Şi a început marea vânzoleală electorală, stimaţi ascultători! Lupta e crâncenă, se consumă mulţi nervi, multă energie. Cu această energie, orientată de pildă spre ecologie, s-ar putea curăţa râul Bîc în doi timpi şi trei mişcări, s-ar putea realiza lucruri mult mai folositoare decât murdărirea cu excremente a sediului unui partid. Dar râul Bîc să mai aştepte, noi avem nevoie de această vânzoleală, de declaraţii ritoase şi de promisiuni dulci, de parada competitorilor dornici să ne fericească.
Şi oamenii lărgesc ochii de uimire şi trăiesc cu toată fiinţa această confruntare, se frământă, suferă. Un amic de-al meu de pildă a fost de-a dreptul jignit când nu şi-a văzut partidul într-un recent sondaj. Reieşea din acel sondaj că partidul lui preferat nu va intra în Parlament şi omul i-a bălăcărit bine pe făcătorii sondajului, numindu-i impostori şi mincinoşi. L-am sfătuit să lase în pace sondajul şi să remarce micile bucurii ale vieţii: soarele apărând de după nori, o floare frumoasă…
Dar unde voiam să ajung? Păi, voiam să vă spun că, după părerea mea, răul cel mai mare în anii tranziţiei a venit dinspre politica moldovenească. Moldovenii cei buni au generat o arenă politică a făţărniciei, traseismului şi a supremaţiei profitului personal. În 30 de ani, muntele politic moldovenesc a născut un şoarece. Fireşte, noi vrem altceva, noi vom încerca să îmbunătăţim lucrurile, noi ne vom alege în cele din urmă marii reformatori care vor primeni ţara, dar cred că alegerea asta poate fi făcută cu calm, fără vânzoleală zgomotoasă şi declaraţii ritoase şi, fireşte, fără pachete cu excremente.
