Scriitorul Miljenko Jergović, născut în anul 1966 la Saraievo, o adevărată vedetă literară în spaţiul ex-iugoslav, este aproape necunoscut în spaţiul lingvistic românesc.
Necunoaşterea literaturilor din ţările vecine, mai bine zis din ţările fostului bloc răsăritean este nu numai un rezultat al ignoranţei, al complexelor sau al sentimentului de superioritate faţă de alte culturi mai mici, bîntuite de dezbateri sterile legate, de pildă, de Premiul Nobel pe care l-ar merita unul sau altul dintre autorii acestor ţări.
Miljenko Jergović însuşi, care trăieşte la Zagreb, a devenit obiectul unor astfel de dezbateri. Susţinătorii săi îl consideră drept singurul candidat demn pentru Premiul Nobel, pe când contestatarii săi „patrioţi” îl denigrează şi îl discreditează, negîndu-i toate calităţile literare, afirmînd că este un bosniac intrus, vîndut sîrbilor, şi că n-are ce căuta în literatura croată.
De curînd, a apărut în traducere germană poate cel mai bun roman semnat de Miljenko Jergović, intitulat: „Istoria nemaipomenită a familiei mele”. (În versiunea croată originală, romanul a apărut, în 2013, sub titlul „Rod”, cuvînt ce s-ar putea traduce prin: rubedenii, neamuri sau rude.)
Dintr-un volum însoţitor, scos de editorul său german, în care sînt reproduse eseuri, fotografii, un arbore genealogic, interviuri şi articole privind receptarea cărţii în Croaţia, cititorul află că iniţial autorul ar fi vrut ca romanul să poarte titlul „Stublerii”.
Astfel, numele de familie al patriarhului familiei, Karlo Stubler, în jurul căruia se croşetează naraţiunea romanului, ar fi devenit un soi de Buddenbrook iugoslav.
Karlo Stubler, un şvab, originar din localitatea Bozovici, din Banatul românesc, după primul război mondial lucrător la căile ferate iugoslave, a fost străbunicul lui Jergović.
Romancierul îi transformă pe urmaşii acestuia în figuri literare în jurul cărora se dezvoltă fără menajamente istoria zbuciumată a unui spaţiu geografic (sud-est-european) în care trăiau laolaltă numeroase etnii, într-o armonie relativă.
Moartea mamei autorului în 2012 îl determină pe acesta să scrie acest roman.
Din punct de vedere literar, scriitura cărţii, la prima vedere eterogenă, oscilează între tradiţia epică a romanului de familie („Casa Buddenbrook” al lui Thomas Mann fiind modelul principal) şi relativism postmodern. Nu întîmplător, capitolul în care descrie agonia mamei sale şi notează povestirile ei subiective despre istoria familiei, este intitulat „Mama Ionesco (reportaj)”.
Astfel, Jergović sugerează absurdul situaţiei de „fiu rătăcitor”, amintind, în acelaşi timp, indirect, şi de marele dramaturg francez , de origine română, Eugéne Ionescu (Eugen Ionescu).
Dialogurile cu mama muribundă sînt apoi reluate, prelucrate şi intercalate în celelalte capitole ale romanului care nu are o linie epică tradiţională.
Frontiera între ficţiune romanescă, imaginarul cronicii ornamentate a mamei şi realitatea nud-documentară, verificabilă, devine fluidă şi se integrează în acea panoramă tragică a unei lumi dispărute pe care o reconstituie Miljenko Jergović.
O reconstituie literar, evitînd capcanele nostalgiilor restaurative sau vindicative.
„Istoria nemaipomenită a familiei mele” este poate cel mai important roman din spaţiul fost comunist. Este, precum a spus un cronicar în „Neue Zürcher Zeitung”, Weltliteratur – literatură universală.
Miljenko Jergović: Die unerhörte Geschichte meiner Familie. Roman (Istoria nemaipomenită a familiei mele). Traducere din limba croată de Brigitte Döbert. Schöffling, Frankfurt am Main, 2017, 1.144 pp.
Ilustraţie:
Coperta romanului
