Linkuri accesibilitate

„Mi-e greu să cred că PSD sau PNL își vor mai rupe voturi de la gură pentru a ajuta UDMR să treacă pragul electoral” (Dan Tăpălagă/G4Media)


Revista presei de la București.

Cristian Unteanu comentează în Adevărul interviul acordat agenției TASS de președintele Republicii Moldova Igor Dodon. În opinia bloggerului, în cele spuse acolo există și un mesaj atât către Moscova, dar pe care mai ales Bruxelles-ul n-ar trebui să-l ignore. Dodon a pomenit la capitolul realizări ale primului său mandat prezidențial pașii făcuți spre „o politică externă echilibrată. Chiar şi în contextul în care avem înţelegeri semnate cu Uniunea Europeană, am reuşit să obţinem un statut de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice“, a spus Dodon, iar Unteanu adaugă : „nu-mi dau încă seama dacă Dodon măreşte miza campaniei sale prezidenţiale prin valorificarea statutului de observator la Uniunea Eurasiatică a lui Putin ca principal argument de forţă care poate dezechilibra decisiv raporturile ţării sale cu UE. Sau, dimpotrivă, anunţând că, în anume condiţii, el este cel care reprezintă poarta de acces către Moscova”. Pare de urmărit și viitoarea reacție a României, în care însă Unteanu nu-și pune speranțe. Lucrurile ar fi rămas tot la stadiul „podului de flori” peste Prut.

Presa preia mai multe știri despre sosirea la Chișinău a convoiului de 20 de camioane românești care au transportat ajutoare sanitare. Site-ul G4Media notează că ajutoarele au fost primite undeva sub un pod, într-o zonă mărginașă a capitalei moldovene, în decor insalubru. Ministrul de interne român Marcel Vela și cel al sănătății, Nelu Turcu, au însoțit transportul militar, în schimb premierul moldovean Ion Chicu a sosit cu o întârziere de câteva minute. Adevărul amintește că o petiție online cu 900 de semnături, între care și trei deputaţi, cerea ca acest convoi umanitar să fie primit în piața centrală a Chișinăului. Guvernul Chicu nu a fost de acord, drept care, îndată ce premierul și-a făcut apariția, s-au auzit huiduieli și s-a strigat „rușine”.

Premierul Ungariei, Viktor Orban a adresat pe Facebook un îndemn pentru elevii care urmează să revină la școală, într-un cadru care afișa vizibil harta Ungariei Mari. Dan Tăpălagă (G4Media) consideră că gestul șefului de la Budapesta i-a lăsat complet în ofsaid pe cei de la UDMR. Deja tot scandalul legat de încercarea de a trece prin Parlament două legi legate de autonomia maghiarilor din România a stârnit o furtună de reacții politice și publice. „Majoritatea a pierdut total încrederea în bunele lor intenții. Cine să-l mai creadă pe Kelemen Hunor atunci când se jură în Parlament că nu dorește decât păstrarea identității minoritații maghiare, culturale și etnice? Cine să-l mai ia în serios când toată ziua se afișează la braț cu Viktor Orban la Budapesta sau în Ținutul Secuiesc?”„UDMR a devenit partid etnic nefrecventabil, prin asocierea cu idei periculoase nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă. Vor trebui să-și asume această consecință directă a radicalizării. Apoi, mai scrie Tăpălagă, mi-e greu să cred că PSD sau PNL își vor mai rupe voturi de la gură pentru a ajuta UDMR să treacă pragul electoral, cum s-a mai întâmplat în trecut, din calcule pur politice”. Urmarea va fi că maghiarii din România vor deveni și mai dependenți de Budapesta, și mai enclavizați, iar Ungaria nu va face mare lucru pentru ei. Singura soluție realistă este „dezvoltarea economică a zonei, lărgirea accesului la informația de limbă maghiară alta decât propaganda Budapestei, investiții în autostrăzi și locuri de muncă, astfel încât viitoarele generații de etnici maghiari din Ținutul Secuiesc să se uite cu ceva mai mult scepticism la hărțile și planurile de acum un secol agitate de către politicienii lor”.

XS
SM
MD
LG