, după aproape 60 de ani: difuzorul. O cutie rotunjită la colțuri, cu față de pânză și un singur buton. La sat, mai toate casele aveau așa ceva. De două ori pe zi, stația de radioficare a primăriei punea muzică populară și cupla la programele agricole de la postul național. Ascultai sau nu, asta era tot. Cealaltă sursă de știri era gura lumii. Centrala mare era crâșma. Filiale mai mici lucrau pe băncile din fața caselor. După 60 de ani, difuzoarele au dispărut, iar băncile au rămas goale. La țară nu mai e nimeni. Dar mecanismul nu s-a schimbat. Un miliard de canale media spun, pe temele mari, cam aceleași lucru. Centrala unde lucrează gura lumii s-a mutat pe Facebook și îndrugă mai slobod ca pe vremuri. Cum s-ar zice azi, temă de „media studies”.
