Republica Moldova a trimis doi sportivi la Jocurile Olimpice de iarnă, care încep vineri la Pyeongchang, în Coreea de Sud: un schior fond și un schior alpin. Ultimul, Cristopher Hoerl, în vârstă de 28 de ani este originar din Austria și a primit cetățenia moldoveană abia în 2016, special pentru asta. Corespondenta noastră a aflat că practica naturalizării sportivilor nu este o invenție moldoveană, dar în cazul Republicii Moldova, nu este limpede cine are de câștigat mai mult din această afacere.
Când s-a împărțit norocul, vorba cântecului, Moldova fost-a dusă la lucru. În consecință nu i-au revenit nici pârtii de schi alpine, nici stațiuni caucaziene, care să fi fost pepiniera nesecată de performeri la probe de iarnă. Și totuși Republica Moldova se ambiționează să participe la Jocurile Olimpice de iarnă. Prima dată și-a trimis delegația olimpică în anul 1994, la Lillehammer, după care nu a ratat nicio ediție.
Nici la Pyeongchang nu va lipsi tricolorul moldovenesc, ce-i drept având îndărăt un dispozitiv de lupta minimalist – ungheneanul Nicolae Gaiduc și austriacul naturalizat Cristopher Hoerl. Ei vor concura la schi fond și schi alpin.
De ce atâta râvnă să te bați cu nordicii nordici la probele lor native? În căutarea răspunsului la aceasta întrebare, l-am solicitat, întâi de toate, pe președintele Comitetului Național Olimpic Nicolae Juravschi.
„Este o politică a mișcării olimpice mondiale, de la ediție la ediție tot mai multe țări participă. Am văzut și țările africane, din America latină, care poate nu mai au nici ei așa potențial, sau munți, zăpadă, palate moderne de gheață pentru probele de iarnă. Până la urmă, ar fi mai corectă întrebarea: ce investiții se fac pentru aceste probe de iarnă și atunci vedem foarte clar că investițiile sunt foarte și foarte modeste, și participarea echipei naționale la ediția de Jocuri Olimpice de Iarnă este un element benefic pentru RM, pentru imaginea noastră.”
Speranța Moldovei este Cristopher Hoerl, fost membru al naționalei Austriei de schi alpin, care în urmă cu un an și jumătate a obținut pașaport moldovenesc. Recent, el a cucerit medalia de aur la o competiție din Cehia. În baza exemplului și experienței atleților naturalizați, Comitetul Național Olimpic spera să pună temelia unor ateliere de performanță, explică Juravschi.
Dar care este interesul sportivilor străini să adune lauri pentru o țara de ocazie?
Experții spun că, de obicei, e vorba despre atleți care nu s-au calificat în lotul propriilor țări, dar care vor să-și valorifice potențialul la o competiție prestigioasă precum sunt Jocurile Olimpice. Un exemplu ar fi cazul Oksanei Ermakova, o fostă scrimeră specializată pe spadă. A reprezentat Estonia, dar cele două medalii de aur la Jocurile Olimpice le-a câștigat în componența echipei din Rusia.
Naturalizarea sportivilor e o practică mondială, însă nu trebuie să facem abuz de ea, consideră jurnalistul sportiv Sandu Grecu.
„Părerea mea este că atunci când participăm la o competiție este foarte important să participăm cu sportivii noștri. De ce? Pentru că sportul nu înseamnă numai imnul țării sau ridicarea drapelului sau nu mai știu eu ce. E un reprezentant al națiunii care reprezintă această națiune într-o competiție. La noi sportul a ajuns în domeniul care nu trebuie nimănui și e o greșeală foarte mare. Dacă nu investim în sport, vom investi în farmacii și noi deja investim în farmacii și în pastile ca să ne tratăm. Sportul nu e altceva decât sănătatea națiunii.”
Medalia olimpică însă are două fețe. Lumea sportului este prin excelență una a globalizării, a interacțiunii dintre sportivi. Unele voci afirmă că prezența atleților naturalizați este firească, atâta timp cât ei nu aduc prejudiciu concursului intern, adică nu-i dezlocuiesc pe sportivii indigeni, educați pe banii de la stat.
Trebuie să participăm la olimpicele de iarnă, chiar dacă avem doar doi atleți, consideră Octavian Țâcu, fost Ministru al Tineretului și Sportului, maestru în sport de clasă internațională:
„Noi ne luptăm an de an, cât de cât sportivi să avem la JO. Problema asta nu e doar a sporturilor de iarnă, dar în curând va fi și o problemă a sporturilor de vară. Oamenii care din fanatism vin și îngheață pe bani de nimic în sport, antrenând sau antrenându-
O chestiune de politici de stat și de resurse financiare și strategii dacă vreți...
se sunt tot mai puțini, deci oamenii dacă au talent sunt deosebit de valoroși și, preferă să plece în alte țări. Asta e o problemă. Și aici într-adevăr este o chestiune de politici de stat și de resurse financiare și strategii dacă vreți, care cu regret de la an la an se diminuează. Deci atractivitatea sportului scade, pentru că condițiile de pregătire sunt precare, puerile de multe ori și resursele financiare pe care ei le câștigă sunt mici.”
Argumentul care înclină balanța e că Jocurile Olimpice sunt mai mult decât o competiție sportivă, a adăugat Țâcu. E vorba de un eveniment cultural cu impact simbolistic deosebit, care adună o dată la patru ani toate țările lumii, într-o competiție al cărei spirit n-a murit din vremurile Greciei Antice.
