Linkuri accesibilitate

Mitropolia Moldovei dezinformează pe tema pandemiei


Mitropolia Moldovei s-a alăturat marți corului de critici ai măsurilor antiepidemice, dintre care printre cei mai vocali sunt comercianții pieței centrale și oamenii de afaceri din sectorul HoReCa.

Sinodul mitropoliei a spus că preoții au „așteptat cu mare nerăbdare” anularea interdicție de a face slujbe cu public în biserici, iar amânarea decisă recent de autorități „revoltă, dezgustă și este chiar jenantă”.

Mitropolia Moldovei dezinformează pe tema pandemiei așa cum convine Moscovei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:43 0:00
Link direct

De la reacție, conducerea mitropoliei a trecut și la atac. Un atac însă preventiv, pentru că este îndreptat împotriva unui vaccin anti-Covid, care încă nu există. În vreme ce vaccinul, ca orice vaccin, trebuie să prevină îmbolnăvirea, preoții vor să prevină vaccinul, temându-se că o să conțină nanocipuri prin care „antihriștii” vor să controleze oamenii.

Firul narativ al demersului public lansat de Mitropolia Moldovei, supusă canonic Patriarhiei Ruse, seamănă izbitor, după părerea mai multor experți în comunicare, cu discursurile ce fac parte dintr-o campanie mai amplă de dezinformare și propagandă, ce are drept scop inducerea stării de panică și neîncrederii în autorități.

Televiziunea rusă de stat reia teoriile conspiraționiste legate de Bill Gates și Covid-19
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00

Potrivit mitropolitului și episcopilor semnatari, tehnologia 5G ar fi stat la baza noului coronavirus, iar vaccinul care încă nu există ar presupune introducerea în corpul uman a unui nanoprocesor, astfel ca indivizii să fie controlați de forțe oculte. Ca să-i dea mai multă pondere acestui demers antivaccinare, se face referire la milionarul și filantropul american Bill Gates, pe care-l acuză de moartea a jumătate de milion de copii în India.

Este un fals mediatic promovat intens de câteva săptămâni de mass-media rusești și pe diverse portaluri religioase, constată directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, care gestionează un portal de combaterea dezinformării. Din punctul lui de vedere, declarația Mitropoliei Moldovei este un element dintr-un puzzle regizat la Moscova pentru a-i face pe oameni să fie cât mai confuzi.

Petru Macovei
Petru Macovei

„Propaganda rusă, inclusiv propaganda religioasă dirijată de la Moscova, sigur că are anumite scopuri geopolitice pe care le urmărește Federația Rusă, să-și poate promova Rusia politică la nivel regional și internațional, dar nu cred că există șanse ca să-și atingă scopurile, pentru că suntem totuși în secolul XXI. Acești preoți care au votat, cu telefoane și iphoane la ședința Sinodului și care se folosesc de toate beneficiile unei societăți tehnologizate moderne și fac acum și slujbe online și alte chestii de genul acesta ei singuri nu cred în asta, dar sunt șurubașe ale unui mecanism pus în mișcare de către Rusia”.

Pentru Macovei este de părerea cu grupurile celor care promovează mișcarea antivaccinare nu vor crește numeric după o asemenea luare de poziție a capilor Bisericii Ortodoxe Moldovene, dar dimpotrivă, ceea ce el numește mișcare neaspirată, îi va îndepărta de biserică pe o bună parte din credincioși.

Inginerul în tehnologii informaționale Vitalie Eșanu, fondator al mai multor platforme online, consideră că Mitropolia Moldovei, prin poziția sa, încurajează oamenii să nu respecte măsurile antiepidemice, reducând din efortul medicilor.

Vitalie Esanu
Vitalie Esanu

Vitalie Eșanu spune că în acest caz de dezinformare fapte reale sunt amestecate cu falsuri. Tehnologia 5G a fost pusă în aplicare în toamna anului trecut în mai multe orașe mari din China, nu doar în Whuan, de unde se presupune că a pornit în noiembrie și pandemia de coronavirus. 4G, cu ajutorul căreia avem cu toții acces la internet, permite unui număr limitat de aparate să aibă acces la rețea. În cazul densității mai mari a populației la km pătrat a fost nevoie de frecvențe mai înalte. Iar mai departe s-a făcut terci din bazele fizicii și biologiei.

De tehnologie întotdeauna se temeau oamenii care nu au cunoștințe tehnice

„Tehnologic tu nu poți, de exemplu, să transmiți viruși prin unde, pentru că undele sunt electromagnetice, iar virușii sunt biologici. Nu ai cum să le combini unele cu altele. Oleacă e aberant deja că toți oamenii ăștia comunică prin 4G, prin WiFi ca să difuzeze fake news. De tehnologie întotdeauna se temeau oamenii care nu au cunoștințe tehnice, dar asta cumva trece cu întârziere de câțiva ani, 10-20 de ani, trece și vin alte tehnologii noi”.

Serviciul European de Acțiune Externă a analizat cazurile de dezinformare propagate în presa rusă legate de Covid-19 și constatat că în fiecare țară din regiune acestea sunt adaptate publicului local. De regulă media rusești urmăresc scopul de a baga zâzanie între țările UE și cele ale Parteneriatului Estic, prezentând blocul comunitar incapabil de a opri epidemia, fără să-i mai pese de vecinii din est. Concluzia articolului e că propaganda de la Moscova vrea să inoculeze ideea sfârșitului globalizării, lipsei de unitate a vestului și instaurării unei noi ordine mondiale, în care vor conduce Moscova, Washington și Beijing și în care Europa nu se regăsește.

Unii experți locali consideră că adresarea Mitropoliei Moldovei ar urmări scopul de a atenua presupusul caz de corupere a președintelui, surprins în secvențele video decupate din filmul celebrei întrevederi Plahotniuc-Dodon din anul trecut. Cum bisericii îi revine o importantă cotă de credibilitate, mesajul înalților ierarhi ar urma să fie comentat intens de enoriași, pentru a se potoli în câteva zile reacțiile la scandal, mai afirmă aceeași comentatori.

Previous Next

XS
SM
MD
LG