Linkuri accesibilitate

Mii de asistenți personali nu au primit salarii de patru luni. Restanțele ar putea fi stinse abia în septembrie 


Petru Ursan, un bărbat de 69 de ani, cu grad sever de dizabilitate, din satul Bleșteni, raionul Edineț și Tamara Evstati, concubina acestuia.
Petru Ursan, un bărbat de 69 de ani, cu grad sever de dizabilitate, din satul Bleșteni, raionul Edineț și Tamara Evstati, concubina acestuia.

În ultimele patru luni, 2.800 de asistenți personali din R. Moldova nu și-au primit salariile. Ei au grijă de persoane cu dizabilități severe, de cele mai multe ori copiii sau partenerii lor, și sunt angajați cu 3.000-4.000 de lei. Autoritățile susțin că au găsit bani pentru a stinge restanțele. 

Petru Ursan din satul Bleșteni, raionul Edineț, are jumătate de trup paralizat, în urma unui accident vascular cerebral, și necesită ajutor permanent. Din iunie, a rămas fără asistentul său personal. Femeia a plecat peste hotare după ce nu și-a primit salariul timp de câteva luni. Concubina bărbatului i-ar lua locul, dar nici pentru angajarea ei ca asistent personal nu s-au găsit bani.

A așteptat 5 ani un asistent personal, dar și acesta l-a lăsat pentru că nu primea salariul
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:32 0:00

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pachetul minim de servicii sociale, din care face parte și asistența personală este finanțat proporțional din bugetele consiliilor raionale și municipale și din Fondul de susținere a populației. Acest fond este suplinit din taxa de portabilitate (achitată de operatorii de telefonie mobilă), taxa aeroportuară, sponsorizări și alte încasări.

Pentru că în acest fond nu s-au acumulat suficienți bani, Agenția Națională Asistență Socială nu a putut transfera autorităților locale mijloace pentru finanțarea serviciului social „Asistență personală”, fiind acumulate restanțe la plățile salariale a circa 2.800 asistenți personali, au explicat Europei Libere responsabilii de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Vor primi salariile restante abia în septembrie

Pentru a soluționa această problemă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a identificat, împreună cu Ministerul Finanțelor, suma necesară pentru achitarea lefurilor restante, iar pe 23 iunie, Parlamentul a rectificat bugetul de stat, în acest scop fiind alocate 86 de milioane de lei.

„Pentru lunile martie, aprilie, mai, iunie încă nu sunt salariile. De fapt, este modificarea bugetului de stat, a apărut în Monitorul Oficial. Finanțe deja sunt planificate, dar trebuie de făcut corelarea bugetului la Consiliul Raional. Asta înseamnă că salariile asistenților vor fi abia pe 1 septembrie”, a spus Europei Libere șeful Direcției asistență socială și protecție a familiei din raionul Edineț, Valerian Ciobanu.

Nu se știe, deocamdată, cum vor fi plătite salariile asistenților personali începând cu luna septembrie, având în vedere că taxa pentru modernizarea Aeroportului Chișinău a fost înjumătățită, iar din 1 ianuarie 2024 urmează să fie anulată.

Autoritățile promit însă că, de la anul, asistenții vor fi plătiți doar de stat. În răspunsul oferit Europei Libere, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a declarat că lucrează la un nou mecanism de finanțare a pachetului minim de servicii sociale, care să nu depindă de activitatea agenților economici sau de donațiile partenerilor străini, dar să fie acoperit din bugetul de stat.

3.000 de persoane, pe lista de așteptare

În prezent, în R. Moldova activează circa 7.200 de asistenți personali, dintre care 5.000 au grijă de adulți și 2.200 - de copii. Încă 3.000 de persoane se află pe lista de așteptare, nefiind angajate din cauza că nu sunt suficienți bani.

În raionul Edineț, de exemplu, încă peste 150 de oameni au nevoie de un asistent personal. Pentru că necesitățile sunt mult mai mari decât posibilitățile, autoritățile locale au decis să facă angajări în ordine de priorități.

„Avem familii cu copii, unde candidatul la asistent personal este mamă, aptă de muncă. Un pensionar are, cel puțin, pensia de stat, dar o mamă nu are nicio sursă de venit, nu se poate angaja, pentru că trebuie să aibă grijă de copil. De aceea noi, în primul rând, angajăm mamele copiilor cu dizabilități. A doua categorie sunt cei care îngrijesc bolnavi de cancer în fază terminală și țintuiți la pat, iar a treia categorie - cei care cât de puțin se pot întreține singuri”, afirmă Valerian Ciobanu.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale susține că această problemă urmează să fie soluționată datorită reformei sistemului de asistență socială „Restart”, lansată recent și care urmează să fie implementată în perioada 2023-2026.

„Reforma prevede crearea a nouă agenții teritoriale de asistență socială – structuri deconcentrate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale – care vor implementa unitar politicile de asistență socială și vor asigura accesul echitabil al populației vulnerabile la servicii sociale, inclusiv serviciul de asistență personală. Totodată, reforma prevede extinderea pachetului minim de servicii sociale, precum și sporirea numărului persoanelor beneficiare de servicii sociale”, promit responsabilii de la minister.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG