Linkuri accesibilitate

Memoria Holocaustului în România şi Republica Moldova


Expoziție de cărți pe tema Holocaustului la Chișinău

O analiză critică într-un volum colectiv, publicat la Bucureşti

În anul 2004 s-a prezentat la Bucureşti Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, prezidată de regretatul Elie Wiesel. Statul român şi-a însuşit atît conţinutul, cît şi recomandările Raportului. În anul 2016, şi Parlamentul Republicii Moldova a aprobat o declaraţie prin care a acceptat conţinutul Raportului, condamnînd, în acelaşi timp, toate tentativele de ignorare şi negare a Holocaustului. Însă, în comparaţie cu România, Parlamentul Republicii Moldova nu şi-a „asumat” Raportul, ci doar l-a acceptat (cf. RFE, 27.7. 2016).

Iată că după aproape 15 ani, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel”, publică un volum colectiv în care se face, indirect, şi un bilanţ privitor la receptarea conţinutului şi recomandărilor incluse în Raport. Bilanţul este mai degrabă sceptic-decepționant, decît optimist.

Coperta volumului
Coperta volumului

Volumul, intitulat Memoria Holocaustului din România în perioada postcomunistă, coordonat de Alexandru Florian, cuprinde două părţi. Cinci cercetători se ocupă în prima parte a cărţii de problematica distorsionării istoriei şi a memoriei competitive în perioda postcomunistă. În partea a doua se analizează, între altele, încercările de a transforma personalităţi compromise politic, implicate în Holocaust, în eroi şi victime nevinovate ale comunismului.

Ana Bărbulescu analizează într-un studiu compact şi la obiect, ambiguităţile la nivel narativ şi discursiv, identificate în volumele unor istorici contemporani români, atunci cînd se referă la Holocaust. Fără a se aventura pe terenul negaţionismului, mai toţi istoricii amintiţi în acest studiu (Florin Constantiniu, Neagu Djuvara, Dinu C. Giurescu sau Ioan Aurel Pop) apelează la formule relativizante prin care regimul lui Ion Antonescu este prezentat ca responsabil pentru persecutarea şi uciderea evreilor. În acelaşi timp, însă, îl prezintă pe fostul dictator într-o lumină favorabilă, conferindu-i calitatea de salvator a 300.000 de evrei.

În Germania, niciun istoric serios nu ar susţine că Hitler a fost salvatorul evreilor care între 1933 şi 1945 au putut părăsi ţara. (În Germania trăiau, în 1933, 562.000 de evrei. 330.000 au reuşit să emigreze după venirea la putere a regimului nazist. În anii următori, numărul celor care au emigrat sau au plecat fără acte a scăzut constant. După război au mai trăit în Germania 25.000 de evrei. Date statistice, preluate din volumul lui Martin Broszat şi Norbert Frei, Das Dritte Reich im Überblick / Privire generală asupra celui de-al Treilea Reich, Piper, München, 1989, p. 220.)

Din analiza perspectivei asupra etnogenezei şi teoriei continuităţii, autoarea desprinde, de asemenea, evidente ambiguităţi de prezentare în care modelul etnocentrist se „corelează” cu modelul memoriei distorsionante a Holocaustului, axată pe ideea diminuării responsabilităţii României pentru anihilarea a sute de mii de evrei.

George Voicu cercetează în studiul său rolul unor intelectuali români de prim rang, care prin scrierile lor au contribuit, după 1990, la deformarea percepţiei Holocaustului, construind un model simetric de tratare a comunismului şi fascismului (legionar, respectiv antonescian).

Această abordare deformantă nu este doar o specialitate a unor istorici, intelectuali sau politicieni români, ci, precum demonstrează Michael Shafir, un fenomen care poate fi întîlnit în mai toate ţările post-comuniste.

Sub titlul generic, „Voinţa de a nu şti”, istoricul elveţian, Simon Geissbühler se opreşte pe larg asupra felului cum se raportează diferite localităţi din Republica Moldova la trecut, şi anume în spaţiul virtual. Geissbühler se referă doar la acele localităţi în care a trăit un număr însemnat de evrei care deveniseră victime ale Holocaustului. Neglijarea Holocaustului în aceste autoprezentări se poate constata atît în ceea ce priveşte capitala, Chişinău, cît şi în ceea ce priveşte localităţi ca Edineţ, Bălţi, Orhei sau Soroca.

Din partea a doua a volumului amintim, în încheiere, doar studiul lui Alexandru Florian, în care tematizează dezbaterea legată de reabilitarea lui Mircea Vulcănescu, fost secretar de stat în guvernul Antonescu. Autorul demonstrează co-responsabilitatea lui Vulcănescu pentru politica anti-semită a regimului antonescian, criticînd, în acelaşi timp, demersurile în vederea reabilitării juridice a acestuia şi prezentarea lui ca o victimă unilaterală a comunismului.

* Alexandru Florian (coord.): Memoria Holocaustului din România în perioada postcomunistă, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” / Curtea Veche, Bucureşti, 2018.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG