Linkuri accesibilitate

Meritocrație disfuncțională


Sinteza săptămânii politice românești.

În ciuda atmosferei de toamnă atomică instaurată de bombele murdare lansate din toate părțile odată cu dispariția unei fetițe din Caracal despre care se crede că a fost asasinată, o țară întreagă de copii a răsuflat ușurată: ministra Andronescu nu va mai da cu coasa aiurea prin pepinierele de copii studioși. Ea a fost concediată la timp: copiii sunt în vacanță, prin urmare mai e vreme ca operațiile ei fără anestezie pe corpul împuținat al educației să fie anulate. E drept că așteptările sunt mici având în vedere că e înlocuită temporar de penibilul ministru al Culturii, care ar fi meritat și el să fie pus pe linie moartă și îngropată după ce s-a fotografiat cu conducerea Operei pe care (scrie sub poză) o felicita „pentru viitoarele spectacole de succes care se vor juca cu casa închisă.”

Însă Ecaterina Andronescu nu a fost demisă pentru relele sale competențe. Și nici pentru implicarea într-o mare afacere de corupție din care a scăpat basma curată doar prin prescriere. Sau pentru experimentele stupide, dacă nu periculoase, făcute pe educația copiilor, pentru mizeria endemică din școli și din programele școlare, pentru subfinanțare sau desființarea manualelor alternative ori pentru tentativa de a restrânge paleta de materii de bacalaureat (prin excluderea, de pildă, a informaticii). Cum ar fi putut fi concediată de vreme ce are competențe garantate de însuși Marian Vanghelie? În primul rând, are competențe politice care au calificat-o pe viață în fotoliul de deputat și, când s-a mai copt, în cel de senator. Tot competențele o țin de o veșnicie în fruntea Politehnicii bucureștene unde timpul și știința s-au oprit în loc în anii optzeci ai secolului trecut. Ex-ministra este doctor honoris causa la treisprezece universități, membră și, pe alocuri, fondatoare în zeci de organizații, comitete și comiții științifice. Este competentă: a scris (e drept, mereu în calitate de colaborator) mai multe tratate, manuale și studii mediocre, dar meritorii. Nu, ea a fost concediată pentru că într-o emisiune televizată a spus că, pe vremea copilăriei sale, fetele erau educate de părinți să nu se urce cu străini în mașină, ceea ce a suscitat aprinse discuții despre istoria autoturismului, dar și despre rolul familiei politice în educarea vârstnicilor familiei care uită mereu să iasă la pensie înainte de campaniile electorale. Este o concediere din multe puncte de vedere comic-tragică. Deși de patru ori la cârma ministerului, Ecaterina Andronescu nu a reușit să lase în urmă nimic notabil decât îmbogățirea familiei de cuvinte a verbului „a bramburi.”

Pe de altă parte, cea care o concediază este Viorica Dăncilă, față de care chiar și dicționarul sărăcește dacă-și propune s-o descrie. Motivele invocate de Viorica Dăncilă pentru a o concedia pe pupila lui Ion Iliescu sunt de o pudibonderie obscenă: „Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc”, spunea ea justificându-și decizia. Toată lumea știe că, atunci când vorbește despre lipsă de responsabilitate, prim-ministra nu se referă la cazul în sine și nici la insensibilitatea cu care vorbea Ecaterina Andronescu despre cazul fetiței din Caracal, ci despre situația partidului ei aflat într-un picaj liber pe care astfel de afirmații nu fac decât să-l accelereze. Mai apoi, tot doamna din fier vechi a partidului spune pe un ton amenințător că va sancționa la fel orice derapaj al membrilor guvernului și că va denunța public „orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal.”

De fapt, toată lumea vrea să profite electoral pe seama tragediei de la Caracal. Puterea, opoziția și serviciile secrete, procurorii, Poliția și presa de toate calitățile execrabile, cu toate s-au luptat din răsputeri să prindă în urne sau în tiraje o lacrimă de pe obrazul electoratului. Ca de obicei, presa și-a făcut cu prisosință datoria de creatoare de știri false și abis moral. Au contribuit activ și vecinii posibilului făptuitor care au găsit urechi și ochi înțelegători în redacțiile televiziunilor și presei scrise pentru a-și câștiga cele cinci minute de celebritate în prime time. Ei par să fi știut totul și ceva mai mult, chiar dacă, povestind acum toate aceste elemente tenebroase, dau impresia complicității cu răpitorul asasin. Impresie pe care o lasă și intervenția cu încetinitorul a poliției și parchetului, bâlbele STS, afirmațiile contradictorii publicate de presa tot mai dependentă de audiență și accesări și tot mai lipsită de simț critic și îndoială carteziană. Imaginea fetiței a fost agitată și devoalată indecent și nepotrivit, pe când nu se știa cu precizie care-i era soarta. Părinții erau căutați la ore de mare audiență isterică și erau întrebați cu camerele profesionist băgate în ochi ce cred despre moartea fiicei lor. Politicienii opoziției au ieșit de la bun început să acuze coaliția guvernamentală de întreaga tărășenie, ba chiar să le ceară alegătorilor să schimbe la viitoarele alegeri această situație, să le dea o șansă copiilor pe care politicile stupide și corupția îi țin izolați în provincie de unde înfruntă riscul autostopului și al morții pentru a ajunge la oraș. Cu toții au încercat să profite electoral și editorial de acest caz despre care nu știm azi cu mult mai mult decât se știa acum două săptămâni. Înainte să fie demisă, Ecaterina Andronescu era acuzată că a redus numărul microbuzelor școlare ceea ce ar fi produs tragedia (cu toate că aceste microbuze nu circulă în vacanțe). Leviathanul e flămând mereu. Concedierea Ecaterinei Andronescu, altfel un personaj activ și creativ al haosului din administrația centrală, este în sine un grăbit gest politic de a le arunca peste bord alegătorilor un cap de demnitar să se joace cu el, dacă se plictisesc până la următoarele alegeri. Ecaterina Andronescu și-a meritat desigur demiterea, dar din cu totul alte motive. Meritele sale sunt altele și faptul că nu-i sunt recunoscute fac ca și pe viitor opțiunea de a recurge la serviciile ei de cioclu educațional să rămână deschisă.

Un alt politician policalificat, ministrul de Interne Nicolae Moga, a plecat din post noaptea ca hoții, tot din pricina cazului de la Caracal. Cea care l-a convins a fost tot Viorica Dăncilă cu care a purtat o discuție bărbătească. Prim-ministra l-a convins că nimic nu face o melodramă mai lacrimogenă decât o despărțire neașteptată după o scurtă perioadă de fericire. O săptămână a nebunilor. Nu a durat mai mult de șase zile între depunerea jurământului și ruperea lui. Divorț românesc în care tragedia are gust de bere și mititei politici. Ministrul și-a dat demisia de conștiință convins că prezența lui în fruntea ministerului face rău sănătății partidului. Se răsfață. De fapt, prezența guvernului Dăncilă în Palatul Victoria face rău sănătății guvernării. Cazul Caracal s-a declanșat chiar în ziua în care Moga a depus jurământul și i-a explodat în față două zile mai târziu. Ministrul nu a avut antiemeticele potrivite ca alții să-și înghită vorbele. Oricum, a stat suficient în funcție ca să dovedească fără doar și poate că merita cu prisosință să fie demis chiar din ziua în care a fost numit. Moga este revoluționar întârziat (și-a luat certificatul în 1992 pentru o contribuție ipotetică la evenimentele revoluționare din Constanța), a circulat o vreme prin culisele partidului, prieten de organigramă și ștat de plată cu Radu Mazăre și senator la al treilea mandat. Un alt competent pe care-l recomandau la Interne studiile făcute la Politehnica bucureșteană. A ajuns pe nesimțite în liga mare a partidului, dar la un minister deja compromis și e folosit pentru a da de lucru cu zgârciurile și oasele sale contestatarilor care aleargă partid. Pretextul demisiei lui este comportamentul stupid, periculos, arogant și în cele din urmă criminal, pe care l-au avut polițiștii după dispariția fetiței. Aceasta a sunat de trei ori să anunțe că a fost răpită și violată, că era în pericol de moarte, însă poliția a pretextat că nu a putut interveni inițial pentru că nu a putut identifica adresa de la care s-a sunat, apoi (după cum îi scuză Raed Arafat) pentru că nu au luat în serios apelul („70% din apeluri sunt apeluri false sau abuzive la 112 şi sunt făcute de pe telefoane fără număr,” spunea șeful DSU, pretinzând că astfel nu se poate ști unde să faci intervenția. Identificarea prin triangulație sau prin sateliții geostaționari nu s-a inventat la Caracal și nici la Departamentul pentru situații de urgență.) Mai mult, ajunși la fața locului, polițiștii s-ar fi izbit de stupidele modificări la Codul de procedură penală și au stat ca niște cățeluși abandonați așteptând mandate și diverse aprobări, iminentul pericol nefiind așadar un argument suficient pentru o descindere în forță în casa unde se presupunea că fetița era sechestrată, violată, omorâtă și incinerată. Așadar, în principiu, demisia lui Moga e pe deplin meritată. Doar că omul ar fi meritat să fie să fie demis din ziua a patra a fulgerătoarei sale cariere, de când a numit-o ca șef de birou pe Elena Voinea, o fostă foarte apropiată (dar foarte!) colaboratoare a lui Radu Mazăre. Tot el le transmitea jandarmilor să nu mai bată românii decât dacă merită. 10 august 2018, spune el, a fost un eveniment nefericit. „Există libertate de exprimare în democrație”, preciza el”, dar avem o lege, niște regulamente ce trebuie respectate cu strictețe.” Sunt legile și regulamentele pe care predecesoarea lui, Carmen Dan, pretinde că le-a respectat cu strictețe pe 10 august. Și Carmen Dan, de altfel, tot pentru că dădea vertijuri electorale a fost înlăturată, deși pretindea că pleacă cu capul sus din minister. Cu capul în suliță. Poate și pentru că se apropia 10 august și era posibil să fie nevoită să aplice din nou cu strictețe legile și regulamentele. Și ea și succesorul lui meritau din plin demiterea, dar din cu totul alte motive decât cele invocate.

La fel stau lucrurile și cu demisia șefului STS, Ionel-Sorinel Vasilca. Acesta spune, cu o logică încâlcită (dar de înțeles pentru un agent secret), că-și dă demisia doar pentru a nu afecta prestigiul instituției pe care o conduce, nu pentru că ar avea vreo vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS și nu pentru că și-ar fi neglijat serviciul sau responsabilitățile. Dar. dacă activitatea lui a fost ireproșabilă. de ce ar afecta prestigiul STS prezența lui acolo? Doar pentru a potoli setea de sânge a celor care cer rezolvarea grabnică și pozitivă a cazurilor de dispariție? Doar pentru că jungla politică cere carne proaspătă în fiecare zi? Să fie doar o decizie politică, așa cum a fost și cea a ministrului de Interne, a ministrei educației sau chiar a CCR care a admis, imediat după declanșarea scandalului fetiței răpite, obiecția de neconstituționalitate a modificărilor la Codul penal și de procedură penală, cele pe seama cărora s-a pus o vreme lentoarea descinderii la presupusul criminal din Caracal? Legea, spun judecătorii CCR, încalcă articolul 147, paragraf 2 din Constituție (adică cei care au propus-o și adoptat-o nu au ținut cont de precedente decizii ale judecătorilor constituționali). În fine, în aceeași zi, CCR a admis și obiecțiile de neconstituționalitate ale legii cu pricina referitor la organizarea judiciară. Tot în unanimitate, dar după luni de tergiversări și ședințe ratate. Asta da, convergență de păreri. Desigur, șeful STS ar fi putut să-și dea demisia pentru faptul că, de mai bine de o lună, sistemul informatic al cardurilor de sănătate nu funcționează. Este un sistem aflat la capătul unui lung lanț trofic de întreținuți ai statului (deci cu bani publici) unde afacerile și politica se amestecă echilibrat și ucigător (aici, un întreg roman realist-capitalist despre circuitul banilor prin arterele flămânde ale interlopilor). La fel, directorul STS putea să-și mai dea demisia și pentru blocajul sistemului de monitorizare și securizare de la alegerile europarlamentare când tabletele folosite pentru confirmarea identității alegătorului s-au blocat imediat după ora 21, făcând imposibilă continuarea votului în diaspora. Așadar, un alt tip plin de merite și-a dat demisia din motivele nepotrivite.

Cu toții vor să iasă din scenă plini de onoare. Chiar și șeful poliției Caracal, comisarul șef Nicolae Mirea, care a fost demis după tragedie pentru că a trimis polițiștii la două adrese greșite, crede că și-a făcut datoria și și-a pregătit dosarul de pensie. Se retrage și el, doar că la pescuit. A ieșit la iveală că poliția întreținea relații reciproc avantajoase cu lumea interlopă locală care i-ar fi ajutat chiar să ajungă la poarta posibilului criminal. Sau poate că i-au întârziat. Nu vom ști niciodată. Așadar poliția și-a făcut datoria, chiar dacă cu aproape o zi întârziere. Șocul emoțional l-a consumat pe comisar care a decis să-și lase aghiotanții să se ocupe de multele cazuri de răpiri, violuri, agresiuni și infraționalitate mai mică sau mai mare nesoluționate de ani. El ar urma să aibă o pensie regească.

Niciunul dintre acești merituoși angajați cocoțați pe cele mai înalte metereze ale statului nu se consideră vinovat. Nici șefa tuturor șefilor de clan, Viorica Dăncilă, atât de atent-incompetentă în probleme administrative. Nici clona conțopistă care i-a luat locul lui Raed Arafat, întemeietorul SMURD-ului. Iar cei care își „depun” demisia (cum se spune acum ambiguu, din rațiuni igienice și politice) pretind că se retrag din onoare, de dragul instituției, ca să nu-i păteze prestigiul chiar dacă orice pată pe prestigiul instituițiilor statului ar fi semnul de început al curățeniei. Și nu puțini sunt cei care spun că, de fapt, ar merita să-și dea demisia cu toții, după felul în care au acționat în aceste zile, călcând în picioare imaginea fetei, sensibilitatea familiei, dreptul publicului de a fi informat corect despre o temă de importanță națională. Și, mai presus de toate, pentru că au creat posibilitatea acestui coșmar etic în care nimic din ceea ce e nu pare a fi posibil sau adevărat. Ca în orice coșmar.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG