Linkuri accesibilitate

Muncile primarului din Chirileni pentru un sat „european”


Iurie Stoica este la al patrulea mandat de primar în Chirileni, raionul Ungheni, un sat moldovenesc îmbătrânit, cu oameni fără prea multe speranţe şi cu puţine resurse financiare. De când se află la cârma localităţii, în cei 15 ani de activitate, a încercat să implementeze proiecte diverse, imperios necesare pentru comunitate, inclusiv reţeaua de apă şi canalizare. Viaţa în Chirileni poate deveni similară unui sat european civilizat, dar pentru ca visul să devină realitate e nevoie de mulţi bani, miza rămân banii europeni.

Iată câteva idei din dialogul Valentinei Ursu cu Iurie Stoica:

  • „S-au alocat foarte mulți bani, dar a contribuit și populația”
  • „Am vizitat Germania, Statele Unite ale Americii și, ținând cont de faptul că moldoveanul muncește cel mai mult, dar este cel mai obijduit, am decis că trebuie să aibă condiții normale de viață”
  • „Poate în toți acești ani de zile trebuia să prevedem migrația, să vedem la ce și cu cine rămânem noi, și ce viitor avem”
  • „Trebuie de lucrat mai întâi cu serviciile publice, ca omul să-și poată alege”
  • „Când vine cineva din alte țări și vede ce drumuri avem se răzgândește să mai vină”
  • „Nu mă tem că o să pierd scaunul de primar și nu mă țin de el cu ambele mâini, 4 mandate îmi ajung, doar să știu că cetățeanul, în sfârșit, are condiții”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:29 0:00

Europa Liberă: Să vorbim despre perspectiva satului. Câți bani și cât timp i-ar trebui mediului rural să ajungă la standardele de viață comparabile cu cele din Occident? Iată, acum se insistă pe acest program „Satul European”, să ne spuneți Dvs. – Chirileni ce perspectivă are de dezvoltare și, mai ales, câți bani trebuie ca să fie îmbunătățită infrastructura?

Iurie Stoica: „Din anul 2007 m-am implicat anume să creez condiții pentru cetățean. Mai înainte țineau banii în cărți, apa o vărsau din lighean pe timp de iarnă, ieșind în galoși în curțile caselor, membrii familiilor își împărțeau sarcinile casnice: cine face mâncare, cine aduce apă, cine spală încălțămintea, cine face curățenie, cine taie lemne, cine mătură ograda ș.a.m.d. Și mi-am pus un scop: la început, să creăm condiții ca în Uniunea Europeană, ca în țările civilizate. Am vizitat Germania, Statele Unite ale Americii și, ținând cont de faptul că moldoveanul muncește cel mai mult, dar este cel mai obijduit, am decis că trebuie să aibă condiții normale de viață. Era ceva nou pentru primăria Chirileni și am avut mulți oponenți care nu înțelegeau cui îi trebuie acel apeduct, cui îi trebuie acea canalizare. Priveau sceptic și ziceau: care condiții? Asta-i numai pălăvrăgeală sau PR politic, n-o să mai fie la noi nici apeduct, nici apă caldă, nici canalizare.

Dar mi-am luat inima în dinți și fiind susținut de 75 la sută dintre consăteni am pornit spre schimbări. Da, s-au alocat foarte mulți bani, dar a contribuit și populația, deoarece proiectul tehnic la canalizare costă 7 milioane de lei, contribuția populației a fost 15%, un milion de lei; apeductul – peste două milioane de lei, iarăși contribuția cetățenilor 15%, adică vreo 300 mii de lei. Au contribuit oamenii, cu toate că contribuția populației era ceva nou pentru satul Chirileni, pentru că așa era și politica atunci, dacă nu s-ar fi implicat și cetățenii, nu ar fi fost posibilă implementarea acestor proiecte. Acum este binevenit faptul că la „Satul European” nu este obligatorie contribuția, acest punct a fost scos, doar dacă cineva are posibilitate și din proprie inițiativă dorește să ajute, poftim, pentru că se ia în calcul că lumea astăzi are pensii mici, salarii mici.”

Europa Liberă: Pentru că am reușit și eu să colind satul în lung și în lat și am văzut foarte multe case părăsite și ogrăzi lăsate în paragină, asta înseamnă că multă populație este plecată?

Iurie Stoica: „Da, ca în majoritatea satelor migrația e pe primul loc. Când am fost ales primar în 2007, erau 2.120 de oameni.”

Europa Liberă: Și azi?

Iurie Stoica: „La ultimul recensământ am avut 1.900 și la ziua de azi – 1.700.”

Europa Liberă: Mai pleacă lumea?

Iurie Stoica: „Mai pleacă...”

Europa Liberă: Și asta chiar dacă încercați să creați aceste condiții bune de trai aici?

Primarul Iurie SToica
Primarul Iurie SToica

Iurie Stoica: „Scopul meu a fost să creăm aceste condiții. Mă gândeam că în Chișinău trebuie să muncești o viață ca să-ți iei un apartament, aerul e poluat etc. Și m-am gândit: de să nu vină oamenii să muncească la Ungheni și să locuiască la Chirileni? Și m-am axat anume pe crearea condițiilor bune de trai. Ungheniul e poarta Europei și, cu părere de rău, lumea pleacă, își face alegerea. Și poate până la urmă o să mă întreb și eu de ce n-am plecat, fiindcă majoritatea au plecat, aproape fiecare a treia casă e pustie.”

Europa Liberă: Tinerii pleacă din sat, pentru că asta spun, că lipsesc locurile de muncă și, mai ales, locurile de muncă bine plătite, iar dacă nu sunt tineri în sat, rămân bătrânii neajutorați, neputincioși.

Iurie Stoica: „Da, rămânem cu oamenii cu dizabilități, cu pensionarii și cei care n-au putut pleca. În ultimul timp, chiar majoritatea pleacă peste hotare și a venit timpul să suferim, dar nu putem să-i oprim. De ce? Pentru că și la noi este de lucru, dacă un agent economic ar avea mai mult venit, ar da și el salarii mai mari, dar așa, de unde să plătească mai mult? Și soția mea a fost la muncă în două țări. A lucrat 8 ore, a venit acasă și s-a odihnit, dar eu aici muncesc de dimineață până seara, am lucrat brigadier, agronom și eram mai liniștit și mai odihnit. Acum unii zic că nu trag în plug, dar eu când ajung seara vreau să mă uit la televizor și, când colo, se uită televizorul la mine. Înseamnă că sistemul nostru e așa. Poate în toți acești ani de zile trebuia să prevedem migrația, să vedem la ce și cu cine rămânem noi, și ce viitor avem.”

Europa Liberă: Acum, în societate se discută mult a fi sau a nu fi reforma administrativ-teritorială. În opinia Dvs. trebuie această reformă și dacă trebuie, cum o vedeți implementată?

Iurie Stoica: „Dacă o să vrea cetățenii și o să avem posibilitate, o să se facă sau va fi amalgamarea, cel mai ușor. Țin minte, de când am devenit primar, în 2007, se tot vorbește de descentralizare și tot a influențat conducerea, pentru că, având în fiecare sat câte un primar de la partidul aflat la guvernare, s-au menținut. Eu nu aș sfătui conducerea PAS să înceapă acum reforma administrativ-teritorială, pentru că, dacă mai fac și asta, iarăși o să le scadă ratingul. Și așa au venit pe capul nostru: criza pandemică, criza economică, creșterea prețurilor, războiul, cu toate că ei nu poartă nicio vină. Noi nu suntem pregătiți în prestarea serviciilor. S-au supărat pe mine, că am avut discuții cu distribuitorii de internet și energie electrică din cauza deconectărilor. Sunăm și ne răspund: „Timp de 24 de ore au să vină”. Trebuie de lucrat mai întâi cu serviciile publice, ca omul să-și poată alege, decât să vină la primar și să piardă timpul, a intrat pe internet, a comandat, a plătit impozitele ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Cum ajung aceste servicii publice de calitate aici, la cetățean?

Iurie Stoica: „Haideți să vedem cine în primărie ar putea azi face o înregistrare. Trebuie un jurist sau un notar, ca să găsești un specialist, trebuie să-i dai o leafă decentă, dar leafa nu-i de unde s-o mărim. Am avut acum o întâlnire, de mărit leafa, de mărit leafa... Sunt de acord că trebuie majorate salariile după prețurile acestea, dar primăria cu un buget de 3 milioane 700 de mii de lei cum să prospere? Nu poți face reparații capitale, nu poți contribui la un proiect, nimic. Dar aici este grădiniță, școală, banii aceștia pe care ni-i dau nouă îi dăm pe cărbune, motorină, lumină, imprimantă, calculatoare, servicii, programe și rămânem cu nimic.”

Europa Liberă: Totuși, Dvs. sunteți părtașul reformei administrativ-teritoriale sau nu?

Iurie Stoica: „Să fie eu părtaș sau să nu fiu, ea oricum o să aibă loc. Noi de multe ori ne jertfim. Dacă am ști că o să trăim mai bine, poftim. Eu nu mă tem că o să pierd scaunul de primar și nu mă țin de el cu ambele mâini, 4 mandate îmi ajung, doar să știu că cetățeanul, în sfârșit, are condiții, să nu vină la mine: „Dl primar, ajută-mă, te rog, telefonul de două săptămâni nu lucrează și sun, și nu mă pricep”. Dar acolo știți cum e programul: „Tastați 1, tastați 2, tastați 3...” Și lui i-i mai ușor să vină la primărie să întrebe și să-l ajutăm, decât să stea fără telefon. Dacă copiii lui îs în străinătate, omul are nevoie de telefon.”

Europa Liberă: Dar această reformă trebuie să înceapă când, pentru că în 2023 vor avea loc alegeri generale locale și se consideră că, dacă se întârzie, nu mai are sens? Alții spun că etapizat ar trebui să înceapă această reformă.

Iurie Stoica: „Consiliile raionale au fost doar pentru a repartiza finanțele, unica ieșire din situație este lichidarea lor, nu trebuie să fie consiliile raionale, pentru că știm care a fost misiunea lor. După 2015, de când a dispărut PLDM, eu n-am primit niciun bănuț finanțare, pentru că nu eram cu partidul, banii s-au repartizat politic la alte primării. Contract direct – 299 de mii. Am fost la ultima ședință și zic: „Poate măcar în al 12-lea ceas veți corecta greșeala”. Îmi spune că: „Avem indicații de la Curtea de Conturi să ne axăm pe apă și canalizare și pentru asta să le dăm” și-i tuflește 700 de mii la o primărie cu 300 sau 400 de case, cu 800 de locuitori. D-apoi aceasta-i o sumă enormă, dar eu nu pot finaliza, nu pot contribui la un proiect. Așa că Consiliul raional a fost doar pentru a repartiza și a păstra o rădăcină a partidelor care au fost la guvernare. Dacă ar ști că mai mult de 4 ani nu trebuie să fie un partid, ar trebui să decidă că consiliile raionale dispar și, dacă va trebui, și primăriile, de ce nu?”

Europa Liberă: Primăriile mici?

Iurie Stoica: „Da, cele mici, dacă au mai puțin de 1.000 de populație. Cu toate că peste câțiva ani poate să ajungă și Chirileniul la 1.000. Acum, dacă se prevede amalgamarea asta benevolă, de ce Bușila să ia 5 milioane, și nu știe dacă o să treacă canalizarea, odată ce sistemul de canalizare pot să-l unească la Chirileni, pentru că ne permite, 98 de metri cubi pe zi? Noi l-am făcut cu extindere și acum în jumătate nu-l putem întreține. De atâta am și pornit de la

Ne-am străduit să fie cât de cât condiții, dar lumea oricum a plecat și, cu părere de rău, încă o să mai plece.

asta, că ne-am gândit să facem condiții ca omul să șadă aici, să facem drumuri bune. Dacă n-am fost cu partidul, drumuri de acces raionale care trebuie Consiliul raional să accepte să fie făcute până unde se întorc microbuzele, până la cimitir, de exemplu, nici acestea nu au fost făcute. Și când vine cineva din alte țări și vede ce drumuri avem se răzgândește să mai vină. Și asta nu-i numai la Chirileni, cam prin toate satele e așa. A fost binevenită, iaca, varianta albă, ne-a mai scăpat oleacă anii aceștia. Ne-am străduit să fie cât de cât condiții, dar lumea oricum a plecat și, cu părere de rău, încă o să mai plece, pentru că un om cu studii superioare, cu familie tânără și el are un salariu de 5.000 de lei, mai mult nu avem de unde-i plăti. Desigur, cu așa sumă omul nu se poate întreține. Care-i ieșirea din situație?”

Europa Liberă: Cum vedeți Dvs. viitorul satului? Ați spus că nu trebuie să începem de la bani, dar vă întreb totuși de o perioadă anume – câți ani îi trebuie unui sat să fie europenizat, să fie modernizat?

Iurie Stoica: „Eu am spus că nu începem de la bani, dar fără bani nu poți. Toți vrem femei frumoase – trebuie cheltuială pentru machiaj; mașini de lux – trebuie întreținere. Așa și noi ne-am gândit că avem apeduct și canalizare, o să avem drumuri, dar când dăm la întreținere, cum vă gândiți Dvs., cu 15 lei cubul de apă să întreții apeductul și canalizarea? Că leafa până acum la trei lucrători a fost de până la 2.000 de lei. Trebuie și bani, altfel nu poți să întreții, ca să trăiești normal. De exemplu, dacă la primăria Chirileni o să fie serviciile mai ieftine și o să fie apeduct, canalizare, drumuri, o să fie instituții, de ce cineva să nu-și permită să vină să trăiască aici? Noi avem cazuri că au vile la Chirileni, dar trăiesc în Ungheni, vin doar vara și se odihnesc. Banii trebuie să-i facem noi, să-i aducem noi. Când au văzut că-i 15 lei cubul de apă (de parcă banii aceștia mi i-ar da mie), ei se duc la poștă și plătesc: telefonul, internetul, lumina, că de altfel îi deconectează, dar apa pot să n-o achite și câte jumătate de an. Șezi și așteaptă. Înseamnă că eu m-am gândit să fac un proiect fotovoltaic acum un an de zile, încă nu era criza asta, l-am făcut și am fost la evaluare. Cu părere de rău, costa 2 milioane 600 de mii, acum deja e 3 milioane 600 de mii, într-un an a crescut cu un milion. Dacă o să pot găsi aceste 3 milioane 600 de mii și o să le mențin și omul o să-și permită să se întrețină, eu mă gândesc că oamenii au să se oprească, deoarece în Ungheni și în Chișinău crește numărul populației și ar trebui să creăm condiții în sate ca cetățenii să poată avea aici un trai decent. De bani da, e nevoie – aici 3

Dacă nu primeam finanțare, fiindcă nu eram de-al lor, eu făceam măcar proiecte tehnice, ziceam că odată și odată vor veni și vremuri mai bune și va veni și timpul lor.

milioane 600 de mii și la drumuri mai trebuie niște milioane, cu toate că avem proiecte tehnice pentru drumuri asfaltate, avem 12 milioane; pentru noul punct medical – 12 milioane; pentru iluminatul stradal avem proiecte. Dacă nu primeam finanțare, fiindcă nu eram de-al lor, eu făceam măcar proiecte tehnice, ziceam că odată și odată vor veni și vremuri mai bune și va veni și timpul lor. Și le-am făcut, doar că nu știam că vor crește atât de tare prețurile și acum o să trebuiască să mai cheltui niște bani publici pentru a le reevalua să vedem cât o să mă coste. Și dacă vor fi condiții pentru oameni, clar lucru că trebuie milioane, dar nu trebuie pentru mulți ani, trebuie și conștiința oamenilor, pentru că eu zic că o să fac, dar trebuie să vină comisia să vadă locul amplasării panourilor fotovoltaice. Conform proiectului, panourile fotovoltaice vor fi amplasate în fosta gunoiște, că ei vin și mă amendează ca persoană fizică, fiindcă primăria nu are bani – o mie, și apoi încă o mie și încă o mie, că n-am autorizație la gunoiște. Dar este în raionul Ungheni sau altundeva gunoiște autorizată?”

Europa Liberă: Dar este?

Iurie Stoica: „Nu este și nu are nimeni. Pentru că nouă ni s-a pus condiția dacă avem apeduct și canalizare să avem și gunoiște și dacă ar fi mers așa până în ziua de azi poate era, dar să investești câteva milioane, populația dispare și o să fim în minus. Pentru ce s-a investit în satul X când acolo nu sunt oameni și nu-i întreținere? Că n-o să fie 15 lei, dacă o să fie așa cum merg proiectele, prețurile încă vor mai crește și atunci dacă nu-i întreținere ce te faci? Cine va avea de plecat, va pleca, nu vor rămâne chiar toți în Chirileni, vor rămâne oamenii harnici, oameni care au să înțeleagă și istoria se întoarce, o să vină timpul când satele au să fie văzute. Eu sper că satul meu să fie ultimul care o să dispară de pe hartă și sper la un sat european.”

Europa Liberă: Dar din acest program al „Satului European” pe câți bani contați?

Iurie Stoica: „Trag nădejde la proiectul acesta de 3 milioane 600 de mii de lei, cu toate că legea permite să depui două proiecte, dar termenul e de o lună de zile. Dacă îl evaluezi într-o săptămână-două și ar mai trebui serviciile acestea de audit energetic, la care mi s-a dat o listă de 20, însă toți îs ocupați și poți să șezi 2-3 săptămâni până ce capeți un certificat, până una-alta, luna a trecut. Și mizez că poate ni se vor aloca banii aceștia. Când împarți 470 de milioane la 900 de primării, cât o să fie? Și încă mai este o problemă, noi nu avem specialiști contabili. Rogi omul să vină la lucru, parcă nu-i nimic în primăria asta, parcă erau înainte milioane, dar când dă dările acestea de seamă, hârțoage și fel de fel de foi și mai implică-l și într-un proiect, dacă ar fi fost cumva posibil să ne ajute cineva la scrierea proiectelor ar fi fost minunat. Dar eu văd că multe primării n-au specialiști și nu-i exclus ca și proiectul meu să nu treacă, o să câștige cel care are capacități de a scrie proiecte și a plăti oamenii. Dacă ar fi fost un specialist pregătit, dar așa cine o să-ți scrie proiecte cu acele 2 mii de lei, când el poate să facă 7-8 mii de lei?

Eu am contractat o firmă specială ca să-mi scrie proiectul cu iluminarea cu 40 mii de lei, deoarece și acolo-i vorba de milioane. Dar la urmă îmi spune că e posibil să nu treacă și dacă voi cheltui 40 de mii și proiectul nu va trece, ce fac eu atunci? Trebuie să implicăm resursele noastre în scrierea proiectelor, însă acolo sunt niște termeni pe care noi parcă îi înțelegem, dar trebuie specialiști în domeniu ca să scrie proiecte competitive. Și nu numai aceste fonduri. Am fost în România și le-am spus că „cu câțiva ani în urmă vă aduceam eu televizoare și altă tehnică, dar acum mi-i rușine să vin, pentru că ne-ați întrecut cu foarte mulți ani”. Iar ei mi-au zis: „Da, pe bani europeni și să vă spunem sincer, încă au rămas bani nevalorificați”. Mă tem că și la noi așa o să fie; dacă n-o să avem specialiști pentru scrierea proiectelor poate să fie și așa.”

XS
SM
MD
LG