Pe 20 noiembrie 2019 Paul Celan (1920 – 1970) ar fi împlinit 99 de ani; n-a ajuns nici la 50, şi-a marcat însă secolul cum puţini creatori de limbaj au făcut-o. L-am recitit în toamna asta, cu un ochi la Opera poetică, în două volume, în tălmăcirea lui George State, scoasă la Polirom, cu altul în studiul lui Mircea Ţuglea, Lirica lui Paul Celan şi gândirea contemporană, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, 2013, carte ce „corespunde unei intenţii de documentare asupra rezonanţei extraordinare pe care lirica lui Paul Celan a avut-o asupra gândirii şi reflecţiei filosofice din secolul trecut, şi pe care continuă s-o aibă”.
După un prim compartiment dedicat întâlnirii istorice dintre Celan şi Heidegger la cabana acestuia din urmă, care s-a soldat c-un schimb de poeme (adevărul e că textul lui Heidegger nu a mai ajuns la Celan); după „Neîntâlnirile care întâlnesc” dintre Celan şi Adorno; citirea comentată a lui Gadamer, „Cine sunt eu şi cine eşti tu” (p. 57-146), apoi a lui Jacques Derrida, „Shibboleth” (147-206), constituie miezul plin de-nţelesuri al studiului, iar concluzia se impune la capătul unui demers de peste 200 p. în care tânărul cercetător român stă la „Banchetul” celor mari, realizând totodată şi „transpunerea completă în română” a textelor acestora: „În cazul liricii lui Paul Celan, nu avem de-a face, în mod evident, cu o «poezie de conţinut filosofic», ci, răsturnând oarecum definiţia înaintată de Vianu, cu un demers care problematizează însăşi condiţia de existenţă a «conţinutului», posibilitatea expunerii lui, îndepărtarea acestuia faţă de orizontul uman golit de sens, într-un mod care, nu întâmplător, este similar marilor probleme cu care s-a confruntat filosofia postbelică, şi nu numai ea, dacă ne gândim la pregnanţă cu care le-a formulat, înainte de război, de exemplu, filosofia Dasein-ului a lui Heidegger”.
Amintesc că Lirica lui Paul Celan şi gândirea contemporană e cel de-al doilea studiu al lui Mircea Ţuglea dedicat marelui poet originar din Cernăuţi, după Paul Celan şi avangardismul românesc, Pontica, 2007 – ar fi urmat negreşit şi un al treilea, poate chiar o traducere integrală a operei poetice celaniene, dacă autorul constănţean nu pierea în valuri, pe 19 august 2017, la doar 43 de ani, unindu-şi astfel destinul cu cel al ilustrului său înaintaş.
18 noiembrie ‚’19
