Linkuri accesibilitate

Mergem la vot cu o legislație încă ambiguă și deficitară


Cu ceva mai puțin de două luni înaintea alegerilor anticipate, a fost dat publicității joi primul Raport de monitorizare a scrutinului, al Asociației Promo-Lex. Raportul atrage atenția asupra neîndeplinirii unor îmbunătățiri ale legislației electorale a căror necesitate s-a văzut la alegeri anterioare, dar și la neclaritățile și disputele legate de finanțarea votului de la 11 iulie.

Mergem la vot cu o legislație încă ambiguă și deficitară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:53 0:00
Link direct

Decizia Guvernului de a aloca din fondul său de rezervă pentru organizarea alegerilor anticipate deocamdată doar 70 de milioane de lei, ceea ce constituie puţin peste jumătate din costurile estimate de Comisia Electorală Centrală, poate compromite buna desfășurare a scrutinului, consideră Asociația Promo-LEX.

În condițiile în care Parlamentul a fost dizolvat şi nu mai dispune de competența de a modifica Legea bugetului de stat, Guvernul e obligat să-şi asume finanţarea integrală a scrutinului, precizează Nicolae Panfil, șeful misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor. El constată că executivul are posibilități financiare, dincolo de cele disponibile în fondul de rezervă, pentru a suplini suma restantă din devizul de cheltuieli de 125 de milioane de lei estimat de CEC: „Există mecanisme în legislația R. Moldova prin care poate fi ajustat bugetul de stat, pot fi alocate până la 10% din bugetele altor instituţii de stat pentru organizarea alegerilor. Reiterăm importanța acestui aspect pentru că CEC poate începe desfășurarea activității sale şi acoperi o bună parte din costuri deja cu cele 70 de milioane alocate din fondul de rezervă al Guvernului, dar e nevoie de previzibilitate şi încredere că toate costurile vor fi acoperite până la urmă.”

Un eventual buget auster pentru alegeri ar putea însemna, inclusiv mai puține secții de votare deschise, bunăoară în diaspora, atenţionează Nicolae Panfil. Datele preliminarea ale înregistrării prealabile a alegătorilor moldoveni din străinătate sugerează că în ţări ca Germania, Federaţia Rusă sau Marea Britanie numărul secţiilor de votare ar trebui majorat, în schimb, în ţări ca Italia, România şi SUA, dimpotrivă, micșorat.

Nicolae Panfil amintește că înregistrarea prealabilă este unul din criteriile care determină geografia secțiilor de votare în străinătate şi îndeamnă alegătorii din diaspora să se implice în acest proces valabil până pe 26 mai: „Astfel au posibilitatea de a influenţa, de a determina numărul de secţii de votare şi de a ajuta autoritățile electorale să înțeleagă unde sunt necesare secţiile de votare. acest lucru este relevant în special în condiţiile în care vorbim de un eventual buget auster al alegerilor.”

Există riscul ca majoritatea dintre aceste lacune să existe şi în actuala campanie

Asociaţia Promo-LEX mai atrage atenţia în primul său raport de monitorizare a scrutinului anticipat din 11 iulie asupra neîndeplinirii unor îmbunătățiri ale legislației electorale ale căror necesitate s-a probat la alegeri anterioare. E vorba, între altele, de penalizarea discursului de ură, a implicării bisericii în campanie, a transportării şi coruperii alegătorilor, precum şi prevenirea utilizării abuzive a resurselor administrative în campanie, îmbunătățiri care au fost votate doar în prima lectură, ulterior abandonate de Parlament, aminteşte şeful misiunii Promo-LEX de observarea alegerilor, Nicolae Panfil: „Toate aceste fenomene le-am observat cu prisosință în precedentele campanii electorale, dar cu regret Parlamentul nu a găsit de cuviinţă să le voteze şi în a doua lectură aceste prevederi astfel încât să fim mai pregătiţi de această dată la acest scrutin. Cu regret trebuie să spunem că există riscul ca majoritatea dintre aceste lacune să existe şi în actuala campanie.”

Ca şi la precedentul scrutin prezidențial din 2020, Asociaţia Promo-LEX constată că pe fundalul unei micșorări nesemnificative a numărului de alegători înregistrați oficial, crește numărul celor fără domiciliu sau reşedinţă, precum şi a alegătorilor din regiunea transnistreană, categorii care constituie circa 15 la sută din numărul total al persoanelor cu drept de vot, precizează Nicolae Panfil:

„Acest lucru este îngrijorător din simplul considerent că aceşti cetăţeni urmează să voteze pe liste suplimentare, iar conform bunelor practici se recomandă ca numărul celor care votează pe liste suplimentare să fie cât mai mic posibil.”

Comisia Electorală Centrală a anunțat că va începe să primească documentele necesare pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând de vineri, 14 mai. Asociaţia Promo-LEX constată că persoanele care vor să candideze independent sunt discriminate în raport cu partidele întrucât trebuie să colecteze în sprijinul lor un număr dublu de semnături faţă de cel necesar pentru înregistrarea unei formațiuni. Experţii Asociaţiei mai precizează că pentru prima dată la acest scrutin, partidele politice sunt obligate nu doar să respecte cota minimă de 40 la sută de reprezentare gender pe listele de candidaţi, dar să se asigure că la fiecare 10 poziţii de pe listă au cel puţin câte patru femei sau bărbați.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG