Linkuri accesibilitate

De ar trebui şefii de stat și premierii să beneficieze de cel mai costisitor tratament?


Chiar și în țările care sunt mult mai sărace decât R. Moldova, nimeni nu va primi o delegație străină raportându-se la standardele propriei sărăcii, susţin experţi în comunicare.

Guvernul a aprobat miercuri un nou regulament prin care autoritățile vor cheltui mai mulți bani din buget pentru deservirea delegațiilor și oficialităților străine. E vorba de surse financiare pentru mese, cadouri, flori, printre altele. Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a explicat că în așa mod vrea să contribuie la dezvoltarea relațiilor cu partenerii străini și formarea unei imagini pozitive a Republicii Moldova. Unii au criticat cheltuielile autorităților, pe când alții spun că e vorba de protocoale oficiale ordinare.

De ar trebui şefii de stat și premierii să beneficieze de cel mai costisitor tratament?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:58 0:00
Link direct


Persoanele cele mai importante, adică șefii de stat și premierii, ar trebui să beneficieze, potrivit regulamentului propus de Ministerul Finanțelor, de tratamentul cel mai costisitor. Plafoanele de preţuri arată în felul următor: un dineu ar putea costa maxim 900 de lei, gustările numite bufet ar putea ajunge la 800 de lei, cocktailul la 400 de lei. În regulament figurează și alte tipuri de mese şi aperitive. Sumele ce pot fi alocate variază în funcție de importanța oaspetelui. Dacă vin musafiri din partea Guvernelor străine, organizațiilor și misiunilor internaționale, gazdele ar avea dreptul să cheltuie până la 7000 de lei, pentru tot ce cred necesar, inclusiv cadouri în valoare de câteva mii de lei. 1500 de lei ar fi să coste amenajarea cu flori a sălilor în care se desfășoară întrunirea. Regulamentul prevede şi plafonul de cheltuieli pentru traducere la căști care nu poate depăși cota de 1200 de lei. Regulamentul prevede și alte cheltuieli de protocol cum ar fi articolele de birotică ori șampania oferită la sosire ori în pauze de cafea, care puse la un loc ajung la câteva sute de lei. Pâinea cu sare şi prosopul nu figurează în „preiskurant” – cum zic rușii care au preluat cuvântul din germană încă de pe vremea țarului Petru.

Nu prima dată când cheltuielile de protocol sunt „ajustate la realitate” – astfel exprimat ministrul Finanțelor în recenta ședință a executivului înnoit. Ultima majorare intre 20 şi 40% pe diverse tipuri de cheltuieli s-a operat în nul 2014.

Întrucât e vorba de bani publici, firește toată lumea se întreabă dacă noile plafoane de prețuri sunt mari sau mici?

Am dat o căutare pe Internet cu filtrul „costuri servicii de traducere sincronă”. Astfel am aflat că agențiile cer minim 50 de euro pe oră. Deci e aproape de ceea ce își pune deoparte guvernul.

Cat privește ospățurile, raportarea la tarife de nunti și jubilee nu-mi este de niciun folos. Iată de ce am apelat la „conesseuri”, cum le zic francezii persoanelor avizate.

Fostul secretar general al aparatului prezidențial în mandatul lui Nicolae Timofti Ion Păduraru spune că scopul acestor dineuri oficiale nu se limitează doar la cunoașterea bucătăriei autohtone. Demnitarilor li se oferă ocazia sa discute tet-a-tet subiecte delicate sau să revină în atmosfera informală la probleme trecute cu vederea în ședințe oficiale. Sunt cheltuieli justificate si de cele mai dese ori cu un randament greu de măsurat în lei.

„Toate cheltuielile de această categorie fac parte din bugetul instituțiilor respective și nicidecum nu ai cum să le depășești, fără ca să operezi modificări în planuri de finanțare, în orice caz cu acceptul Ministerului Finanțelor. De aceea sunt norme firești care există în orice țară. Asta este a doua parte, cât de responsabil este acel care gestionează banii. Nu neapărat că va cheltui 900 de lei, trebuie să aibă pur și simplu libertatea de a planifica vizita oficialilor. Încercați să donați o sticlă de coniac unui șef de stat și o să vedeți la ce ajungeți…”

Cât privește cadourile. Ca și în cazul demnitarilor moldoveni, oficialii străini nu au voie să primească daruri ce depășesc un anumit plafon de costuri, stabilit prin lege. De aceste detalii au grijă echipele care se ocupă de respectarea protocolului de ambele părți.

Aceste cutume mai sunt bazate și pe reciprocitate: cum sunt întâlniți „ai noștri”, la fel sunt primiți și „ai lor”. Simetria nu mai este valabila însă atunci când e vorba de personalități notorii.

Chiar și în țările care sunt mult mai sărace decât noi, nimeni nu va primi o delegație străină raportându-se la standardele propriei sărăcii: există un protocol diplomatic care trebuie respectat, spune experta în comunicare și imagine Ludmila Andronic:

„Din punct de vedere al imaginii, cel mai mult strică imaginea RM iată tradiția noastră veche de a organiza mese hiper-copioase, cu 40 de feluri de mâncare, etc. Deci, dacă în suma respectivă se încadrează o bucătărie elegantă, care ne poate prezenta cultura noastră gastronomică și poate deveni un gen de amintire plăcută despre cultura culinară a țării noastre atunci eu sunt de acord. Cât de dureros nu ar fi s-o spunem la adresa cetățenilor noștri care au un venit foarte mic, dar nu sunt termeni comparabili. Reprezentanții unei delegații străine nu sunt invitați în țară pentru a trece două zile prin experiența moldovenilor.”

Ludmila Andronic mai menționează că la convertire în valută, sumele menționate în regulament arată rezonabil, fiind o normalitate pentru Uniunea Europeană. Experta a adăugat că revolta oarecum fireasca stârnită de cei 900 de lei pentru un dineu de fapt ar trebui să fie canalizată în alta parte: spre valoarea reală a pensiilor, a burselor studențești și a indemnizațiilor pentru tinerele mame. Exact cum spunea o snoava din copilăria mea - nu colacul e mare, ci ușa bisericii e mică!

Previous Next

XS
SM
MD
LG