Acest raport medical, care abordează una din cele mai mari îngrijorări ale electoratului american, a fost făcut public miercuri, 28 februarie, transmite BBC.
Medicul Casei Albe, dr. Kevin O’Connor, susține că Biden „își poate îndeplini angajamentele sale fără nici un fel de impedimente”. Președintele a trecut mai multe teste medicale la un spital militar din Maryland.
Biden însuși a afirmat că rezultatele „nu sunt cu nimic mai diferite față de cele de anul trecut”, glumind că doctorii i-ar fi spus că „arată prea tânăr”.
Raportul medical mai relevă că președintele SUA este „sănătos” și „viguros”, iar munca sa continuă să se desfășoare „cel puțin cinci zile pe săptămână”.
Totuși, Biden este tratat pentru fibrilație (bătăi neregulate ale inimii), reflux gastroesofagian și hiperdiplemie, adică un nivel crescut de lipide în sânge. Medicul a mai notat că președintele SUA suferă de „mers înțepenit”, dar situația nu s-a înrăutățit față de ultimul an, în afară de o posibilă „înăsprire a mușchilor și gambelor”.
- Te-ar putea interesa și: Vocea lui Biden, utilizată într-un „deepfake” pentru a descuraja alegătorii
Examinarea medicală notează că nu au fost descoperite urme sau semne ale unui eventual atac cerebral sau ale maladiei Parkinson.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karin Jean-Pierre, a transmis că Biden nu a fost supus unui test cognitiv în cadrul acestor examinări, precizând, mai în glumă, mai în serios, că președintele ar face astfel de teste „în fiecare zi”, scrie NBC.
Sănătatea lui Biden, în vizorul republicanilor
Joe Biden este în prezent cel mai bătrân președinte al SUA aflat în funcție, iar îngrijorările privind sănătatea sa din cauza vârstei înaintate reprezintă o temă majoră de discuție în campania electorală pentru prezidențialele din noiembrie. Un sondaj realizat la începutul lunii februarie de NBC releva că 76% din alegătorii americani sunt îngrijorați de acest aspect.
Concluziile raportului medical sunt în contrast cu cele prezentate anterior de procurorul Robert Hurr, care a investigat cazul documentelor clasificate depistate la reședința președintelui SUA și a afirmat apoi că este „un bătrân simpatic cu o memorie proastă”.
În replică, Biden a respins nervos aceste afirmații, insistând că memoria sa „este bună”; democrații l-au apărat, dar republicanii au spus că nu ar fi „apt” pentru funcția de președinte.
Republicanul Ken Buck a anunțat la 26 februarie că a introdus o rezoluție prin care cere membrilor cabinetului prezidențial să-l înlăture pe președintele SUA, Joe Biden, susținând că starea de sănătate fizică și psihică a acestuia este necorespunzătoare. Deși mulți republicani au cochetat cu asemenea idei anterior, rezoluția depusă de Buck este prima cerere oficială de invocare al celui 25-lea amendament.
Aprobat după asasinarea președintelui John F. Kennedy, amendamentul prevede că membrii cabinetului prezidențial, conduși de vicepreședinte, pot vota înlăturarea acestuia dacă stabilesc că este inapt să-și îndeplinească îndatoririle. Prevederile nu au fost invocate niciodată, dar au existat apeluri privind utilizarea acestora împotriva lui Trump, după revolta din 6 ianuarie, notează publicația de la Washington The Hill.