În satul pustiu Kuratovo, cuibărit în Republica Komi, Rusia, țipătul de durere al Verei Maksakova a sfâșiat aerul rece, spulberând liniștea așezării, de altfel izolată.

Era anul 2002, iar veștile primite erau devastatoare. Semion Tutrinov, iubitul ei și tatăl fiului ei în vârstă de un an, Aleksandr, fusese ucis luptând în Cecenia.

Au trecut rapid două decenii și același țipăt sfâșietor a răsunat din nou în blocul comunitar din satul ei unde locuiește Vera. De data aceasta, vestea care a copleșit-o era a morții fiului ei, Aleksandr, în războiul din Ucraina.

„Strigam din răsputeri de m-a auzit tot satul, țipam. Nu se poate să se întâmple așa ceva! Nu se poate să moară!” le spunea Maksakova reporterilor RFE/RL veniți s-o vadă în apartamentul ei. Vera nu și-a putut reține lacrimile amintindu-și cum a primit vestea în acea zi din 2002, o amintire care se împletea dureros cu tragica știre primită în 2022.

De la venirea la putere în 1999, președintele rus Vladimir Putin a lansat războaie împotriva Ceceniei rebele și a Ucrainei independente, în încercarea de a reafirma controlul Moscovei, de a demonstra statutul de mare putere al Rusiei și de a-și spori popularitatea.

Pe plan intern, plata umană a acestor aventuri s-au răsfrânt, în principal, asupra săracilor din Rusia, asupra unor familii precum Tutrinov și Maksakov, care nu dispun de mijloacele financiare necesare pentru a scăpa prin mită de serviciul militar obligatoriu, așa cum o fac mulți alții, și care văd adesea armata ca pe una dintre puținele scări sociale la care au acces pentru o viață mai bună.

„Valorile tradiționale rusești”

Kuratovo, situat la 1200 de kilometri nord-est de Moscova, este cel mai mare dintre cele aproximativ două duzini de sate - unele formate din doar câțiva oameni - care alcătuiesc comuna Kuratovo.

Populația comunei s-a redus cu aproape un sfert în ultimul deceniu, ajungând la puțin sub 700 de persoane, pe măsură ce bătrânii mor, iar tineri se mută în orașe pentru a munci.

Declinul populației este vizibil în numărul de case din lemn abandonate - unele deja înghițite de copaci, arbuști și buruieni- care împânzesc peisajul local. Tractoare vechi și piese de tractor zac neclintite de ani, pe terenurile îmburuienate și înțelenite.

Locuitorii încă își încălzesc locuințele cu lemne. Conductele de gaze naturale nu au fost încă extinse până la această așezare. Doar aproximativ 50 la sută dintre gospodăriile din Republica Komi sunt conectate la rețeaua de gaze naturale, mult sub media de 73 la sută din țară, în ciuda faptului că regiunea este aproape de terenurile gazifere.

Putin a prioritizat conectarea gospodăriilor la gaze naturale în primii ani ai guvernării sale. Deși numărul gospodăriilor care beneficiază de gaze naturale a crescut cu aproximativ 20 la sută, guvernul de la Moscova nu a reușit să își atingă obiectivele în termenul prevăzut.

Kuratovo are o biserică relativ nouă, parte a unui program al Kremlinului de a insufla „valorile tradiționale rusești” cetățenilor, deși nu e sigur că aceasta era o prioritate pentru săteni.

Salariul mediu în această parte a Republicii Komi este de 43.580 de ruble (475 de dolari) pe lună. Angajații din întreprinderile mici, cum ar fi cafenelele și magazinele alimentare sau din sectorul public câștigă, de obicei, între 26.000-35.000 de ruble (280-380 de dolari) pe lună.

Cu toate acestea, Republica Komi este bogată în resurse naturale, inclusiv petrol, lemn și cărbune. De asemenea, se învecinează, la est, cu Regiunea Autonomă Neneț, Mecca gazelor naturale din Rusia, și cu Hanti-Mansiisk, una dintre cele mai mari provincii petroliere ale națiunii.

Sătenii din Komi sunt ademeniți să lucreze departe de casă timp de săptămâni sau luni întregi în domeniul resurselor naturale pentru salarii relativ mari. Un panou pe un stâlp de telefon din Kuratovo îi ademenește pe locuitori cu 55.000 de ruble pe lună (600 de dolari) pentru o astfel de muncă.

Ca să facem o comparație, tinerii care au semnat contracte de înrolare în forțele armate ruse înainte de războiul din Ucraina câștigau, de obicei, între 30.000 (330 de dolari) și 60.000 (660 de dolari) de ruble pe lună, împreună cu o locuință gratuită sau o alocație pentru locuință. Salariul net total crește cu fiecare promovare și an de serviciu. Soldații angajați cu contract sunt, de asemenea, eligibili pentru o serie de beneficii, inclusiv ipoteci subvenționate și călătorii gratuite. Mulți intră în serviciu pentru că au astfel ocazia să-și cumpăre o casă pe cheltuiala guvernului.

Aleksandr locuia cu cei trei frați vitregi mai mici, mama și tatăl său vitreg, Serghei, într-un apartament mic, cu două dormitoare, cu podeaua mereu umedă și tapetul pătat din cauza vechimii. Pe măsură ce copiii Maksakovei creșteau, spațiul de locuit devenea mai strâmt.

Maksakova a cumpărat apartamentul, în parte, cu pensia pe care a primit-o pentru moartea lui Semion. A încercat să economisească pentru a-i cumpăra lui Aleksandr un apartament în cel mai apropiat oraș, dar se descurca greu cu salariul ei de 20.000 de ruble pe lună (220 de dolari) ca bucătăreasă la grădinița locală.

Ascensiunea lui Putin la putere a coincis cu un boom al puterii de cumpărare care a dus, probabil, la cel mai mare deceniu de creștere economică din Rusia, asigurându-i o largă popularitate. Cu toate acestea, economia Rusiei a stagnat în mare parte de la începutul anilor 2010 din cauza corupției generalizate, a războiului și a sancțiunilor.

Și, în timp ce Moscova, Sankt Petersburg, Soci și o mână de alte orașe din Rusia continuă să fie copleșite cu miliarde de dolari în proiecte de înfrumusețare pentru a liniști locuitorii orașelor, uneori reticenți, pe zone întinse ale țării, cum ar fi acest colț al Republicii Komi, s-au înregistrat puține îmbunătățiri.

În cadrul campaniei sale electorale din 2018, Putin a promis să aloce corespondentul în ruble a sute de miliarde de dolari de-a lungul anilor pentru a îmbunătăți standardele de viață, în special pentru cei din regiunile unde nu se mai făcuseră de multă vreme investiții. „Proiectele naționale”, după cum a fost numit programul de dezvoltare, vizau domenii cruciale precum educația, asistența medicală și locuințele.

Din nou, războiul, corupția și proasta gestionare au făcut ca, în ultimii cinci ani, să nu se realizeze mare lucru.

„Poate că Putin face ceva pentru oameni, dar eu nu știu ce”, a spus Maksakova pentru RFE/RL.

De la recrutare la contract

Aleksandr, la fel ca tatăl său, a fost recrutat în armată la vârsta de 18 ani pentru a efectua serviciul militar obligatoriu care acum durează doar un an, în urma unor schimbări adoptate în 2007-2008.

La terminarea serviciului militar, în 2020, Aleksandr a acceptat să semneze un contract pe trei ani.

Armata rusă a încercat să treacă la o forță complet profesionistă formată din soldați cu contract, dar a avut dificultăți în a-și atinge obiectivele.

Adolescenții fără studii universitare care se înrolează sunt ținte principale, atrași de salariile mari. „Sașa m-a asigurat că nu există războaie acum, că nu se întâmplă nimic teribil. Acest lucru m-a convins să fiu de acord cu hotărârea lui”, și-a amintit Maksakova.

Este posibil ca Aleksandr să fi fost influențat să se înroleze și de onorurile acordate tatălui său - pe care, de altfel, nu l-a cunoscut - de către instituțiile guvernamentale locale.

În cele peste două decenii de când se află la putere, Putin a depus multe eforturi pentru a promova „educației patriotice” în școli, inclusiv comemorarea celor care au murit în război.

În anii 2010, o placă dedicată lui Semion a fost dezvelită în interiorul aceleiași școli unde a studiat fiul său. Profesorii au spus că Aleksandr era mândru de tatăl său, care a primit Ordinul pentru Vitejie postum.

Semion a murit după ce transportorul în care se afla (BMP) a trecut peste o mină terestră în Cecenia. Acesta s-ar fi aruncat peste colegul său, salvându-l pe acesta din urmă.

BMP-urile și tancurile rusești oferă mai puțină protecție militarilor decât vehiculele de fabricație occidentală, deoarece muniția lor este depozitată într-un încărcător automat de tip carusel.

Când blindajul lor este penetrat sau când trec peste minele antitanc, muniția explodează ca un foc de artificii, distrugând vehiculele. Semion, ca artilerist, stătea deasupra muniției.

Corpul lui Semion a fost atât de grav ars de explozie, încât a fost nevoie de un test ADN pentru a-i identifica rămășițele. A fost înmormântat în Kuratovo, două luni mai târziu.

Aleksandr a devenit mitralior de tancuri, la fel ca tatăl său. În 2021, după un an de contract, își dorea mult să termine și să se mute înapoi acasă, spune Maksakova.

A venit acasă pentru un scurt concediu în martie 2021, chiar în momentul în care Rusia își întărea efectivele de-a lungul graniței cu Ucraina. Înainte de a se întoarce la serviciu în luna următoare, s-a oprit la grădiniță pentru a-și lua rămas bun de la mama sa.

A fost ultima dată când Vera și-a văzut fiul în viață.

„Simțeam că am ars cu totul”

Zece luni mai târziu, Putin a anunțat invazia Ucrainei. În săptămânile premergătoare războiului, unitatea lui Aleksandr fusese trimisă în Crimeea controlată de Rusia.

„Am simțit că mor auzind declarația de război a lui Putin. Simțeam că am ars cu totul. Fiul meu este acolo! Nu puteam să respir. Eram ca un zombi”, spune Maksakova.

Aleksandr i-a spus mamei sale că uneori unitatea sa nu avea suficientă mâncare. Arăta îngrozitor de slab în fotografiile pe care le-a primit de la el, spune Vera.

Unitatea lui a fost trimisă, mai târziu, în Donețk, unde aveau loc cele mai aprige lupte. Cu mai puțin de două săptămâni înainte de a primi o vacanță, a fost grav rănit în luptă. A doua zi, 2 iulie 2022, a murit în spital. Circumstanțele morții sale nu au fost dezvăluite.

Câteva zile mai târziu, în timp ce Maksakova pregătea mâncarea la grădiniță, colegii ei i-au spus că trebuie să meargă la consiliul sătesc din apropiere. Când a intrat, Aleksei Beliaiev, comisarul militar al districtului, se afla acolo împreună cu alți bărbați în uniformă militară.

A simțit că o înghite pământul.

„Tăceți, să nu spuneți o vorbă!", a strigat ea înainte ca aceștia să deschidă gura, în timp ce își ținea mâinile la urechi. „Să nu îndrăzniți să spuneți nimic! Să nu spuneți niciun cuvânt!”

Un an mai târziu, spune că este încă furioasă.

Putin „nu are dreptul să trimită băieți așa mici la război”, spune ea despre fiul ei și despre miile de alți tineri care mor în Ucraina.

„Să meargă cei care sunt mai în vârstă și mai experimentați, nu pe cei care nici nu au început cu adevărat să trăiască", spune ea. „Nu trebuia să se declare război. Au fost pur și simplu trimiși la mașina de tocat carne".

Vladimir Uiba, șeful Republicii Komi, și alți demnitari regionali s-au deplasat la Kuratovo pentru funeraliile lui Aleksandr.

Temându-se că Uiba ar putea să o viziteze pe Maksakova acasă, oficialii locali au dispus rapid înlocuirea pasarelei de lemn putrezit care duce spre blocul unde locuia, cerere pe care locuitorii spun că o făceau de luni de zile, fără niciun rezultat.

Luna trecută, pe 12 iunie, zi cunoscută ca Ziua Rusiei, oficialii din Komi au dezvelit două monumente strălucitoare, dreptunghiulare, din granit negru, cu portretele gravate ale lui Semion și Aleksandr.

Monumentele comemorative împodobesc fațada galbenă din aluminiu a școlii elementare unde tatăl și fiul au studiat. Pe cele două monumente scrie că cei doi „au murit în mod eroic”, îndeplinindu-și îndatoririle militare în Cecenia și, respectiv, în Ucraina. Amândoi au fost decorați cu Ordinul pentru curaj.

„Semion și Aleksandr Tutrinov sunt eroi ai unor vremuri diferite, uniți de dragostea pentru patrie și de simțul datoriei. Tatăl și fiul nu au fost destinați să se cunoască în viață, dar fiecare dintre ei poate fi pe bună dreptate mândru unul de celălalt", a declarat vicepreședintele guvernului regional, Aleksei Prosujih, în cadrul unei ceremonii.

Școlarii, inclusiv fratele mai mic al lui Aleksandr, Bogdan, vor fi aduși aici pentru a privi plăcile și a învăța despre tată și fiu, a declarat Svetlana Lushkova, directoarea grădiniței.

Este o modalitate de a începe să pregătim băieții de la o vârstă fragedă pentru a se înrola în armată.

„Prea mult timp”

Pe lângă faptul că are grijă de cei trei copii ai săi și gătește pentru grădiniță, Maksakova își petrece timpul vizitând mormântul fiului ei din apropiere.

"Prea mult timp", e de părere actualul ei soț.

La cimitirul local, piatra de mormânt a lui Aleksandr se află în partea de sus, în centru, într-o arie dreptunghiulară de nisip de aproximativ 30 de metri pătrați, unde odinioară creșteau buruieni și alți arbuști.

Piatra de mormânt este abia vizibilă, fiind încă acoperită de coroanele mari depuse de oficialitățile din Komi. Maksakova se ghemuiește pentru a smulge câteva buruieni care au străpuns nisipul.

Pentru a o despăgubi pentru moartea celui mai mare copil al ei, guvernul federal și regional i-au plătit Maksakovei 14,5 milioane de ruble (160.000 de dolari), echivalentul unei vieți de muncă la salariul ei actual.

Maksakova și-a cumpărat o mașină și o mașină de tăiat lemn și încearcă să îi cumpere fiicei sale mai mari, Viktoria, un apartament în Vizinga, cel mai mare oraș din district, unde aceasta va urma cursurile unei școli profesionale.

Maksakova ar putea cumpăra cu ușurință un apartament mare pentru familie și în acel oraș mai înstărit, aflat la doar 30 de kilometri distanță. Totuși, asta ar însemna să-l lase pe Aleksandr în urmă, ceea ce ea nu poate face. Cel puțin nu încă.

„Aș vrea să rămân aici să trăiesc”, spune ea.