Linkuri accesibilitate

Ministrul ungar de externe vrea accelerarea procesului de extindere a UE în Balcanii de Vest


Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, la Sarajevo, 22 martie.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, la Sarajevo, 22 martie.

Ministrul ungar de externe Péter Szijjártó s-a pronunțat în favoarea extinderii UE, afirmând că, dacă țările din Balcanii de Vest ar fi deja în Uniunea Europeană, problemele migrației ar putea fi gestionate mai eficient.

În timpul unei vizite în Bosnia și Herțegovina, la 22 martie, Szijjártó a declarat că, dacă Balcanii de Vest ar fi deja teritoriu al UE, „am putea aborda mult mai eficient problemele și dificultățile legate de migrație cu care ne confruntăm în prezent, iar UE ar fi mai puternică”.

Anul trecut, peste 265 de mii de migranți au fost opriți la frontiera sudică a Ungariei, a declarat Szijjártó, adăugând că migrația este principalul punct de cooperare între Ministerul de Interne ungar și Ministerul bosniac al Securității.

„Știm că, cu cât este mai bună și mai eficientă cooperarea în țările din Balcanii de Vest, cu atât mai eficientă este gestionarea migrației”, a spus el.

Ungaria dorește, de asemenea, ca procesul de extindere a UE să se accelereze, deoarece stabilitatea Bosniei „este, de asemenea, de mare importanță pentru noi”.

UE a promis Albaniei, Bosniei, Kosovo, Muntenegrului, Macedoniei de Nord și Serbiei relații mai strânse, dar procesul de integrare este blocat de ani de zile. Ultimul membru admis în UE a fost Croația, în 2013.

„Ne așteptăm ca Bruxellesul să ia măsuri concrete pe calea unei aderări mai rapide a Bosniei la UE”, a declarat Szijjártó după întâlnirea cu ministrul bosniac de externe Elmedin Konakovic la Sarajevo.

„Nu vom înceta să luăm gaze de la ruși”

El a vorbit, de asemenea, și despre sancțiunile impuse de UE asupra țărilor din Balcanii de Vest, afirmând că acestea nu au avut succes. Comentariile lui Szijjarto s-au făcut ecoul celor ale premierului ungar Viktor Orbán, care a cerut ridicarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei, impuse din cauza războiului din Ucraina.

Criticii au spus că poziția Ungariei privind sancțiunile plasează problemele economice pe termen scurt înaintea securității pe termen lung, a democrației și a drepturilor omului.

Szijjártó a declarat mai târziu, la un summit pe teme energetice care a avut loc în Trebinje, că Ungaria nu intenționează să înceteze să mai cumpere gaze naturale din Rusia. În situația geopolitică actuală, o aprovizionare sigură a Ungariei cu gaze naturale este imposibilă fără surse rusești, a spus el.

„Încercăm să diversificăm aprovizionarea, dar cu achiziția tot din Rusia. Acest lucru este în interesul nostru”, a declarat Szijjártó.

După ce Rusia a lansat războiul împotriva Ucrainei în februarie 2022, Bruxellesul a impus mai multe runde de sancțiuni care limitează vânzarea de petrol și gaze naturale rusești pe piețele occidentale, dar a permis unele derogări pentru livrările prin conducte.

Szijjártó a spus că maghiarii doresc pacea în Ucraina, dar Budapesta se află într-o situație specifică în ceea ce privește energia. El a adăugat că Ungaria are nevoie de mai mult timp pentru ca eforturile sale de diversificare să aibă succes.

Konakovic a declarat că Bosnia este foarte dornică să coopereze în domeniul energiei cu toate părțile interesate.

Christian Schmidt, înaltul reprezentant al comunității internaționale în Bosnia și Herțegovina, s-a întâlnit, de asemenea, cu Szijjártó în timpul vizitei sale la Sarajevo. Cei doi au discutat despre evoluțiile politice din Bosnia, punând accentul pe progresele țării în direcția integrării euro-atlantice.

XS
SM
MD
LG