Comisia Electorală Centrală a decis să deschidă „numai” 139 de secții de votare în străinătate pentru anticipatele din 11 iulie, tot atâtea cât la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020 deși Ministerul de Externe a informat CEC, „până în ultimul moment”, că are capacitatea „de a deservi și de a organiza alegerile în toate secțiile de votare pe care le-a propus MAE” și anume 190. Actorul Boris Cremene stabilit de mai mulți ani la Lisabona critică decizia CEC.
Boris Cremene: „Eu cred că statul acesta de 30 de ani ne încalcă drepturile noastre și de data aceasta e timpul să revenim la normalitate. Acesta-i cel mai mare drept pe care îl are cetățeanul – libertatea la vot. Hoții, găinarii pe ultima sută de metri folosesc orice instrument pentru a-și obține scopul. Acestea sunt ultimele zbateri, dar asta nu va schimba, în fond, nimic, pentru că eu cred că Moldova-2, Moldova plecată s-a deșteptat; Moldova-2, Moldova din străinătate vrea să revină acasă, dar vrea să revină într-o țară civilizată și normală. Deci, se vor depune toate eforturile, moldovenii din străinătate vor ieși masiv la vot, eu am o așteptare că vor ieși în număr dublu față de alegerile prezidențiale.”
Europa Liberă: Dar ce i-ar motiva să fie mai prezenți la aceste alegeri, de exemplu, arată și înregistrarea în listele prealabile că s-a mărit numărul doritorilor de a participa la scrutin, peste 100 de mii de cetățeni totuși au pus semnătura că vor ieși la vot?
Boris Cremene: „Diaspora sau Moldova din străinătate trăiește o trezire morală. Noi am avut o victorie morală, o victorie a demnității la alegerile prezidențiale. Acum foarte mulți au ieșit la pensie și vor să revină acasă, dar nimeni nu mai vrea să revină într-o Moldovă de ieri, toți vor să revină într-o Moldovă civilizată, toți vor să părăsească țările unde trăiesc și să găsească o Moldovă la fel de bună. Și asta îi motivează foarte serios pe toți să iasă la vot, ca să schime lucrurile acasă. E destul! 30 de ani am fost gestionați de găinari, de hoți și acum a venit timpul nostru, al oamenilor normali, simpli.”
Europa Liberă: Motivarea Comisiei Electorale Centrale e că ar fi suficiente totuși aceste secții de votare în străinătate, 139 sunt de ajuns, așa consideră ei.
Boris Cremene: „Păi, motivarea CEC... Nu, nu, nu! Dna Valentina, Ministerul Afacerilor Externe a spus clar că 190 de secții de vot câine-câinește ar acoperi necesarul, pentru că noi nu știm acum, de data asta vor ieși dublu față de prezidențiale. Lucrurile sunt foarte serioase, acesta-i un drept constituțional pe care statul trebuie să-l garanteze oricărui cetățean. Sigur că lupta asta pe ultima sută de metri, dezbaterile acestea nu vor schimba nimic în fond, dar eu totuși sper că la CEC sunt minți moderne, minți deștepte și vor ajunge să schimbe, să modifice, cel puțin, să deschidă 176 de secții, cum a fost convenit.”
Europa Liberă: Moldoveanul a demonstrat că are răbdare să stea la coadă, să aștepte, este indulgent moldoveanul aflat peste hotare când e vorba de participare la alegeri.
Boris Cremene: „Eu am văzut cele mai vesele îmbulzeli în viața mea, cele mai vesele și fericite cozi. Când am ajuns la alegerile prezidențiale în fața Ambasadei Republicii Moldova, eu am văzut o coadă de 3 kilometri, toți cu zâmbetul pe buze, toți toleranți, toți au așteptat la coadă până la ultimul, până ce au votat toți.”
Europa Liberă: Acolo, la Lisabona?
Boris Cremene: „Da, la Lisabona. La Frankfurt poate lucrurile au deraiat un pic, la Berlin – la fel, la Paris – la fel, dar eu cred că și noi am învățat o lecție. De data asta mai depinde încă și de secțiile diplomatice, de cei care vor presta acest serviciu, dacă aceștia nu vor pune piedici, nu vor stinge lumina, nu va dispărea internetul ș.a.m.d. Mulți fac drumuri lungi până la secția de votare, mulți visează la acest weekend, la sâmbătă și duminică să-și rezolve lucrurile pe care nu le-au putut rezolva în timpul săptămânii, e un mare sacrificiu pentru toată lumea, chit că, cum am spus, unii fac sute de kilometri până la o secție de votare. Am fi putut aplica un vot electronic, am fi putut să deschidem secțiile pentru două zile, cum fac alte țări, sâmbătă și duminică, pentru ca lumea să poată să-și croiască timpul și să vină normal să-și exercite dreptul, dar într-un stat unde găinarul stă cu mâna pe buton nu ai cum, nu ai cum. Și atunci trebuie cumva să ne organizăm și să facem această ultimă ofensivă.”
Chișinău: vezi imagini de la protestul din fața CEC, luni, 7 iunie 2021.
Europa Liberă: Poate pune presiune diaspora asupra membrilor Comisiei Electorale Centrale care au votat împotriva majorării numărului secțiilor de votare?
Boris Cremene: „Diaspora deja a început ușor acest presing prin scrisori, prin petiții, însă diaspora nu este o zonă compactă, diaspora este în țări diferite, dar, datorită rețelelor sociale, noi reușim să ne unim. Unicul lucru pe care poate să-l facă CEC e să-și revadă această decizie și să dea dreptul unic și garantat de Constituție fiecărui cetățean, să deschidă, cel puțin, 176 de secții de votare în străinătate, ca fiecare moldovean care este sponsorul acestei Moldove de acasă să-și poată exercita acest drept. Votul din străinătate este groaza hoților, pur și simplu, și asta am demonstrat-o la alegerile prezidențiale. De aceea se întreprind toate metodele, toate găinăriile ca acest vot să fie cât mai minimalizat și blocat, dar nu cred că există drum înapoi, drumul este înainte, drumul este spre o Moldovă civilizată, o Moldovă unde legea, unde demnitatea umană stă în capul mesei. Toți ne dorim asta și asta vom obține!”
Europa Liberă: Și ce așteptați să se schimbe după aceste alegeri parlamentare anticipate, dacă insistați atât de mult pe schimbare?
Boris Cremene: „Să avem un parlament de oameni normali, care va delega un guvern de oameni normali, care va crea o țară normală, unde să ne putem întoarce și să ne trăim bătrânețile în limba noastră, lângă familiile noastre.”