Linkuri accesibilitate

Moartea Prințului Philip (1921-2021), „regizorul” Coroanei britanice


Prințul Philip
Prințul Philip

Odată cu consortul de mai bine de șapte decenii al Reginei Elisabeta a II-a, „acidul” Prinț Philip, Duce de Edinburgh, a dispărut astăzi unul din simbolurile cele mai dragi și excentrice ale monarhiei britanice.

În vârstă de 99 de ani, personajul purta povara tuturor amintirilor defunctului imperiu, cel mai mare din istorie, „în care soarele nu apunea niciodată” (deși asta se spusese și despre imperiul spaniol).

Mama lui Philip era prințesa Alice de Battenberg...

Născut în insula grecească Corfu, pe 10 iunie 1921, a fost la naștere fost Prinț al Greciei și Danemarcei, nominal de religie creștin-ortodoxă, fiind botezat într-o biserică din insulă. Mama lui Philip era prințesa Alice de Battenberg, descendentă din prinți germani și, la fel ca viitoarea sa soție, Philip era și strănepot al reginei Victoria.

După ce familia a fost expulzată din Grecia, unde tatăl său, comandant în armată, fusese judecat în urma unei înfrângeri militare devastatoare de către turci, a trăit în primii ani în Paris, în vila mătușii sale, Prințesa Marie Bonaparte.

Locotenent de marină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el s-a căsătorit în 1947 cu Elisabeta, care avea să devină regină în 1952, nupă moartea de cancer a tatălui ei, Regele George al VI-lea. Între timp, Philip se convertise la anglicanism și adoptase numele de Mountbatten, provenit din familia pe linie maternă.

Regina avea să-l numească Prinț al Regatului Unit și duce de Edinburgh...

Este considerat ca unul dintre cei care au contribuit cel mai mult la modernizarea monarhiei. Dată fiind influența sa uriașă asupra Reginei și a funcționării regatului, i s-a spus „regizorul” Coroanei britanice.

Palatul Buckingham nu a publicat imediat detalii despre cauza decesului, dar Prințul Philip a petrecut recent o lună în spital pentru tratamentul unei infecții și pentru o intervenție cardiacă.

Philip a părăsit spitalul pentru a se întoarce la Castelul Windsor pe 16 martie. În urma lui, rămân cei patru copii pe care i-a avut cu Elisabeta: prințul Charles, prințesa Anne, prințul Andrew și prințul Edward, precum și opt nepoți și nouă strănepoți.

Odată cu el, a dispărut și singura persoană care putea să emită în public extravagante remarci despre prostul gust al frizurii lui Boris Johnson, sau să formuleze îndoieli în legătură cu nutriția acestuia.

Impactul pe care dispariția Prințului Philip îl va avea asupra Reginei...

Ducele de Edinburgh a fost cel căruia i se permitea să facă glume îndoielnice sau chiar gafe, deseori de prost gust, cum a făcut de multe ori în trecut, de pildă când i-a întrebat, într-o vizită, pe aborigenii australieni dacă încă mai trag cu săgeți în oameni, sau când, în Scoția, a dorit să afle de la un instructor auto cum face să-i țină pe „băștinași” departe de alcool înainte de examen.

Nenumărate speculații au început să circule în legătură cu impactul pe care dispariția Prințului Philip îl va avea asupra Reginei, de care nu era separat niciodată, pe care o sfătuia în toate deciziile și o însoțea în toate călătoriile.

Marea Britanie se pregătește acum pentru posibile schimbări în structura monarhiei cum nu s-au mai văzut de trei sferturi de secol.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG