Deunăzi au protestat şoferii de microbuze din toată ţara, perturbînd traficul. În PMAN au fost aduse 270 de microbuze care au claxonat zgomotos pentru a sensibiliza conducătorii. Pe mine m-a impresionat un şofer care a spus, cu năduf, că el nu mai poate suporta bătaia de joc, că tarifele trebuie ajustate, că, în situaţia în care se află, „trebuie să fure şi să ia oameni în picioare”.
Înţeleg suferinţa acestor companii de transport şi acestor şoferi. Vreau însă să lămuresc niţel lucrurile. Eu de vreo 20 de ani de zile călătoresc cu microbuzele Chişinău-Otaci şi Chişinău-Străşeni. Şi de multe ori m-am simţit, în calitatea mea de pasager, umilit sau dezgustat. Am avut în aceşti 20 de ani călătorii infernale.
Am mers în microbuze arhipline, bucşite cu oameni transpraţi, nervoşi. Am mers în microbuze rablagite, înfiorătoare, cu huse jegoase şi pline de praf. Îmi amintesc foarte bine bătaia de joc – ca să folosesc sintagma şoferului nemulţumit sus-pomenit – cu un microbuz oribil care a circulat pe traseul Chişinău – Otaci vreo 10 ani. Era o rablă groaznică şi tocmai 10 ani a fost ţinută pe rută. 10 ani, stimabililor
! Mă mir că nu am avut vreun accident în rabla aceea.
Să-mi amintesc şi de şoferii pe care i-am întîlnit în această perioadă. Unii erau veşnic nemulţumiţi, încruntaţi, ba chiar bădărănoşi. Pentru aceştia pasagerul e doar un mijloc de a aduna parale.
De aceea, întrebarea cea mai importantă mi se pare asta: voi vreţi bani pentru că acum ne veţi oferi confortul de care avem nevoie? Vreţi bani mai mulţi pentru că serviciile voastre vor fi ireproşabile? Sau voi pur şi simplu vreţi mai mulţi bani? Lămuriţi-ne, vă rog foarte mult!
