Linkuri accesibilitate

Muriel BARBERY. O delicatesă


Coperta volumului apărut la Ed. Nemira

Înscrisă de UNESCO pe lista patrimoniului cultural al umanităţii, bucătăria franceză este la loc de cinste şi în literatura din Hexagon, de-ar fi să mă refer la romanul de debut al lui Muriel Barbery (n. 1969), O delicatesă, Nemira, 2015. „Am avut eternitatea în coaja cuvintelor mele şi mâine voi muri. (…) Voi muri şi nu reuşesc să îmi aduc aminte o savoare care mă obsedează. (…) O savoare uitată, ascunsă într-o firidă tainică din mine şi care se dezvăluie la apusul vieţii mele drept singurul adevăr rostit sau înfăptuit”, astfel îşi începe lungul monolog interior – fără a fi singura voce din roman! – geniul culinar al epocii, în vârstă de 68 de ani, pentru care „timpul n-a mai avut răbdare”.

Nu atât savorile râvnite, pe care „nu le poţi aprecia în toată subtilitatea lor decât atunci când nu mănânci ca să-ţi potoleşti foamea, (…) ci ca să-ţi tapetezi cerul gurii cu toată iubirea din lume”, cât poveştile care le-au însoţit se înlănţuie în mintea muribundului, începând de la frageda copilărie, cu o bunică de peste o sută de kile tronând peste cratiţe, şi până la cele mai exotice de la capătul lumii. Dintre acestea, voi alegea-o pe aceea în care încă tânărul, dar deja recunoscutul critic gastronomic, îl urmăreşte gătind, apoi luând masa pe unchiul Jacques, „…fără a mă atinge eu însumi de bucatele pe care le preparase sub ochii mei, (…) iar această masă din care nu am gustat a fost una dintre cele mai bune din viaţa mea” – căci „A degusta este un act de plăcere, a scrie despre această plăcere este un act artistic, dar singura, adevărata operă de artă, în definitiv, este festinul altuia”.

Dintre vocile disonante, cea a nepoatei Lotte explodează într-un adevărat monolog à la Beckett: „Ştiu că Bunu crede că tati e un tâmpit. Ştiu că tati e supărat pe mami pentru că e fata lui Bunu, dar şi pentru că ea m-a dorit, iar el nu-şi dorea copii sau cel puţin nu încă; ştiu că şi tati mă iubeşte tare mult şi poate chiar că e supărat pe mami că mă iubeşte atât de mult, el, care nu m-a vrut, şi mai ştiu şi că mami e supărată pe mine câteodată, pentru că m-a dorit în timp ce tati nu m-a dorit deloc. (…) Ştiu că sunt toţi nefericiţi pentru că nimeni nu iubeşte pe cine trebuie şi că nu înţeleg că mai ales pe ei sunt supăraţi”.

Tradusă la scurt timp într-o duzină de limbi, O delicatesă anunţă deja, prin felul în care autoarea „etalează un stil cuceritor” (Le Figaro) inconfundabil, Eleganţa ariciului (2006), cartea ei de vizită pe mapamond.

24 februarie ’20

XS
SM
MD
LG