Linkuri accesibilitate

Moldovenii părăsesc în masă Rusia | Moartea unuia dintre cei mai buni piloți ucraineni


Imagine de la Centrul multifuncțional pentru migrații Saharovo de la Moscova.
Imagine de la Centrul multifuncțional pentru migrații Saharovo de la Moscova.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.

Ştirile presei moldovene

  • „Moldovenii au părăsit în masă Federația Rusă. În ultimii doi ani numărul lor a scăzut de 3,5 ori”, titrează Mold-Street. La sfârșitul acestei primăveri, potrivit unei analize a experților ruși, numărul moldovenilor aflați în Rusia era de 76.600 de persoane, număr de două ori mai mic față de anul 2021 și de peste trei ori mai redus față de 2020. Asta ar însemna, de fapt, că moldovenii părăsesc în masă Rusia, apreciază Mold-Street.
  • Guvernul intenționează să creeze 13 funcții noi la nivel de ministere și altele trei la Cancelaria de Stat, pentru responsabili privind integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană. Citând un proiect de hotărâre al guvernului, portalul Realitatea.md scrie că cei 13 viitori angajați vor îndeplini funcția de adjunct de secretar general de stat. Cheltuielile bugetare pentru remunerarea anuală a angajaților se ridică la aproape 3,5 milioane de lei, ceea ce ar însemna câte un salariu lunar de 22.000 de lei. Proiectul mai prevede instituirea Cabinetului secretarului general al Guvernului, cu un buget anual estimat la 600.000 de lei pentru trei funcții.
  • Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis trei avertizări de secetă hidrologică – galben, portocaliu și roșu – pentru râurile din Republica Moldova. Avertizările sunt valabile până la 22 august. Ziarul de Gardă scrie că în cazul râului Nistru a fost instituită avertizare de cod galben, iar în cazul râului Prut cod portocaliu. Cod roșu a fost anunțat pentru râurile Draghiște, Cubolta și Botna. Meteorologii îndeamnă populația și pe agenții economici să folosească rațional resursele de apă.
  • Potrivit datelor BNM, 664 de persoane juridice din regiunea transnistreană dețin conturi curente în băncile licențiate din R. Moldova. Jurnaliștii de la portalul Anticorupție scriu că acest număr este în continuă creștere în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor aplicate de ministerul american de finanțe contra sistemului bancar rusesc și a filialelor sale în Transnistria. Directorul Asociației de business „Most” din regiunea transnistreană, Denis Nedelko, le-a declarat jurnaliștilor de la Chișinău că pentru cei din stânga Nistrului care au afaceri cu Rusia sancțiunile aplicate nu au schimbat semnificativ lucrurile, ci numai pentru cei care fac plăți în țări europene și asiatice.
  • Deputații din Adunarea Populară și membrii Comitetului Executiv de la Comrat au anunțat că intenționează să se adreseze direct la Rosselhoznadzor din Rusă pentru negocieri privind reluarea exporturilor de produse agricole, scrie AGORA, într-un articol despre intrarea în vigoare, din 15 august, a embargoului rus la produsele agricole moldovenești.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Știrea că procurorii au făcut percheziții la fosta șefă interimară a Capitalei, Silvia Radu, este una dintre cele mai accesate pe Facebook-ul moldovean, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor CrowdTangle. Silvia Radu este vizată într-un dosar de spălare de bani.
  • Popular este și rezumatul unui articol din Wall Street Journal publicat de radio Europa Liberă, potrivit căruia „Putin înțelege acum că nu va putea anexa Ucraina” și ar încerca să stopeze declinul Rusiei, o țară „slăbită de sancțiuni, captivă în fața Chinei și a unui război din care nu știe cum să iasă”.
  • Pe Instagram, interesul deosebit al moldovenilor s-a îndreptat spre știrea despre moartea unuia din cei mai buni piloți ai armatei ucrainene, Anton Listopad. Cu câteva zile înainte de moartea sa, Listopad fusese decorat de președintele Volodimir Zelenski. Pilotul urma să împlinească 31 de ani în septembrie.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

XS
SM
MD
LG