Linkuri accesibilitate

Ministru ucrainean: Occidentul nu a avut o strategie pentru Marea Neagră, Rusia a avut-o mereu și a fost agresivă


Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, la lucrările Comisiei NATO-Ucraina în timpul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai Alianței, Bruxelles, 4 aprilie 2023.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, la lucrările Comisiei NATO-Ucraina în timpul unei reuniuni a miniștrilor de externe ai Alianței, Bruxelles, 4 aprilie 2023.

În timp ce Occidentul nu a avut nicio strategie consistentă legată de Marea Neagră, Rusia a avut mereu una și a fost agresivă, revanşardă, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre, care are loc la Bucureşti.

„De fiecare dată când auzim că oricine, de oriunde din lume, spune că (peninsula) Crimeea este oarecum specială şi nu ar trebui să revină din nou Ucrainei, trebuie să spunem că Ucraina respinge categoric acest lucru”, a spus şeful diplomaţiei de la Kiev, într-o intervenție online, potrivit Agerpres.

„Nu există nicio diferenţă între Simferopol, Doneţk, Lugansk, Herson sau orice alt oraş ucrainean. Trebuie să fim şi vom fi din nou Ucraina întreagă”, a completat Dmitro Kuleba.

El a afirmat că, deşi mulţi au crezut că „secolul XXI va fi unul al păcii, dezvoltării şi cooperării”, Rusia „a mers în direcţia opusă, în secolul al XIX-lea, al cuceririlor coloniale”.

„Marea Neagră este esenţială pentru ca întreaga Europă să fie un loc al păcii”, a menționat ministrul ucrainean.

El a adăugat că „este momentul ca Marea Neagră să devină ceea ce a devenit Marea Baltică - o mare NATO”.

„Cazul Mării Negre este şi un exemplu de cât de repede se poate deteriora o situaţie, dacă ameninţările sunt neglijate. Ani de zile, Rusia (...) a militarizat (zona - n.r.) sub ochii noştri - Georgia, Ucraina, Siria şi din nou Ucraina. Moscova lansa atac după atac. Mulţi din Occident au ales să creadă că Rusia are propriul adevăr. Dar singurul adevăr este că Rusia s-a pregătit mereu pentru un război imperialist”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, faptul că Rusia a ocupat Crimeea „este o ameninţare pentru toată lumea”.

Toate armele hibride împotriva Moldovei

Joi, la București, are loc prima Conferință privind Securitatea regiunii Mării Negre, sub egida Platformei Internaționale Crimeea, și a doua reuniune a trilateralei România – Ucraina – Republica Moldova pe teme de securitate.

În acest context, ministrul Kuleba a mai spus că Rusia foloseşte „toate armele sale hibride” pentru a destabiliza Republica Moldova.


„Noi, în Ucraina, apreciem atitudinea de lider a Maiei Sandu, care le contracarează şi repetăm disponibilitatea Ucrainei de a fi alături de Republica Moldova”, a declarat Dmitro Kuleba.

Ministrul a vorbit şi despre viitorul summit NATO, care va avea loc la Vilnius în vară, un moment în care „pot fi îndreptate greşeli”, iar ţara sa va avea calea liberă spre a deveni membră a Alianţei.

„Lumea îşi doreşte o pace adevărată, nu împăciuire. Pacea reală înseamnă recuperarea graniţelor Ucrainei recunoscute internaţional”, a punctat ministrul ucrainean de Externe.

Articol preluat de pe pagina Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG