Deși 200 de palestinieni au murit în doar o săptămână în urma bombardamentelor israeliene, scrie The Guardian, premierul Beniamin Netaniahu insistă că atacurile aeriene vor continua, în ciuda presiunii internaționale.
Yoav Limor, comentator pentru cotidianul Israel Hayom, a scris că Israelul nu caută altceva decât “să câștige timp” până când presiunea diplomatică va deveni imposibil de ignorat. El spune: “Israelul a respins toate propunerile de mediere în vederea obținerii unei încetări a focului, iar în practică Israelul intensifică operațiunile, până când va auzi fluierul de pauză.”
Lucrul e confirmat de Washington Post, care scrie, citând un responsabil anonim al administrației Biden, că „israelienii au stabilit o listă de responsabili ai Hamasului care trebuie loviți, așa că ei nu sunt deloc gata să oprească bombardamentele”.
De altfel, după ce duminică membrii Consiliului de Securitate ONU n-au putut cădea de acord asupra unui comunicat comun, primele tensiuni între Israel și SUA au început să apară la iveală. Astfel, cum o scrie The Times, la Londra, șeful diplomației americane Antony Blinken a respins justificările lui Netaniahu, după bombardarea birourilor agenției Associated Press și ale televiziunii Al Jazeera.
Netaniahu a pretins că acea clădire din Gaza era folosită de oficiali din Hamas și că a transmis dovezile administrației SUA, dar Blinken n-a confirmat acest lucru. Până și Joe Biden a folosit pentru prima oară termenul de „încetare a focului” într-o discuție telefonică cu Netaniahu. Până acum, discursul SUA era că „Israelul are dreptul să se apere”.
În convorbirea telefonică, de ieri, 17 mai, cu Netaniahu, Biden, și-a exprimat sprijinul pentru “încetarea focului” între Israel și palestinienii din Fâșia Gaza dar nu a solicitat direct încetarea ostilităților. Biden „și-a reafirmat sprijinul ferm pentru dreptul Israelului de a se apăra împotriva atacurilor cu rachete ” și „a discutat despre progresele operațiunilor militare ale Israelului împotriva Hamasului și a altor grupări teroriste din Gaza”, se arată într-o declarație a Casei Albe.
Adevărul este că Biden se vede supus din ce în ce mai mult presiunilor exercitate acasă asupra sa de aripa stângă a partidului democrat. Simultan însă, potrivit Washington Post, Biden a aprobat vânzarea către Israel de armament de înaltă precizie pentru o sumă de circa 735 milioane de dolari, care trebuie acum să treacă prin Congres.
O a patra reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU va avea loc astăzi, după ce cea de duminică nu dăduse niciun rezultat. La fel, miniștrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc azi, însă nici ei n-au reușit până acum, în reuniunile precedente, să ajungă la o poziție comună.
În Spania, El Pais estimează că Israelul vrea să reducă presa străină la tăcere. La fel, în Franța, Libération scrie că distrugerea birourilor celor două agenții de presă, Al Jazeera și Associated Press pune un mare semn de întrebare pe relația dintre mass media și armata israeliană.
Unele organizații pentru apărarea drepturilor omului afirmă că Gaza a devenit o vastă “închisoare în aer liber” și că Israelul comite crime de război, bombardând astfel unul din teritoriile cele mai populate din lume, unde minorii formează jumătate din cei peste două milioane de locuitori, supuși unui embargo încă din 2007, de când Hamasul a ajuns la putere în acest mic teritoriu creat în urma deplasărilor de populații provocate de crearea Israelului în 1948 și de războiul israelo-arab din 1967.
În Franța, Le Monde a demontat deja mitul «gloanțelor de cauciuc» pe care e spusă că le-ar trage armata israeliană. În realitate, scrie Le Monde, ai cărui corespondenți și experți au putut examina în detaliu proiectilele, este vorba de bile metalice, învelite doar într-o fină membrană de cauciuc și care pot provoca răni grave, sau chiar ucide dacă lovesc în cap. «Un mit în interiorul mitului», scrie Le Monde, celălalt mit fiind cel al „reținerii” de care e presupusă a face dovadă armata israeliană.
În sfârșit, printre inițiativele mai puțin convenționale de mediere și obținere a încetării focului, La Repubblica, în Italia, scrie despre audiența acordată de Papa Francisc ministrului de externe al Iranului, Javad Zarif. Zarif, care a dorit să discute cu Papa despre războiul din Gaza, a și calificat de altfel drept „foarte importante” legăturile Iranului cu Sfântul Scaun.
Afganistan: conflictul deja uitat
Într-un alt conflict, cel din Afganistan, generalul american care comandă forțele de acolo, Austin Scott Miller, a acordat un rar interviu BBC-ului, în care recunoaște cu franchețe că se așteaptă la creșterea violenței, după retragerea trupelor occidentale, prevăzută a fi completă și definitivă pe data de 11 septembrie, dar a promis că Washingtonul va continua să sprijine guvernul lui Ashraf Ghani și după acea dată.
Joe Biden a ales data de 11 septembrie (în loc de 1 mai, cum anunțase anterior Donald Trump), pentru că anul acesta se împlinesc 20 ani de la „09/11”, atacurile din New York ce au dus la această intervenție din Afganistan care a durat două decenii, cel mai lung război din istoria SUA.
Cât câștigă Biden potrivit foii sale de impozite
La Moscova, Kommersant își informează cititorii că Joe Biden și soția sa au câștigat în 2020, an fiscal pentru care el tocmai a introdus o declarație pentru impozite, 607.000 de dolari și au plătit 25,9% impozit pe venit.
Cum o amintește Kommersant: “al 46-lea președinte al Statelor Unite restabilește astfel tradiția divulgării informațiilor din declarația fiscală, întreruptă de predecesorul său Donald Trump”.
Declarația de impozit conține o mulțime de informații despre venituri, surse de venit și donații. De zeci de ani, președinții americani obișnuiau să-și facă publică declarația de impozite dar Trump, odată ajuns la Casa Albă, a rupt cu această tradiție, invocând o anchetă a autorităților fiscale care l-ar fi împiedicat să publice datele.
Anul trecut, în septembrie, cotidianul New York Times a obținut documente fiscale care arătau că Trump – mare om de afaceri și vedetă de televiziune – ar fi plătit doar 750 de dolari impozit federal pe veniturile în 2016 și 2017.
Radovan Karadžić condamnat la moarte?
Criminalul de război sârb bosniac Radovan Karadžić condamnat la Haga consideră că viața sa este în pericol din partea islamiștilor britanici. Asta pentru că în curând fostul lider al sârbilor bosniaci va fi transferat într-o închisoare din Regatul Unit.
Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că avocatul lui Karadžić, condamnat de tribunalul de la Haga la închisoare pe viață, pune în evidență faptul că închisorile britanice sunt pline de islamiști pentru care fostul lider sârb, vinovat de moartea a zeci de mii de musulmani bosniaci, ar fi o pradă aproape obligatorie. Karadžić, afirmă avocatul său, riscă să fie linșat la promenadă în prima închisoare britanică în care va ajunge. Dacă el este trimis în Anglia, condamnarea sa la închisoare pe viață riscă să devină o condamnare la moarte.
Foiletonul unui „Naș” turc care se visează Troțki
În sfârșit, în Turcia, foiletoanele cu sultani au început să fie bătute în popularitate de postările pe YouTube ale unui fost șef fugar al mafiei, Sedat Peker, zis „Reis” (Președintele, Șeful). Dezvăluirile publice, pe un ton glumeț dar ferm, făcute de acesta pun în lumină relațiile lui cu înalte figuri din aparatul statului turc, pe care el îl descrie ca afiliat mafiei, sau funcționând ca cea mai puternică dintre mafii, comițând chiar și crime pentru a face să dispară martori.
Peker, care s-a bucurat odinioară de protecția miniștrilor de interne succesivi, dar și a lui Berat Albayrak, ginerele președintelui Recep Tayyip Erdogan, a trebuit să fugă din Turcia, iar umbra lui a lăsat urme prin Muntenegru, Kosovo, Macedonia și Dubai. El se află, de altfel, probabil în Dubai, de unde își postează pe YouTube confesiunile săptămânale, care sunt o permanentă reglare de conturi și o răzbunare.
Fiecare episod al monologului său în foileton a fost văzut de mai multe milioane de oameni, iar dezvăluirile lui pun în mare încurcătură înalte figuri ale partidului AKP al celuilalt „Reis”, președintele Erdogan.
Le Monde, în Franța, care a urmărit toate episoadele, pune în evidență cum fostul gangster Sedat Peker, care a făcut închisoare de mai multe ori pentru racket și crimă, este foarte mândru de cultura sa, căpătată în temniță, și prezintă în fiecare episod câte o carte, având pe birou fie un roman al lui Mario Puzo (autorul Nașului, The Godfather), fie memoriile lui Troțki, de parcă, scrie Le Monde, el s-ar vedea deja în postura de șef de opoziție în exil, persecutat de un Stalin turc căruia el nu-i spune pe nume.
