Diplomat de meserie, Teodor Meleșcanu a știut să penduleze în politică în așa fel încât să cadă mereu în picioare. De multe ori s-a aflat în taberele mai reformiste ale partidelor pe care le-a frecventat. Această situare, pare însă, acum după aproape 30 de ani de aventuri transpartinice, un perpetuu joc bine controlat, pentru putere. Plecat din PSD, după alegerile din 1997, când această formațiune era considerată continuatoarea fostului partid comunist și pierduse pentru prima data meciul electoral, Meleșcanu și-a făcut un partid balama (ApR -Alianța pentru România), un experiment, care a revenit la modă în perioada în care era președinte Traian Băsescu (și care s-a folosit de formațiunea generalului Gabriel Oprea, UNPR) în același scop.
Partidele balama în forma lor românească sunt bucăți rupe dintr-un partid mai mare, folosite ulterior pentru schimbarea majorității în parlament sau pentru consolidarea puterii unui guvern sau altul. În cazul actual, Teodor Meleșcanu, care era numărul doi în ALDE, a candidat la îndemnul PSD pentru președinția Senatului pe care a și câșitgat-o, după ce Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE a decis ieșirea de la guvernare a partidului și a renunțat să fie liderul camerei superioare a parlamentului românesc.
Complicațiile din România, au determinat PSD să se folosească de Meleșcanu pentru a-și demonstra legitimitatea majorității. În cazul în care Meleșcanu e dat afară din ALDE pentru mișcarea lui „dizidentă”, grupul ALDE din Senatul României se va desfința, fiindcă nu are numărul minim de membri necesari. În 2012, Traian Băsescu îl propunea pe Meleșcanu, aflat atunci tot în opoziție, ca șef al Serviciului de Informații Externe. Glisarea lui între putere și opoziție a fost permanent un exercițiu de mers pe sârmă, executat fără să-și facă răni serioase.
Teodor Meleșcanu a fost de 5 ori ministru: de două ori a fost șeful diplomației române, dar a ocupat cu diferite ocazii și portofoliile Apărării sau Justiției plus cel de lider al serviciului de spionaj autohton. Are 78 de ani, o memorie prodigioasă și toate reflexele diplomatului de cursă lungă, format în anii 60 ai secolului trecut. Fostul diplomat Mircea Răceanu descoperit de Securitate la începutul anului 1989 că spiona pentru americani a scris în cartea lui „Infern 89” (2000) că Meleșcanu ar fi fost ofițer al spionajului de la București.
Informația nu a fost niciodată confirmată oficial, dar înainte de 1989 mulți diplomați trimiși la misiuni în afară lucrau și pentru Direcția de Informații Externe, care era departamentul de spionaj al Securității lui Ceaușescu. Meleșcanu avea toate datele să fie recrutat, mai ales că după ce a terminat Facultatea de Drept din București, a urmat doi ani de studii post universitare în relații internaționale. După ce le termină, la doar 25 de ani este angajat la Ministerul de Externe în 1966 și trimis aproape imediat la Geneva, descris în epocă drept orașul spionilor, fiindcă acolo era cea mai important insitutție internațională din Europa: Organizația Națiunilor Unite. La Geneva nu pierde vremea, face Institutul de Înalte Studii Internaționale (1967-1970), apoi obține doctoratul în relații internaționle, o modalitate de a întâlni oameni interesanți, pe care îi aștepta o carieră diplomatică de luat în seamă pentru orice serviciu secret în căutare de surse.
