Linkuri accesibilitate

Mitropolitul Basarabiei are deja un pașaport diplomatic, Chișinăul îi mai oferă unul  


ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiului
ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiului

După ce autoritățile de la Chișinău i-au oferit Mitropolitului Basarabiei dreptul de a deține pașaport diplomatic, Europa Liberă a aflat că acesta a primit deja un astfel de document din România. Poate cineva deține două pașapoarte diplomatice? Se oferă persoanelor care au și cetățenia altor state?

Parlamentul moldovean a aprobat, la sfârșitul anului trecut, în ambele lecturi, modificări la legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, astfel ca ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, din cadrul Patriarhiei Române, să aibă dreptul de a deține pașaport diplomatic, la fel ca și ÎPS Vladimir, Mitropolitul Moldovei, subordonate Patriarhiei Ruse.

„Fără discriminare” între mitropoliți

Autorii proiectului de lege, deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate aflat la guvernare, susțin că au vrut astfel să „elimine elementul discriminatoriu” dintre cei doi mitropoliți. În avizul dat de guvern la proiectul de lege se cerea „aprecierea și posibila excludere a faptului ca una și aceeași persoană să dețină pașaport diplomatic în temeiul legislației naționale a diferitor state”.

Asta în condițiile în care legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte prevede că cetățenii Republicii Moldova nu pot deține concomitent două pașapoarte diplomatice sau de serviciu.

Articolul 5: Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să deţină concomitent două paşapoarte valabile cu condiţia ca datele personale ale titularului, conținute în acestea, să fie identice. Această prevedere nu se aplică în cazul pașaportului diplomatic sau al pașaportului de serviciu.


Consilierul pentru relațiile cu instituțiile statului al Mitropoliei Basarabiei, arhidiaconul Maxim Sturza, a declarat Europei Libere că Mitropolitul Petru are deja un pașaport diplomatic, care i-a fost oferit de statul român, și că, deocamdată, nu se știe dacă înaltul prelat va depune o solicitare pentru a primi unul și din partea autorităților moldovene.

Mitropolia Basarabiei consideră că, odată cu această decizie a parlamentului de la Chișinău, a fost „îndreptată o nedreptate” și „a fost recunoscut rolul Mitropoliei Basarabiei în societate”.

Reactivată în 1992 și considerată succesoare a mitropoliei care a funcționat pe teritoriul actualei Republici Moldova până în anul 1944, Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial abia în 2002, în urma unei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului.

De unde a venit ideea?

Solicitat de Europa Liberă, unul dintre autorii proiectului de lege, deputatul PAS Lilian Carp, a spus că, din câte știe, Mitropolitul Petru nu deține un alt pașaport diplomatic.

El a mărturisit că, inițial, s-a gândit că ar fi mai oportun să-i fie retras pașaportul diplomatic Mitropolitului Vladimir. Astfel, reprezentanții celor două biserici ortodoxe care activează pe teritoriul R. Moldova ar fi fost puși în condiții egale, însă „în echipă” s-a decis „să nu acutizeze relațiile” dintre ele.

Potrivit lui Carp, ideea de a-i permite Mitropolitului Basarabiei să primească pașaport diplomatic a apărut după mai multe discuții cu autoritățile de la București, care au cerut, de asemenea, să fie retrocedate averile Mitropoliei Basarabiei. În prezent, R. Moldova nu are o lege care să facă posibilă retrocedarea proprietăților naționalizate în perioada sovietică unor comunități, inclusiv cultelor religioase.

Un alt autor al modificărilor legislative, deputatul PAS Boris Marcoci, crede că, de fapt, pașaport diplomatic ar trebui să aibă doar Mitropolitul Basarabiei, pentru că acesta are enoriași și de o parte, și de alta a Prutului.

„Dacă Mitropolitul Vladimir pleacă numai la Moscova, unde ei (n.r. rușii) împușcă în ucraineni și în ortodocși, este binevenit să dăm așa pașaport mai mult Mitropolitului Petru decât altora”, a declarat Marcoci pentru Europa Liberă.

Ambii mitropoliți au și alte cetățenii

Mitropolitul Vladimir (d), alături de președintele rus, Vladimir Putin (s)
Mitropolitul Vladimir (d), alături de președintele rus, Vladimir Putin (s)

Europa Liberă a încercat să afle dacă și Mitropolitul Vladimir are pașaport diplomatic oferit de un alt stat, însă purtătorul cuvânt al Mitropoliei Moldovei, protoiereul Vadim Cheibaș, a evitat să răspundă la această întrebare.

Potrivit surselor publice, ambii mitropoliți dețin și alte cetățenii, în afară de cea a Republicii Moldova: Mitropolitul Basarabiei ar avea și cetățenie română, iar Mitropolitul Moldovei – rusă, un decret al președintelui Putin confirmă acest lucru.

Mitropolitul Vladimir a fost decorat de către preşedintele rus, Vladimir Putin, cu „Ordinul Prieteniei”. În decret se menționează că acesta este cetățean al Federației Ruse.
Mitropolitul Vladimir a fost decorat de către preşedintele rus, Vladimir Putin, cu „Ordinul Prieteniei”. În decret se menționează că acesta este cetățean al Federației Ruse.

Asta în timp ce aceeași lege privind actele de identitate din sistemul naţional de pașapoarte, în vigoare din anul 1994, stipulează că dreptul la pașaport diplomatic îl au persoanele care dețin exclusiv cetățenia Republicii Moldova.

Articolul 31: Paşaportul diplomatic este actul de identitate eliberat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene persoanelor care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova, pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova în vederea îndeplinirii unor misiuni diplomatice şi consulare sau altor funcţii oficiale peste hotare în interesul statului sau, în cazurile strict prevăzute de actele normative, în vederea însoţirii unor categorii de persoane care au dreptul la paşaport diplomatic de către alte persoane stipulate în prezenta lege, precum şi pentru utilizare în calitate de act de identificare pe teritoriul Republicii Moldova sau pe teritoriul altor state în virtutea postului deţinut sau specificului funcţiilor pe care le exercită.


Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, care eliberează astfel de acte, au precizat pentru Europa Liberă că legiuitorul a avut în vedere că, pentru a beneficia de pașaport diplomatic, o persoană trebuie să aibă „neapărat” cetățenia Republicii Moldova, dar nu îi este interzis dacă deține și cetățenia altui stat.

În discuția cu Europa Liberă, reprezentanții Mitropoliei Moldovei au evitat să vorbească și despre facilitățile pe care i le oferă pașaportul diplomatic Mitropolitului Vladimir.

Anterior, mai mulți reprezentanți ai societății civile au inițiat petiții ca mitropolitului și altor clerici să le fie anulate o serie de privilegii, cum ar fi pașaportul diplomatic, numerele guvernamentale la mașini sau scutirea la plata taxelor de import.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG