Linkuri accesibilitate

Moldova: creștere alarmantă a discriminării în câmpul muncii


Cazurile în care pensionarii sunt discriminați de angajatori au devin tot mai frecvente.

Un raport privind situația în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării atestă o creștere alarmantă a discriminării în câmpul muncii. Cazurile de discriminare în acest domeniu practic s-au triplat în 2018 faţă de anul precedent. Cele mai discriminate sunt persoanele angajate care au atins vârsta de pensionare, mai constată raportul realizat de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00
Link direct

Cazurile în care pensionarii sunt discriminați de angajatori au devin tot mai frecvente. Practic, fiecare a doua persoană care raportează discriminare în câmpul muncii la Consiliul nediscriminare este un pensionar. Analiștii au anticipat această tendință încă anul trecut când a fost aprobată norma legală care permite concedierea angajaților ajunși la vârsta pensionării. Angajatorii aplică arbitrar şi în baza unor stereotipuri această normă legală, spune Andrei Brighidin, membrul Consiliului nediscriminare:

„Imediat ce au fost adoptate aceste modificări ne-am trezit la Consiliul cu un val de plângeri în care pe bandă rulantă persoanele în etate erau discriminate. În majoritatea cazurilor când Consiliul solicita informaţii de la reclamat cine a fost angajat în locul persoanei destituite, am observat că aceeaşi persoană, dar că cu un alt contract de muncă. Deci această prevedere, nu a contribuit la realizarea scopului urmărit cel de a facilita angajarea în câmpul muncii a tinerilor.”

Consiliul a mai constat că deseori sunt concediați anume persoanele care dețin statutul oficial de pensionar pentru limită de vârstă. În schimb, cei care nu și-au stabilit pensia pentru limita de vârstă sunt trataţi mai favorabil. Recomandarea este ca Ministerul Muncii să remedieze această problemă, spune Andrei Brighidin:

„Se creează impresia că această prevedere a fost adoptată mai curând pentru a proteja bugetul pentru pensii, deci pentru a determina persoana să nu opteze pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârstă, decât pentru a facilita incluziunea în câmpul muncii.”

Alte probleme identificate de Consiliu în cadrul relațiilor de muncă ar fi: refuzul de reîncadrare în câmpul muncii pe motivul maternității, hărțuirea în câmpul muncii din cauza apartenenței politice, remunerarea inegală, acordarea premiilor funcţie de criterii politice şi plasarea anunțurilor de angajare discriminatorii.

Accesul îngrădit la bunuri și servicii publice este al doilea domeniu după număr de cazuri de discriminare ce figurează în petiții. În majoritatea din ele sunt vizate persoanele cu dizabilități care raportează situații discriminatorii în accesarea serviciilor de protecție socială, şi nerespectarea standardelor de accesibilitate în blocurile locative, în instituții publice şi în transport.

Consiliul nediscriminare atestă o creștere în 2018 a cazurilor de discriminare în domeniul justiției. Cauzele ar fi: necorespunderea prevederilor Codului Penal standardelor nediscriminare, profilarea rasială şi lipsa accesibilității lingvistice în sistemul judecătoresc.

Potrivit unui sondaj, 90% dintre respondenţi cred că în Moldova există discriminare, însă doar 3% cred că aceasta este o problemă importantă...

Un sondaj realizat de Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității arată că 90 la sută dintre respondenţi cred că în Moldova există discriminare. Însă doar 3 la sută cred că asta este o problemă importantă. Grupurile cel mai frecvent discriminate rămân a fi vârstnicii, persoanele cu dizabilități, dar și cei săraci. Respondenții au spus că cel mai frecvent au fost discriminați din motivul sărăciei, iar una din patru femei s-a simțit discriminată din cauză că este femeie. Peste 40 la sută de vârstnici se simt discriminați pe criteriul de vârstă. Consiliul a măsurat şi distanța socială manifestate de respondenți față de reprezentanții unor grupuri marginalizate. Concluzia generală e că faţă de anul 2015, în 2018 indicele distanţei sociale a scăzut, adică a crescut toleranţa faţă de grupurile discriminate. Cel mai înalt nivel al reticenței este față de persoanele LGBT, urmate de cele care trăiesc cu HIV/SIDA, romi, foști deținuți și persoanele cu dizabilități intelectuale.

Consiliul nediscriminare a organizat azi o gala a premiilor pentru egalitate. Centrul de drept al femeilor a primit titlul de cel mai pro-activ ONG. Centrul de instruire continuă în domeniul electoral a fost premiat pentru cea mai pro-activă instituţie publică. Titlul de cel mai pro-activ jurnalist sau instituţie media l-a primit portalul moldove.org. Iar Natalia Ciobanu preşedinta unei asociaţii ce apără drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost declarat cea mai activă petiţionară.

Previous Next

XS
SM
MD
LG