Linkuri accesibilitate

Mihai Stratulat: „Oare copiii să fie cei mai periculoși în transmiterea COVID-ului?”


Mihai Stratulat: În lupta cu Covid-19, Chișinăul a luat interdicțiile din Europa, nu și ajutoarele oferite populației
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:47:46 0:00

Mihai Stratulat: În lupta cu Covid-19, Chișinăul a luat interdicțiile din Europa, nu și ajutoarele oferite populației

Prieteni, vă salut la Radio Europa liberă. Este emisiunea „Punct și de la capăt”. Sunt eu, Natalia Morari. Întâi septembrie ne-a adus o discuție aprinsă despre ce e de făcut cu copiii, ce va fi cu acei care vor fi nevoiți să treacă iarăși la educația online, în legătură cu faptul că școlile nu vor putea sigura un metru de distanță socială între elevi? Ce e de făcut cu profesorii care nu sunt vaccinați, dar care nu își permit sau nu doresc să se testeze obligatoriu o dată la două săptămâni? Toate acestea am decis să le discut cu un medic, un specialist în domeniu, medicul pediatru Mihai Stratulat.

Mihai Stratulat: „Bună ziua. Vă mulțumesc pentru invitație.”

Europa Liberă: S-au adunat multe subiecte de abordat legate de pandemie și de începutul anului școlar, subiecte care au stârnit o avalanșă de polemici în societate. În primul rând, ne referim la decizia Comisiei Naționale cu privire la aceea ca toți profesorii nevaccinați să fie obligați să facă un test din bani proprii o dată la două săptămâni. Asta a provocat multă critică. Vreau să vă întreb în calitate de medic, de pediatru, de persoană care de ani buni vă ocupați de copii, mai întâi, cât este de corect să obligi pe oameni să facă un test, pe acei care nu s-au vaccinat? Căci am văzut declarația în care explicați: De fapt, trebuie testați toți. Ce credeți despre această decizie? Cât de corectă vi se pare?

Mihai Stratulat: „Mi se pare absolut neargumentată chiar și din perspectivă epidemiologică. O știm deja, există cercetări, e demonstrat științific faptul că acei care sunt vaccinați se pot îmbolnăvi și pot transmite acest virus. Dacă guvernarea noastră vine cu argumentul «Vrem să ne protejăm copiii», atunci și asta nu este corect din punct de vedere epidemiologic, așa cum, dacă noi punem astfel accentul de a ne proteja copiii anume, atunci trebuie să îi testăm pe toți – și cei vaccinați, și cei nevaccinați. Consider că dacă guvernarea are grijă de cetățeni, are grijă de copii, atunci trebuie să găsească aceste teste pentru toți, și să nu impună să plătească oamenii aceste teste. Ele sunt scumpe. Să găsească acești bani în buget, să cumpere aceste teste, mai ales că am înțeles că România vrea să doneze aceste teste. De găsit și de făcut la fiecare două săptămâni teste pentru toți profesorii, cred că doar profesorii, nu este nevoie și personalul auxiliar al școlilor, așa cum...”

Europa Liberă: De ce, doamna care face curățenie e mai puțin contagioasă?

Mihai Stratulat: „Deoarece e posibil de făcut așa în școală încât femeia de serviciu să facă ordine atunci când copiii nu sunt la lecții. Astfel, ele vor contacta mai puțin cu acești copii. Cel mai mare și mai apropiat contact al elevului va fi cu profesorul, iată de ce avem nevoie, dacă ne referim la finanțe, trebuie să testăm doar pe profesori, pe acei care vor contacta mai mult cu elevii”.

Europa Liberă: Dar nu este o încălcare decizia de a obliga profesorii care nu s-au vaccinat să se testeze din propriile mijloace la fiecare două săptămâni, nu e un fel de „obligare” de fapt de a se vaccina?

Mihai Stratulat: „Să-i oblige la vaccinare...”

Europa Liberă: Poate ar fi mai onest să oblige din start pedagogii, pe toți profesorii să se vaccineze și gata?

Mihai Stratulat: „Va fi, în primul rând, o discriminare: de ce doar profesorii, de ce, să zicem, nu și medicii sau reprezentanții altor profesii? Dacă urmăm un scenariu al obligativității, atunci facem o lege precum că vaccinarea împotriva COVID-19 este obligatorie și gata. Astfel, rezolvăm totul.”

Europa Liberă: Dar vaccinul trebuie să fie obligatoriu sau nu? Cum credeți Dvs.?

Atâta timp cât suntem la etapa de testare a vaccinului, nu-l putem face obligatoriu...

Mihai Stratulat: „Nu! Explic de ce. Vorbim acum despre un vaccin care este la o a treia etapă de testare. Încă nu este un vaccin care a fost verificat, care a trecut toate etapele și știm multe despre el. Da, s-a demonstrat, e bun. Toate aceste reacții adverse sunt într-atât de mici încât dacă e să le comparăm cu ce face COVID-19, atunci aceasta este nesemnificativ. Dar atâta timp cât suntem la această etapă, nu putem face vaccinul obligatoriu. Iată de ce nimeni în toată lumea nu o poate face, căci există niște legi internaționale care nu ne permit să o facem.”

Europa Liberă: Da, încep a limita în drepturi, în libertățile persoanei, dar, pe de altă parte, e și dreptul cetățenilor de a-și proteja propria sănătate și, în acest sens, poate, are sens de introdus vaccinarea obligatorie în cadrul unor anumite categorii profesionale, acolo unde există mai multe contacte cu oamenii. Practic...

Mihai Stratulat: „În toate profesiile există contacte cu oamenii, unu la mână. În al doilea rând, hai, eu ca medic să vă întreb: dar dacă am anticorpi? Căci scopul vaccinării este să am anticorpi. Am fost bolnav, am trecut în mod natural prin boală, am anticorpi, de ce mă obligați să mă vaccinez? Iată când nu voi mai avea acești anticorpi, poate voi merge și îmi voi pune vaccinul. Și încă ceva, noi știm din acele cercetări că acum avem acest vaccin, la moment...”

Europa Liberă: Vă referiți la toate vaccinurile?

Mihai Stratulat: „Da, toate vaccinurile împotriva COVID-19...”

Europa Liberă: Care sunt recunoscute în prezent, adică nu scoatem în evidență niciun vaccin.

Mihai Stratulat: „Și noi știm că există, că organismul nostru face anticorpi pentru o anumită perioadă, pentru șase luni ș.a.m.d. Precum și boala tot șase. O să vă spun că eu și acum am anticorpi, iar eu am fost bolnav un an și trei luni în urmă. O să vă mai spun că am anticorpi IgM, după câte știți, avem două tipuri: IgG. E prima lună după boală, apoi dispar și apar anticorpii...”

Europa Liberă: De durată...

Mihai Stratulat: „Da, de durată sunt. M-au obligat să mă vaccinez, iată de ce...”

Europa Liberă: Adică nu sunteți vaccinat.

Mihai Stratulat: „Nu sunt vaccinat și periodic fac analize la...”

Europa Liberă: Dar periodic, cât de des, ca să înțeleg? Sunteți medic, cât de des ați decis pentru Dvs. să faceți testul: ca să înțeleg în care moment să mă vaccinez?

Cei care au trecut prin boală și vor să se mai și vaccineze, să o facă, căci garantat 100% că vor avea imunitatea mai bună...

Mihai Stratulat: „O dată pe lună, o dată la două luni, depinde de perioadă. Vara – o dată la două luni, în rest o dată pe lună fac acel test la anticorpi. Iau în considerație și cum stau cu imunitatea. Unu la mână. Doi, tinerii până acum nu au făcut forme complicate ca vârstnicii. Iată de ce se zice și eu zic că cei care au trecut prin boală au alt tip de imunitate, diferit de cel făcut de vaccin. Știm de proteina Spike, medicina spre asta se îndreaptă, iată de ce acei, o zic tuturor, acei care au trecut prin boală și vor să se mai și vaccineze, să o facă, căci garantat 100 % că vor avea imunitatea mai bună.”

Europa Liberă: Eu sunt dintre acei, am fost bolnavă și m-am vaccinat.

Mihai Stratulat: „Bucurați-vă.”

Europa Liberă: Adică eu pot trăi liniștit și să nu mă tem că iarăși mă voi îmbolnăvi? Sau mă pot îmbolnăvi?

Mihai Stratulat: „Da, absolut, dar într-o formă ușoară, căci nu trebui să uităm că...”

Europa Liberă: Adică, e important să repetăm, revenind la decizia comisiei de a obliga pe cei nevaccinați, pe profesorii care nu s-au vaccinat să își facă testul, chiar dacă te-ai vaccinat, tu, oricum te poți îmbolnăvi și poți transmite boala...

Mihai Stratulat: „Desigur, în mod absolut. Există deja cercetări. Să vedem exemplul Israelului, ce se întâmplă acolo...”

Europa Liberă: Înțeleg corect oare faptul că orice profesor care nu e vaccinat, dar care are anticorpi, ca Dvs., dar pe care îl obligă, conform deciziei Comisiei să își facă testul la două săptămâni din cont propriu, iar el are un salariu mizerabil, după câte știm, ca toți profesorii, el poate să dea în judecată Comisia sau guvernul pentru discriminare în comparație cu profesorul care s-a vaccinat, căci din punctul de vedere al medicinii el oricum poate fi purtător?

Mihai Stratulat: „Da și noi știm că toate testele trebuie să le facă angajatorul. El trebui să plătească toate astea. În cazul nostru e statul, el refuză să facă asta. Ei zic că există vaccinul e gratuit, vaccinați-vă!”

Europa Liberă: Revin la începutul anului școlar. Pe întâi septembrie au ieșit părinți la proteste în legătură cu condițiile în care a început acest an școlar. Anul trecut, când a venit pandemia, toți au fost nevoiți să învețe la distanță, toți sperau că atunci când se va începe următorul an școlar, în 2021, va fi timp suficient pentru a se pregăti, pentru a reveni la condiții normale, în clasă, ca elevii să învețe ca de obicei. Conform ultimei decizii a Comisiei, există regula păstrării distanței de un metru între elevi și este clar că nu toate școlile pot asigura aceste condiții. În primul rând, e vorba despre școlile de stat. Acum câteva zile în urmă, doamna prim-ministru a numit cifra de 100 de școli care nu pot asigura aceste condiții. Respectiv, iarăși va trebui de transferat copiii să învețe la distanță. Unul dintre argumentele Asociației „Părinții solidari”, de ce părinții au ieșit la protest, constă în aceea că ne facem griji pentru sănătatea copiilor, lăsându-i acasă să învețe la distanță, de fapt, creăm mult mai multe riscuri pentru sănătate, pe care noi acum nu le simțim, dar peste ani, luni, aceasta va da semne. Ce înseamnă pentru copil învățare la distanță timp de un an?

Medicul Mihai Stratulat
Medicul Mihai Stratulat

Mihai Stratulat: „Voi ajunge la asta, vreau să mă refer la argumentele guvernării de ce copii trebuie să treacă la... Sunt sigur că în cazul unor eventuale dezbateri Ministerul Sănătății va zice că riscul ca să se îmbolnăvească copiii cu forme mai complicate de COVID prevalează față de complicații ce apar după o îndelungată învățare la distanță. Vedeți că la începutul acestei pandemii copiii erau considerați în grupul «de risc», apoi s-a adeverit din cercetări, copiii, în general, făceau forme ușoare de COVID, așa maximum 1-2 zile, 37°, au fost și câteva cazuri mai complicate și chiar letale, dar acolo încă mai trebuia de cercetat...”

Europa Liberă: E Covid sau...

Mihai Stratulat: „În majoritatea cazurilor, zic să luăm exemplul, nu vreau exemplul Moldovei, căci la noi copiii erau spitalizați, îmi amintesc de filmulețul pe care l-a făcut Ministerul Sănătății pentru părinți ca să îi sperie că COVID-ul atât de greu trece la copii. Să luăm România, unde practic, am observat, acolo a fost un caz, două, trei când copiii ajungeau la terapie intensivă, dar au fost stabilizați și totul a trecut. Acest argument nu îl putem folosi, căci nu avem cercetări noi a variantei Delta. Rămânem la cercetările vechi. Alt argument al guvernanților este că – înțelegeți doar copiii se vor îmbolnăvi, merg acasă, acolo sunt părinții și bunicii. Bine, dar părinții, bunicii nu lucrează, stau doar acasă? Adică riscul e să luăm COVID doar de la copii? Dar transportul public?”

Europa Liberă: Transportul public...

Mihai Stratulat: „Transportul public, serviciul, piața, căci bunicul și bunica merg la magazin ș.a.m.d. Nu e un argument credibil.”

Europa Liberă: Reiese că sunt discriminați copiii în comparație cu alte grupuri?

Mihai Stratulat: „Pentru că este categoria socială care nu va spune nimic, ei pot fi închiși în casă și gata, mai ales că și părinții sunt ocupați, nu pot ieși în stradă, la proteste..., căci nu erau așa de mulți părinți acolo. Or, eu nu văd nicio argumentare din partea guvernării. Din partea părinților, da, e un argument. Și pe urmă, acest copil nu trebuie să rămână acasă, căci părintele lucrează. Să ne gândim simplu, să punem câteva întrebări: ce face o mamă care, ca și doamna Gavrilița, a divorțat? Și ea rămâne acasă, cu un copil sau chiar doi?”

Europa Liberă: A recunoscut că o ajută părinții cu copilul.

Mihai Stratulat: „Iar pe alte mame nu le ajută. Altă mamă nu poate angaja o dădacă care să stea cu copiii acasă, iar ea trebuie să lase acest copil de clasa întâi și a doua, și a treia singur acasa. Până la zece ani a lăsa copiii singuri acasă nu este rațional. Ce să facă acea mamă? Nu știm. Bine, să fie doi părinți. Mama e angajată, tata e angajat. Cineva să plece de la serviciu? S-a și întâmplat anul trecut.”

Europa Liberă: Întrebarea este ce să facă mamele singure?

Mihai Stratulat: „Despre asta și vorbesc. Sunt multe întrebări la care trebuie să primim răspuns. Cel mai simplu este să zici: trecem pe online, căci există riscuri și basta. Înțeleg ce facem noi acum? Repetăm totul ce se face în Europa. Da, noi preluăm din Europa restricțiile, dar noi nu și ajutorul acordat populației, ajutorul oferit părinților, susținerea celor care lucrează, ajutorul acelor SRL care nu mai activează. Preluăm doar acele...”

Europa Liberă: Măsuri de restricționare...

Mihai Stratulat: „Toate acele interdicții, dar ajutorul, scuzați, nu. Încă ceva, știu recomandările OMS, ale Organizației Mondiale a Sănătății. Dar fiecare stat trebuie să vadă situația din interiorul propriei țări și cumva...”

Europa Liberă: Individual...

Mihai Stratulat: „Individual, căci a fost momentul când a fost un metru între copii. Da, sunt de acord, avem școli care sunt arhipline. Iată aceste 100 de școli despre care a vorbit doamna Gavrilița. Curios este faptul că sunt aceleași școli care au avut aceleași probleme anul trecut. Aceiași copii, aceiași părinți, vor suferi deja a doua oară de la faptul că în acest răstimp nimic nu a fost făcut.”

Jurnalista Natalia Morari
Jurnalista Natalia Morari

Europa Liberă: A fost posibil ca o parte din copii să fie transferați în alte școli, fie cumva să asigure aceste școli...

Mihai Stratulat: „Sau trebuia de gândit. Hai să gândim altfel, într-adevăr, să lăsăm când va fi un număr mare...”

Europa Liberă: Număr mare de îmbolnăviri printre copii...

Mihai Stratulat: „Un număr mare de îmbolnăviri, hai să facem altfel, nu putem să lăsăm acasă pe cei din clasa întâi, a doua, a treia. Putem lăsa pe cei care sunt mai mari, nu a 9-a, nu a 12-a, căci au examene, căci știu cum au susținut anul acesta bacalaureatul, nu mi-aș fi dorit să susțin examenele de bacalaureat nici în ruptul capului...”

Europa Liberă: Sinceră să fiu, da, nici nu știu cum ei, în general, au luat admiterea la facultate, au putut ei oare să intre la universitățile din Occident acolo unde concurența e mult mai mare, ultimul an fiind absolvit la distanță...

Mihai Stratulat: „Iată de ce trebuie să gândească, noi trebuie să găsim un compromis între părinți și între stat.”​

Europa Liberă: Cum vedeți acest compromis, dacă ați fi acum în locul ministrului sănătății sau a altor decidenți importanți?

Mihai Stratulat: „Aș permite, nu aș impune acest metru distanță, să se ducă acum la școală, căci așa ca și părinții, vă rog să mă convingeți că la școală e periculos acum. Când a fost Ziua Independenței, Summer Fest și alte concerte... ​Nunți, totul e în plin avânt, la TV, oamenii se uită, să ne gândim cum gândesc oamenii, un om de rând, se uită și se gândește: «Gata, la noi e totul bine, niciun COVID nu e». Iar la TV încep: varianta Delta e foarte periculoasă, e foarte perfidă. Chiar statul o zice, iar între timp, știți, mă uit într-o parte – totul e rău, în alta – acolo se adeverește că e totul bine. În ce să cred?”

Europa Liberă: Cum credeți, în general, cât de corect a fost să fie organizate paralel pe data de 29, 30 și 31 Summer Fest, trei zile la Chișinău, 15 mii de oameni au ieșit la...

Mihai Stratulat: „Asta cel puțin...”

Europa Liberă: Da, ca medie, 15 mii e o cifră pe zi, deși, da, în ultima zi a fost mult mai multă lume, am văzut multe video-uri de la acest festival, sinceră să fiu, dacă am văzut două-trei persoane purtând mască, dar și acele măști erau...

Mihai Stratulat: „Sub nas...”

Europa Liberă: Fie sub nas, fie sub bărbie. Nu am văzut acolo, practic, oameni purtând măști. E clar, e cald, toți înfierbântați, alcoolul, muzica, cine dansează în mască? Totodată, în același timp, paralel a apărut informația despre pericolul de la varianta Delta ș.a.m.d. Au fost anulate matinee, festivitățile de întâi septembrie. Cum să înțelegem deciziile care sunt luate? Pe de o parte festivalul, pe de altă parte festivități anulate.

Mihai Stratulat: „Nicicum. Părinții au înțeles că e o bătaie de joc adusă copiilor. Adică ieri se putea, iar astăzi nu? Mai e și argumentul că afară virusul se transmite mai greu decât în încăpere.”

Europa Liberă: Mult mai puțin...

Mihai Stratulat: „Mult mai puțin decât în încăpere? Bine! Matineele tot afară se fac. Această festivitate are loc afară și ea, acesta iarăși nu este un argument. Pe lângă asta, acest argument nu e acceptabil căci toate cercetările care au fost realizate, au fost făcute pe alte variante, nu pe Delta.”

Europa Liberă: La fel, în calitate de argument, au spus că sunt anulate festivitățile și matineele de început de an școlar ca să nu se producă o aglomerare de oameni, căci acești copii vor merge la școală în transport public, ca să nu se aglomereze.

Mihai Stratulat: „Dar oricum nu au anulat întâi septembrie. Pe unu septembrie acești copii merg la școală. Fie vor merge în transport public, fie vor intra în clasă direct. Aceeași copii, același număr de copii au venit la școală, respectiv, acestui argument absolut nu îi văd sensul. Puteau să facă altfel, dacă nu ar fi fost aglomerațiile din transportul public. Hai să facem așa, să vedem, avem clasa întâi în această școală, câți sunt? Patru. Clasa 1-a «А» vine la opt, 1-a «B» vine la 8:30, 1-a «С» la nouă și 1-a «D» la 9:30. Gata!”

Europa Liberă: Ca să îi împartă, ca ei să nu vină toți în același timp la școală...

Medicul Mihai Stratulat
Medicul Mihai Stratulat

Mihai Stratulat: „Pentru evitarea aglomerărilor există poliția. Poliția va fi în troleibuze, poliția va fi la stații, dar eu nu i-am văzut.”

Europa Liberă: Ați dus copiii la școală?

Mihai Stratulat: „Da, soția.”

Europa Liberă: I-a dus.

Mihai Stratulat: „I-a dus cu mașina.”

Europa Liberă: Cu mașina.

Mihai Stratulat: „Cu mașina și matineul îl puteau face măcar pentru clasa întâi, e o perioadă de adaptare. Dar el este copil și aceea că nu a avut «Adio, grădiniță!», iar aici nu e festivitatea «Primul clopoțel», copiii nu înțeleg asta. E ceva de tranziție. Chiar și noi, când am mers prima zi la institut, noi doar nu am mers în auditoriu și din prima am început să învățăm. Ceva a fost, ne-au adunat, ceva ni s-a explicat ș.a.m.d. Înțelegeam, gata, suntem deja la facultate, știm niște reguli etc.”

Europa Liberă: Tocmai vreau să revenim la unul din argumentele pe care le-au adus părinții care au ieșit la protest despre faptul că, pe de o parte, ne facem griji pentru sănătatea copiilor și îi lăsăm acasă, iar, pe de altă parte, iată această educație la distanță creează alte probleme și riscuri pentru copii. Dvs., în calitate de pediatru, ne puteți spune, care este riscul copilului în a lucra online?

Mihai Stratulat: „Vedeți că chiar și în timpul pandemiei, anul trecut, Asociația Americană de Pediatrie a ieșit la un moment dat cu o declarație cu privire la faptul că știind deja efectele virusului asupra copiilor, că e mai puțin periculos acest virus decât acele probleme pe care le comportă educația online, aceste gadgeturi în care se uită copiii, pentru vedere, pentru psihicul copilului. La noi nimic nu se discută despre sănătate mintală. Acești copii devin foarte agresivi, nesociabili, la un moment dat.”

Europa Liberă: Și mai și stau...

Mihai Stratulat: „Strică vederea. Chiar și la clinica unde lucrez, acolo, anul trecut, la sfârșit de an, au apărut mulți copii cu probleme de vedere. Și dacă e să vedem, să comparăm și să vedem câți copii au cumpărat ochelari, atunci eu cred că este abia începutul...”

Europa Liberă: Au cumpărat acei copii ai căror părinți au bani pentru ochelari...

Mihai Stratulat: „Plus investigațiile...”

Europa Liberă: Dacă e să vorbim despre copiii de la țară, puțin probabil că cineva își poate permite să meargă la o consultație...

Mihai Stratulat: „La sate, să ne gândim câți au computer? Câți au telefon mobil? Și există familii cu trei-patru copii. Cu ei cum rămâne?”

Europa Liberă: Sunt părinți care au trei-patru copii...

Mihai Stratulat: „Trei-patru copii, cum învață? Să vă spun cum a învățat copilul meu. La noi pe Viber. În fiecare dimineață începea: nu ne putem conecta, nu ne putem conecta, am rămas pe din afară, vrem înapoi. În prima oră de educație online a fost simplu, stăteam așa și mă uitam: am rămas pe din afara programului, nu ne putem conecta, aveam internetul slab. Iată! O oră!”

Europa Liberă: Cum stăteați, dacă trebuia să mergeți la serviciu?

Mihai Stratulat: „Eu încep un pic mai târziu decât încep ei...”

Europa Liberă: Dar ce făceau acei părinți care trebuia să fie în acel moment la serviciu?

În transportul public se face ceea ce se face și nimeni nu vrea să facă ordine...

Mihai Stratulat: „Apoi se începe: cineva a spus ceva, altul nu a auzit, iată, iată educația online. Jumătate din acea zi așa am pierdut. Iată de ce trebuie să înțelegem. Zic să lăsăm acum când nu este niciun risc, Summer Fest nu e risc, atunci nici școala pentru copii nu este risc. Acum la noi în transportul public se face ceea ce se face și nimeni nu vrea să facă ordine. Poliția stă și se uită la asta. Să îi lăsăm pe copii să își ia starul în mod firesc. Și când va apărea riscul, un risc concret, când vom ști, vom avea cercetări cu privire la varianta Delta care ar face complicații la infectare, atunci doar la acel moment ne vom gândi cum să trecem treptat pe online și cum să ne protejăm copiii? Dar noi nu putem să ne apărăm copiii atunci când în transport e haos, deoarece părinții merg la serviciu cu troleibuzul și înapoi. Bunicul și bunica merg nu știu unde...”

Europa Liberă: Precum și copiii merg la școală, unii cu transportul public...

Mihai Stratulat: „Copilul merge spre școală la fel, cum putem face...”

Europa Liberă: Nici pe departe nu se duc pe jos toți.

Mihai Stratulat: „Cum putem face ordine în școală, dacă e haos peste tot? Iată de ce părinții nu sunt de acord, părinții nu înțeleg. Într-adevăr, oare să fie așa că ei, copiii, să fie cei mai periculoși în transmiterea COVID-ului?”

Europa Liberă: Acum câteva zile, doamna prim-ministru Natalia Gravrilița a prezentat la mine în emisiune o prognoză nu prea bună pentru octombrie, noiembrie. Conform previziunilor Organizației Mondiale a Sănătății, în octombrie-noiembrie ne așteptăm la mai mult de trei mii de cazuri de îmbolnăviri pe zi, în Moldova. Îmi amintesc cum anul trecut, fostul prim-ministru, la acel moment Ion Chicu, spunea că în cazul în care vom ajunge la mai mult de două mii de cazuri pe zi, va fi o catastrofă pentru sistemul nostru medical. Vă întreb pe Dvs., chiar dacă activați în domeniul pediatriei, cred că aveți cunoscuți în domeniul medical, cât de pregătit este sistemul de sănătate pentru trei mii de cazuri pe zi?

Mihai Stratulat: „Trebuie să înțelegem că dintre acei trei mii de cazuri pe zi, 500 vor fi îmbolnăviri profesionale. Noi nu avem în spitalele noastre, pur și simplu, chiar dacă vom crea toate spitalele de COVID, chiar dacă din toate secțiile vom face secții de reanimare, dacă avem aparate suficiente, căci am tot primit mult aparataj din Europa etc., noi nu avem specialiști IT care să lucreze la reanimare, ei nu mai sunt. Și avem o problemă, anul trecut când au fost create secții noi IT de terapie intensivă...”

Europa Liberă: De terapie intensivă...

Mihai Stratulat
Mihai Stratulat

Mihai Stratulat: „De terapie intensivă, dar acolo activau nespecialiști în terapie intensivă. Și chiar dacă, da, acolo este oxigen, sunt aparate de ventilare a plămânilor, dar specialistul nu poate lucra. Da, el a făcut niște cursuri, dar asta nu este suficient. În acest răstimp noi trebuie să facem niște cursuri pentru alți specialiști, ca ei să poată să activeze în acele secții, dar cred că nu vom reuși, nu vom avea atâția specialiști.”

Europa Liberă: Ce va însemna asta pentru sistemul nostru de sănătate?

Mihai Stratulat: „Va fi ca în alte țări, vor alege, cine va trăi și cine va muri.”

Europa Liberă: Iată Dvs. sunteți medic, dacă ar trebui să alegeți, ce ați face? Sună foarte cinic, sună cumva groaznic, dar știți ca la război, în fața Dvs.

Mihai Stratulat: „În fața noastră, a medicilor, mereu stă această alegere, chiar și copiii care sunt la reanimare, cei nou-născuți, eu sunt neonatolog, când se nasc și au 470 de grame greutate, avem un protocol cine va fi salvat și cine nu...”

Europa Liberă: Adică, cine are șansă de a se salva...

Mihai Stratulat: „Cine are șansa de a supraviețui, pe acela îl și salvăm, cine e mai tânăr, el e încă tânăr, el trebuie să trăiască. Pe el și trebuie să îl aleagă medicii. Dacă am ajuns la asta, așa și va fi. Iar dacă vom organiza sărbători în fiecare zi, atunci la noi așa și va fi.”

Europa Liberă: Dacă ați fi membru al Comisiei care ia decizii de oprire a pandemiei, știind că în octombrie-noiembrie, conform previziunilor OMS ne așteaptă 3000 de cazuri pe zi, ce ați propune pentru a ajunge, să zicem, la un compromis, când, pe de o parte, noi nu îi închidem definitiv pe toți, pentru că, mă întorc iarăși la aceea că anul trecut, în trei luni de lockdown, în industria HoReCa mulți nu au mai supraviețuit, mulți nu s-au mai putut restabili și, pur și simplu, s-au închis. În particular, e exemplu meu, știu din propria experiență. Ce putem face acum, în pofida faptului că lumea face ceva în jurul nostru. Ce putem face ca măcar din aceste trei mii să facem 1500 pe zi?

Mihai Stratulat: „În primul rând, ceea ce vorbim și ceea ce facem trebuie să coincidă. Atunci când statul zice că la noi totul este rău, că va fi la noi totul rău, iar noi privim în același timp în părți și vedem că totul este «bine», umblă ba cu mască, ba fără mască la concerte, nunți, zile de naștere, transportul public e plin până la refuz. Ce e de făcut? E nevoie de transport, atunci nici guvernarea nu prea are ce să facă. Trebuie de închis totul. Iată de ce acum, știind pronosticurile, știm despre cercetările variantei noi, treptat trebuie să limităm accesul oamenilor la unele concerte. Să începem cu întâi septembrie, treptat să facem ceva, căci, dacă vom continua așa mai departe, noi, pur și simplu, la un anumit moment vom avea nu 100 cum a fost, ci 500 cum deja e.”

Europa Liberă: Ce părere aveți despre un lockdown scurt, dar general? Asta înseamnă că închidem pe toți și totul, fără excepții. Va fi greu, dar, pe de altă parte, stăm acasă, nu ieșim nicăieri și, după asta, ne închidem sau va fi prea greu pentru economie și nu vom avea rezultatele scontate. Sau e mai bine de aplicat anumite soluții treptat, punct cu punct, la drept vorbind?

Mihai Stratulat: „Pe de o parte și pe de alta, e rău, căci, dacă vom închide pentru o lună totul, apoi vom deschide și totul va porni de la capăt. Și o vedem de la începutul pandemiei, așa a și fost. Vedeți în toate țările, așa a și fost. La noi a fost cumva un pic altfel. Peste tot acum în Europa se așteaptă un al patrulea val.”

Europa Liberă: Al patrulea val.

Mihai Stratulat: „Da, un val. La noi e abia al treilea, așa cum primul a durat cam mult. Aceea că nu am avut restricții ca asta. Pe de o parte, am așteptat ca toți să se îmbolnăvească și să avem 70 % de cei care au fost bolnavi și să avem imunitate colectivă, e deja demonstrat, aceasta nu ajută la apariția unor variante noi.”

Europa Liberă: Adică, la drept vorbind, imunitatea colectivă și varianta Delta, asta nu mai poate fi oprită de imunitatea colectivă.

Mihai Stratulat: „Din păcate, nu.”

Europa Liberă: Iată de ce unele state precum Israelul recomandă a treia doză de vaccin.

Mihai Stratulat: „Și această doză poate fi explicată epidemiologic în cazul în care la pacienți a scăzut numărul de anticorpi. Israelul a fost prima țară care a început să vaccineze intens. Noi știm că vom avea undeva șase luni anticorpi, apoi ei vor scădea. Acum administrează a treia doză nu pentru a stopa, ci pentru a evita cazurile grave. La noi e la fel...

Europa Liberă: Căci nici a treia doză nu poate opri...

Mihai Stratulat: „Da, căci niciun vaccin care a fost creat până acum nu oprește varianta Delta care a apărut recent. Să luăm exemplul virusului gripal. Vedem mereu că apare o nouă variantă și la anul viitor apare un alt vaccin împotriva gripei, care conține varianta cea nouă. Așa va fi cu COVID.”

Europa Liberă: Mai degrabă sau mai târziu, ne vom obișnui să trăim cu el, ca cu ceva cotidian...

Mihai Stratulat: „Da, dar îmi este frică de faptul că mai degrabă sau mai târziu...”

Europa Liberă: Dar când? Cât? Urmăriți literatura de specialitate din domeniu, cercetările, după câți ani ne vom deprinde cu COVID, cum a fost și cu gripa?

Mihai Stratulat: „Totul depinde de noile variante care vor apărea și câte vor fi? Fiecare variantă nouă lansează situația de la început. Am spus deja, la noi, dacă va veni o nouă variantă, cu acest COVID ne vom clarifica. Dar, din păcate, la noi a apărut varianta Delta.”

Europa Liberă: Domnule Stratulat, sunteți medic, sunteți persoana care v-ați dedicat o mai mare parte din viață fie ca să deveniți medic, fie ca să activați în calitate de medic. Cum vedeți teoria conspiraționistă precum că acest COVID a fost inventat pentru a salva planeta de suprapopulare, pentru a scăpa de cetățenii statelor mai sărace, căci această părere este împărtășită de o parte din populație, o mare sau mică parte, e deja o altă discuție, în aceste țări oamenii sunt mai mulți sau mai puțini – iată așa o întrebare, dar există oameni care cred asta. Ce părere aveți despre asta?

Mihai Stratulat: „Simplu: dacă este așa, atunci pentru ce facem vaccinul? Să închidem fabricile care produc vaccinul și gata. Și acum oprim, nu vaccinăm pe nimeni și până în ianuarie jumătate de planetă va dispărea. Cred că sunt prostii astea. Faptul că virusul a apărut undeva într-un laborator este de discutat și acum, e o teorie...”

Europa Liberă: Poate există probleme cu investigările din China, în Wuhan...

Mihai Stratulat: „Da, eu sunt de acord că acest virus a putut fi creat în laborator. Întâmplător sau special, nu e prea logic, ca jumătate din populație, că o țară ar jindui la economia altor state, poate. Dar că se face special ca să moară, pentru ce?”

Europa Liberă: Așa cum sunteți neonatolog-pediatru, așa o întrebare anume pentru Dvs., cu adresă: una din teoriile împotriva vaccinării înaintată de cei care sunt împotriva vaccinării este ideea că ar putea provoca infertilitate.

Mihai Stratulat: „Sterilitate.”

Europa Liberă: Sterilitate.

Mihai Stratulat: „Mereu mă gândeam cum de le-a venit asta în cap? Cel care a spus-o, cum a verificat asta? Cum vine asta? Nu știm despre asta. Poate peste o sută de ani femeile care s-au vaccinat, dar ele vor muri peste o sută de ani. Cred că nu putem vorbi despre efecte adiacente care pot apărea peste câțiva ani, așa cum ele nu pot fi demonstrate. Nu putem nici teoretic...”

Europa Liberă: Trăim în pandemie doar un an și jumătate.

Mihai Stratulat: „Cred că noi avem acest grup de oameni care nu crede în vaccinuri, care crede că acest virus a venit din cosmos. Și ei încearcă să demonstreze această teorie, cumva să îi convingă pe alții că e și mai rău să te vaccinezi...”

Europa Liberă: Mai sunt numiți și disidenți-COVID.

Mihai Stratulat: „Antivaxeri.”

Europa Liberă: Antivaxerii prezintă vreun pericol pentru populație?

Mihai Stratulat: „Da, depinde pentru cine. Căci dacă e să luăm în calcul faptul că oamenii noștri... M-am uita zilele astea peste o pagină în Facebook, Modi Fun, e un fel de pamflet și mereu apar acolo unele articole. Ceva deplasat, de felul că un deputat nu știu ce a făcut în Africa, deputat de-al nostru. Deschid și, pur și simplu, citesc aceste comentarii, oamenii nici măcar nu înțeleg că aceasta e un pamflet, că e o glumă și ei comentează, ei nici măcar nu citesc, de fapt, postarea în sine. Este un fel de...”

Europa Liberă: Apropo, industria Fake News pe asta și este construită: oamenii nu citesc în afară de titlu și, maximum, șapou, practic nimic.

Mihai Stratulat: „Îmi venea să scriu: oameni, citiți! Știți că este un pamflet?! Iată pentru astfel de oameni e un pericol. Iar ei sunt, din păcate, mulți. Și mai ales sunt mulți în Republica Moldova. El a citit că vaccinul, el nici nu a privit cine a scris asta. Pot și eu să scriu sau altcineva: vaccinul are așa un efect, gata!”

Europa Liberă: Atunci, în acest caz antivaxerii trebuie să fie atrași la răspundere? Pe acei care deschis sunt împotriva vaccinării? Ei trebuie să fie atrași la răspundere sau asta e libertatea...

Sunt pentru vaccin, dar nu doresc ca el să fie obligatoriu...

Mihai Stratulat: „Dacă e cu Fake News, atunci da. Dacă el, pur și simplu, nu vrea să se vaccineze și spune «nu știm ce efecte adverse are» etc., cred că nu. Eu, spre exemplu, sunt pentru vaccin. Am zis și unor părinți că nevoie de vaccinat copiii ș.a.m.d. Cu atât mai mult sunt pentru acest vaccin, dar eu nu doresc, el nu trebuie să fie obligatoriu. În calitate de medic trebuie să îi explic pacientului. O să vă dau un exemplu: aveți o boală. Trebuie să începem tratamentul, trebuie să aveți o intervenție chirurgicală. Dacă nu facem operația, iată ce se poate întâmpla. Dacă eu încep să fac intervenția, în timpul intervenției iată ce se poate întâmpla: unu, doi, trei. Pacientul trebuie să aleagă dacă este de acord sau nu, vrea el să supraviețuiască sau să moară. Și fără acordul lui eu nu pot face nimic.”

Europa Liberă: Aveți dreptul...

Mihai Stratulat: „Absolut, chiar dacă el e muribund, am nevoie de acordul lui, merg la rude, ca ele să își dea acordul. Dacă ei nu îl dau, atunci eu nu pot face nimic. Este un principiu deontologic al medicinii pe care îl urmăm în calitate de medici. În cazul vaccinării trebuie să fie la fel. Etica și deontologia medicală nu ne permite să spunem că medicina este obligatorie. Trebuie de explicat pacientului: «Iată ce va fi dacă te vei vaccina, da, te vei îmbolnăvi, dar va fi o formă ușoară. Vezi ce se întâmplă acum». Trebuie să explicăm, dar noi nu explicăm...”

Europa Liberă: Revin la întâi septembrie, început de an școlar, în cazul în care așa și va rămâne ca o parte din școli să fie nevoite să fie pe online, ce sfaturi le dați părinților acestor copii și ce e de făcut pentru a minimaliza la maximum urmările negative pentru sănătatea copiilor?

Mihai Stratulat: „Aș vrea să vin cu niște recomandări pentru guvernanți. Zic să ne gândim acum în cazul în care va trebui să trecem la educație online. Online sau offline, să ne gândim cum să schimbăm structura celor 100 de școli. Zic să luăm sala de sport să facem din sala de sport, daca asta există, să facem trei...”

Europa Liberă: Clase...

Mihai Stratulat: „Trebuie să punem accentul pe clasa întâi, ei trebuie să fie la lecții...”

Europa Liberă: De ce? Este important pentru socializarea copilului?

Mihai Stratulat: „Unu, e important pentru socializare. Doi, nu putem lăsa copilul singur acasă. Trei, știm că cu cât e mai mic copilul cu atât e mai ușoară forma de COVID. Există cercetări care demonstrează că dacă COVID intră în organismul nostru, prin receptorii din nas, gât, bronhii, plămâni, există studii care demonstrează că, cu cât e mai mic copilul, cu atât mai puțini astfel de receptori el are. Cu cât e mai mare, cu atât mai mulți receptori...”

Europa Liberă: Cu atât mai mare e riscul...

Mihai Stratulat: „Iată de ce riscul unei îmbolnăviri și a unei complicații severe există în cazul celor mai în vârstă, iată de ce trebuie să ne gândim, în primul rând, la clasele întâi, a patra, a cincea. Să li se facă toate condițiile de educație la școală, nu online. Și, dacă va fi nevoie, clasa a șasea, a șaptea, a opta să treacă pe online. Aceste clase care se vor elibera, aceste clasele primase să le...”

Europa Liberă: Să le asigure condițiile, un metru distanță...

Mihai Stratulat: „Să le organizeze școala, în primul rând, pentru școala primară, ca ei să poată învăța normal, să fie distanța de un metru, doi metri zic să facem, dacă va fi loc.”

Europa Liberă: Pentru acei care sunt mai mari, care vor fi nevoiți să rămână acasă totuși, ce sfaturi pentru părinți ați da?

Mihai Stratulat: „În primul rând, să țină legătura periodic. Ca ei să știe: începe lecția, se termină lecția, să iasă după asta afară, ci să nu stea mai departe la calculator cu jocurile. Aceasta îi va influența prost vederea și psihicul. Să iasă afară, să facă o mică plimbare și, pur și simplu, să își observe mai cu atenție copiii. Am văzut deja, fiecare val pandemic ține vreo trei luni, plus, minus. Cred că trei luni, dacă un copil care crește, deja a crescut din acea clasă, atunci el poate rezista unor lecții online. Un copil mic, care a mers în clasa întâi nu va rezista trei luni doar pe online. Iată de ce noi trebuie să ne gândim ce vom face peste o săptămână. Căci eu cred că la sfârșitul lui septembrie, început de octombrie vor fi mai multe cazuri decât acum.”

Europa Liberă: Pandemia e deja de doi ani cu noi, cu lumea. În Moldova, din martie, sfârșit de februarie, început de martie, 15 martie, îmi amintesc a fost anunțată situația excepțională în domeniul sănătății publice. Acest un an și jumătate ați văzut cum se gestionează criza COVID de către fosta guvernare. Deja de o lună avem un nou guvern. E clar că e devreme să facem concluzii, dar oricum, așa cum COVID a existat până ca PAS să câștige, ei știau foarte bine că aceasta va fi principala provocare din domeniul sănătății publice cu care se vor confrunta. Dacă ar fi să comparați, mă repet, guvernarea precedentă a avut timp mai mult pentru pregătire, cea de azi are doar o lună, iată de ce nu este foarte corect, cred, să ducem o paralelă și totuși...

Mihai Stratulat: „Primul pas deja l-au făcut, prima decizie cu referire la copii. Dar nu este argumentată, absolut neargumentată. Dacă vom merge așa mai departe, atunci cum vom putea convinge pe oameni că varianta Delta este foarte periculoasă și va fi foarte rău pentru noi dacă vom lăsa așa cum este acum. Dacă omul ia în considerare faptul că înainte nu ni se permitea, când nu era asta, nu aveam voie să mergem câte trei în parc. Sau nu ni se permitea, în general, să ieșim în parc...”

Europa Liberă: Da, a fost așa un timp...

Mihai Stratulat: „Acum e voie și la concert cu 15 mii! Despre ce discutăm?! Cu ce ne speriați? Nu mai credeți în COVID, nu există. Trebuie să gândim fiecare pas pe care îl facem. Ceea ce facem și ce spunem. Ceea ce era atunci și e acum e o mare diferență!”

Europa Liberă: Între ce făceau și ce declarau. Atunci nunți. Atunci se vorbea despre cum erau organizate nunțile care mai târziu erau numite „masă de sărbătoare”. Acum vorbesc despre varianta Delta, că e posibil și trei mii, permițând, totodată, organizarea de festivaluri.

Mihai Stratulat: „...Câteva la rând. Până nu va exista la noi o sincronizare, nu vom convinge oamenii să se vaccineze, nu vom convinge oamenii. Chiar și imaginile pe care le arătăm la televizor. Ei spun: da, voi tot filmați și filmați...”

Europa Liberă: Luând în considerație experiența fostei guvernări, atât cea pozitivă, cât și cea negativă, ce recomandări ați da Ministerului Sănătății de azi și guvernului, în general, mai avem câteva minute.

Mihai Stratulat: „Îmi amintesc că erau multe discuții despre închiderea spitalului de la Vorniceni. De ce guvernarea precedentă nu a folosit acest spital ca spital COVID? Căci acolo există ventilație, acolo toate sunt puse la punct, practic e totul pentru un spital cu boli infecțioase. Vreau să văd dacă îl vor deschide anul acesta, mai ales că avem aceste recomandări și previziuni de la OMS că vor fi 3 mii. Asta înseamnă că e nevoie de pregătit spitalul, căci am aflat că, în general, nu e pregătit, nu e conectat la apeduct, nu e dat în exploatare. Înseamnă că trebuie să începem pregătirile pentru... ca în octombrie, când va fi...”

Europa Liberă: Al treilea val...

Mihai Stratulat: „Al treilea val. Și să pregătim treptat medicii, pentru ca ei să poată lucra cu formele complicate de COVID. Trebuie să schimbăm protocoalele de tratare a pacienților acasă. Înțeleg e o practică europeană, la ei toate așa sunt tratate. Dacă ați discutat cu cineva din Europa: temperatură – paracetamol, diaree – paracetamol, stați acasă...”

Europa Liberă: Iată dacă faceți o operație, atunci nu e paracetamol.

Mihai Stratulat: „Dacă veți muri, cineva din apropiații Dvs. să sune, noi vom veni și o să vă luăm și o să vă tratăm...”

Europa Liberă: Este adevărat.

Mihai Stratulat: „Este o practică din Europa, acum în COVID zic că este o practică proastă, căci știm că COVID atacă vasele și majoritatea pacienților fac trombusuri, apar dereglări de coagulare. Acești pacienți ajung la spital deja cu complicații. Și la noi la fel au început să meargă după protocol: paracetamol, dar, de fapt, toți pacienții pe lângă paracetamol luau un antibiotic care știm că în caz de infecție virotică scade imunitatea și înrăutățește starea pacientului. Pe lângă asta am zis atunci, băieți, hai să facem în aceste policlinici o secție ceva special pentru acei pacienți care se tratează acasă. Și hai o dată la trei zile să chemăm acest pacient, în a treia zi de boală. El sună medicul de familie și spune: încă mai am febră. Vino și fă analizele generale la COVID, fă-ți testul de coagulare și vom decide dacă mai ai nevoie de vreun tratament, ca să nu ajungi la spital. Pe lângă asta se mai poate de măsurat saturația de oxigen, nu e nevoie de roentgen, nu trebuie să ajungi la spital, pentru ca să măsori nivelul de saturație de oxigen. Astfel, sunt sigur, dacă am fi făcut asta atunci, jumătate din cei care au fost spitalizați, s-ar fi tratat acasă, fără probleme. Nu am fi avut atâtea paturi ocupate în spitale din cauza că medicii nu reușeau. Mulți dintre ei, din păcate, au murit, căci medicul nu avea timp să se ocupe de pacient. Atunci când, de obicei, te ocupi pe zi de zece pacienți, iar în pandemie ai 30 de pacienți, trebuie să înțelegem că...”

Europa Liberă: Și ultimul moment, în loc de concluzii, foarte pe scurt, nu mai avem timp. În acest răstimp, a fi medic în Republica Moldova a devenit mai dificil, dar mai prestigios sau e mai ușor de la faptul că a apărut un fel de înțelegere în societate că avem nevoie de medici? În general, cum se simt medicii?

Mihai Stratulat: „Această înțelegere a apărut doar la început de pandemie, acum nici medicii nu mai cred pe pacient, căci asta e politica. Oamenii nu cred în COVID, nu cred în medici și gata. Cei care au trecut prin asta doar cred, ei deja încep a crede. Medicului îi este greu în Republica Moldova, căci chiar și relația​colegial ă dintre medici e proastă, e concurență, iată de ce în Republica Moldova am avut de multe ori gândul să plec din țară, căci, din păcate, știți ce atitudine am eu față de spitalele pentru copii. Am scris despre asta nu o dată și despre asta vorbesc nu o dată. Toate se schimbă. Chiar și guvernul se schimbă. Iar situația de acolo rămâne aceeași.”

Europa Liberă: Vom vedea, poate guvernul o să vă audă. A fost Mihai Stratulat. Vă mulțumesc.

XS
SM
MD
LG