A devenit o tradiție ca, în ajun de Moș Nicolae, la București, Muzeul Țăranului Român să organizeze un târg de artă populară. Zeci de meșteșugari se strâng din toate colțurile țării în curtea Muzeului din proximitatea Pieței Victoriei, aducând cu ei truda și arta de peste ani. Unele obiecte sunt recente, alte în schimb sunt moșteniri de familie recondiționate.

Astfel că găsiți aici linguri și blide de lemn sculptate, obiecte de pielărie și marochinuri, farfurii de Horezu și de Marginea, amfore, ii, fote și catrințe din Neamț, Iași sau Bucovina. Pe scurt: nuielușe pentru copii răi, jucării pentru cei buni, măști, fluiere, iconițe, cruci, ilice, opinci, cergi, scoarțe, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, tăvi, tacâmuri. De asemenea, mai găsiți corni și goarne de vânătoare, ștergare, lingurare, linguri, ocarine, zurgălăi, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, podoabe, blidare.

Găsiți tot ce-și poate face un om gospodar și cu simț artistic-meșteșugăresc pentru casa lui. De asemenea, pentru copiii cuminți se găsesc și bunătăți: turtă dulce, cozonaci, biscuiți cu cremă, rulade cu gem și câte și mai câte.

Stela Lucaciu este din Suceava și a adus cu ea zeci de ii și catrințe.

Coase de când se știe. A învățat artă și meserie de la mama ei. Chiar și în curtea Muzeului Țăranului stă și coase o bucată de pânză pentru o bundiță la care lucrează.

Familia Stan este din Băbeni, Vâlcea. Toți ai casei cioplesc obiecte de lemn de când se știu: linguri, blide, copăi, titireze, căuce, boluri, lingurare, scăunele, mese cu trei picioare și tăvi. Ba chiar se încumetă uneori și la mici sculpturi în lemn de tei.

Au învățat de la părinți și tot așa îi învață pe copii. Pe lângă ei s-au strâns mai mulți copii din sat și se poate vorbi chiar despre o școală de meșteșuguri. Muncesc chiar și în curtea Muzeului și, dacă stai puțin pe lângă, s-ar putea să înveți să netezești suprafața unui blid și să scobești o lingură.

Iordan Gușatu vine și el tot din Băbeni. Stă două străzi mai sus de familia Stan. Lucrează și el în lemn de peste douăzeci de ani. Nu spune că e lingurar sau tâmplar, ci „lemnar”.

Dana Vulcu este de fel din Bucovina, căsătorită în București. Are o bogată zestre de fote, ii, bundițe, brâuri. Multe sunt istorice: mi-a arătat o fotă veche de trei sferturi de veac și o ie care a aparținut bunicii ei.

Emil este un meșter din București care de ani de zile s-a dedicat pielăriei și marochinăriei.

Spune că a început să lucreze fără să se gândească prea mult: nu avea un portofel care să-i placă și și l-a improvizat el. De atunci au trecut mulți ani, Emil a învățat de la meșteri, iar obiectele create de el pot sta în galantarul oricărui fabricant sofisticat.

Tocmai din Harghita a venit Mate Carolina cu o mașină plină de oale, ulcele, blide și amfore. O zi au făcut, ea și soțul ei, pe drum.

Dorm în mașină când vin la târg. Noroc că nu a nins și nici foarte frig nu este. Spun că nu vin doar să vândă (iarna nu prea e sezon de vânzări), ci și pentru a expune obiectele de artă populară pe care le fac, să le vadă și locuitorii Capitalei.

Obiecte realizate în așezământul monahal Valea Voievozilor, de lângă Târgoviște.

Târgul va fi deschis până pe 6 decembrie. Pentru cei care au pierdut startul nu e timpul trecut: pot vizita magazinul Muzeului sau aștepta târgul de Paște.

Pentru Muzeul Național al Țăranului Român, organizatorul acestui târg, 2020 este un an special nu doar pentru că s-a închis și s-a redeschis repetat din pricina pandemiei, ci și pentru că s-au împlinit 30 de ani de când Muzeul PCR a fost transformat fundamental, redevenind ceea ce a fost încă din 1906: un muzeu de artă și tradiții populare. Și tot în 2020, chiar în aceste zile de decembrie, s-au împlinit 20 de ani de la dispariția fondatorului muzeului, pictorul Horia Bernea.