Bancurile ori, mai nou, Meme-urile internautice au capacitatea singulară, excepțională de a întoarce pe dos, de a scoate la vedere cusăturile strâmbe ale unor enormități, falsuri și absurdități, punându-i pe protagoniștii acelor evenimente în chenarele ce le merită cu adevărat și ridiculizând opinteala lor gratuită de a se eterniza. Ce a rămas din falsa măreție a lui Brejnev Leonid Ilici după bancul în forma unei definiții enciclopedice care-l caracterizase drept „om politic de talie scundă, din epoca Allei Pugaciova”? Rând pe rând, succesorii lui Brejnev au căzut ca popicele sub zidul Kremlinului. Apoi, din matrioșca Gorbaciov a ieșit Elțin, care l-a adăpostit la finele carierei sale pe Putin în punga abdominală de cangur. Iar Alla Borisovna a continuat să-i urmărească imperturbabilă pe falșii profeți – pitici ori chipeși, hapsâni și risipitori, evlavioși ori cinici – cum se agită să-și facă și ei loc în catastiful numit „epoca Pugaciova”. Virilitatea lor politică este marfa cea mai perisabilă, cu termenul de valabilitate la fel de scurt ca și valabilitatea iaurtului. Iluzia eternității încălecate îi pedepsește, nu doar post-mortem, pe marii mahări cu radierea din istorie. Cu ridiculizarea și întoarcerea pe dos a brumei de merite și realizări ce contează cu adevărat.
M-am gândit la asta după marșul de duminică al social-comuniștilor, cu Vladimir Voronin pe post de greder.
La finele celor două mandate prezidențiale, Voronin își dorea notorietatea lui Deng Xiaoping, iar acum alege faima lui Brejnev, trăgându-l în cufărul Allei Pugaciova și pe Igor Dodon. Sau poate invers, oul învață găina, cum zic vălenașii. Astăzi încă nu avem cum să știm. E mult prea devreme, dacă ne gândim la protagoniști, și deja foarte târziu, dacă ne uităm la eforturile disperate de resuscitare a acestor balauri.
