Linkuri accesibilitate

Metsola vrea urgentarea roamingului „ca în UE” pentru Ucraina și Moldova


Roberta Metsola cu Maia Sandu la summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca, iunie 2023.
Roberta Metsola cu Maia Sandu la summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca, iunie 2023.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, spune că țările candidate la aderarea la UE ca Ucraina sau Moldova trebuie să primească de îndată înlesniri la telefonia mobilă precum cele din UE.

„Dacă e să extindem roamingul la țările astea, hai să-i dăm drumul”, a declarat Metsola într-un interviu publicat marți de ziarul Guardian. „Operatorii de rețele sunt gata să facă asta”.

Declarația vine după ce Comisia Europeană a mai făcut la 1 septembrie un pas spre programul „Roam like at Home” (Telefonează ca acasă) cu R. Moldova încorporând roamingul în Acordul de Asociere la UE.

Mai devreme, la 31 mai, UE și operatorii de telefonie mobilă din Moldova au adoptat o declarație în care operatorii se declară de acord să coboare tarifele de roaming de la 1 ianuarie 2024, cu ajutorul Comisiei Europene.

În Uniunea Europeană, un abonat al unei rețele dintr-o anume țară nu plătește în plus dacă apelează un număr înregistrat în aceeași țară, indiferent unde se află, fizic, vorbitorii.

În interviul ei din Guardian, Metsola s-a pronunțat în general pentru o aderare cât mai rapidă la UE a Ucrainei și altor țări candidate, atrăgând atenția că tergiversarea procesului ar da apă la moară naționalismului, extremei drepte și euroscepticismului.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG