Bukaciacia, Rusia. Andrei Epov e șofer pe autobuzul care-i duce pe pasageri din capitala regională Chita în micul sat siberian Bukaciacia.

Pierdut în taiga, satul de 1200 de locuitori din Zabaikalski Krai, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, este greu accesibil - și, după cum spun localnicii, un loc în care este și mai dificil de trăit. Iar războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe care președintele Vladimir Putin l-a declanșat în februarie și care continuă, fără să i se întrevadă sfârșitul, nu a făcut decât să agraveze problemele locuitorilor din Bukaciacia.

Mare parte dintre bărbații locului care întruneau condițiile de vârstă au fost cuprinși în mobilizarea națională a Kremlinului pe care Putin a anunțat-o în septembrie, inclusiv brutarul local și un altul care livra apă locuitorilor în vârstă.

„Autoritățile au uitat de Bukaciacia. Și-au amintit de sătucul nostru abia acum, în timpul mobilizării”, spune Epov între apelurile pe care le primește de la persoane care doresc să rezerve un loc în autobuzul său.

Realizatorii emisiunii Siberia.Realities de la RFE/RL au călătorit pentru a vedea la fața locului impactul războiului și al mobilizării lui Putin asupra unor sate izolate precum Bukaciacia, unde întreprinderile epocii sovietice s-au închis de mult timp, iar perspectivele de carieră pentru tineri se află mai ales în extracția cărbunelui.

Epov a făcut o comparație între Bukaciacia și orașul Mariupol din estul Ucrainei, care a fost capturat de forțele rusești în urma unui asediu brutal care a lăsat orașul în ruine.

„Viața în Bukaciacia este ca după un război”, spune Epov. „Există doar o singură diferență: Ei vor reconstrui Mariupol, în timp ce noi am trăit și vom continua să trăim în ruine.”

Dispăruți în misiune

În săptămânile care au urmat mobilizării militare a lui Putin, au apărut vești din Bukaciacia că localnicul care livra apă locuitorilor satului, inclusiv bătrânilor, a fost înrolat în războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Acest lucru a fost confirmat de un oficial local, Viktor Nadeliaiev, care spunea pentru portalul de știri Chita.ru că „șoferii pe care îi aveam au dispărut" de când cu mobilizarea parțială.

Acest lucru i-a lăsat pe bătrânii din Bukaciacia, precum Natalia, să care găleți de apă de la o fântână aflată la câțiva kilometri înapoi acasă, pe jos.

„Este iarnă și nu are cine da zăpada, așa că este gheață. Nu este ușor să tragem după noi gălețile”, spune Natalia, care a vorbit cu condiția să fie folosit doar prenumele ei.

Ea spune că localnicii au încercat să găsească un înlocuitor, însă candidații s-au dovedit fie alcoolici, fie pensionari ca și ei.

„Te poți târgui cu diverși particulari, iar acestea îți vor aduce apă - 150 de ruble (2,50 dolari) pe butoi. Dar de unde să facem rost de atâția bani?”, se plânge Natalia, care a lucrat la un magazin local înainte de a se pensiona.

Pe hartă: BUKACIACIA, Rusia

Ea nu vede cu ochi buni protestele și nici cererile ca apa să fie livrată la domiciliu, considerând că astfel de acțiuni sunt, în mare măsură, inutile și „terifiante”.

Natalia spune că fiica și nepotul ei locuiesc în orașul Chernișevsk, la aproximativ 50 de kilometri sud de Bukaciacia, și că se tem că nepotul va fi trimis să lupte în Ucraina.

„Are doi colegi de clasă care au murit în Ucraina. Unul dintre ei a fost îngropat recent. A fost mobilizat”, spune ea.

Lăsându-i deoparte pe cei înrolați în mobilizarea ordonată de Kremlin, autoritățile ruse s-au angajat să nu mai trimită noi recruți pentru a lupta în Ucraina.

Când un reporter i-a pomenit Nataliei de această promisiune, ea i-a răspuns: „Astea-s doar vorbe. În practică, sunt trimiși în luptă”.

În Bukaciacia, nu au rămas decât femeile și pensionarii ca Natalia, după ce Putin a ordonat mobilizarea.

O altă localnică, Irina, spune că fiul ei, Gera, în vârstă de 27 de ani, era în mină, să scoată cărbune când a primit avizul de recrutare. „Ca toți ceilalți, a fost luat de acasă, urcat într-un autobuz și dus a fost”, își amintește Irina, care, de asemenea, și-a dat doar prenumele.

Irina spune că fiul ei se află acum în orașul Rostov pe Don, din sudul Rusiei, „transportând echipamente de acolo” de cealaltă parte a graniței ucrainene, la aproximativ 200 de kilometri distanță.

„Nu ținea partea nimănui în războiul ăsta, dar când i-am sugerat să încerce să se salveze de la mobilizare, a refuzat”, spune Irina. „A spus că, dacă patria îl cheamă, va lupta. Nu am mai încercat să-i schimb părerea”.

„Vedeți cât de patrioți suntem?”

Graffiti pro-război, literele latine „Z” și „V” pe care loialiștii Kremlinului le-au adoptat ca simboluri patriotice ale invaziei Rusiei în Ucraina, împodobesc stația unde oprește autobuzul școlii din Bukaciacia.

„Vedeți cât de patrioți suntem?” spune râzând Galina, o locuitoare din Bukaciacia care a vorbit, de asemenea, cu condiția să-i fie folosit doar prenumele. „Și nimeni nu pomenește despre faptul că stația nu a mai fost folosită de mai bine de un an. Mai devreme, era destinată unui autobuz școlar. Acum nu avem șofer”.

La școala locală din Bukaciacia sunt înscriși aproximativ 200 de elevi. Profesoara de istorie Elena Grițko spune că, printre absolvenții școlii, se află mulți elevi talentați care au câștigat premii la o serie de concursuri. Dar școala suferă de o lipsă acută de finanțare și de resurse, spune Grițko.

„Profesorul nostru de educație fizică cumpără mingi pe propria cheltuială... Majoritatea computerelor sunt învechite și scoase din uz... Și, cel mai important, nu avem internet. Aproape că nu există comunicații mobile în sat, iar internetul este disponibil doar noaptea - și nu întotdeauna”, spune ea.

Lipsa unui internet fiabil a îngreunat respectarea programei școlare obligatorii, spune Grițko, inclusiv noile cerințe privind modul de predare despre războiul din Ucraina, pe care Kremlinul îl numește în mod eufemistic „operațiune militară specială”.

„Trebuie să lucrezi conform unor manuale speciale care trebuie descărcate săptămânal. E vorba despre jocuri, planuri de lecții. Uneori le poți descărca, alteori nu”, spune ea.

Grițko spune că au fost înrolați peste douăzeci de bărbați din familiile elevilor și au ajuns războiul împotriva Ucrainei, dintre care nouă s-au întors acasă.

„Satul nu va avea pâine”

Printre cei care nu s-au întors din războiul din Ucraina se numără proprietarul unei brutării private din Bukaciacia, improvizată pe locul unde a ars brutăria de stat, în anii 1990, ruinele acesteia nefiind niciodată înlăturate.

În urmă cu câțiva ani, Vladislav Ahmadulin a preluat brutăria de la mama sa, Tatiana Ahmadulina, și de la tatăl său, care o deschisese cu aproximativ două decenii mai devreme.

„Brutăritul este munca mea de o viață”, spune Ahmadulina. „Dar în curând s-ar putea să fiu nevoită să închid brutăria. Iar atunci satul va rămâne fără pâine. Pentru mine a devenit o muncă istovitoare și nu se știe dacă fiul meu se va întoarce din Ucraina.”

Ahmadulina ne spune că fiul ei a fost mobilizat la sfârșitul lunii septembrie. El a primit ordinul de înrolare pe când făcea o cursă să aducă făină pentru brutărie din Cernîșevsk.

„A cerut să i se permită să aducă încărcătura de făină în sat, dar l-au refuzat. A trebuit să găsim noi înșine un șofer și să luăm făina de acolo”, spune Ahmadulina.

Ea spune că fiul ei, care a servit anterior în armată, a simțit că era de datoria lui să se înroleze.

„În ceea ce mă privește, nu cred că este o datorie, ci mai degrabă teama de modul în care vecinii s-ar uita la tine dacă ai refuza”, spune Ahmadulina. „Acum chiar îmi pare rău că l-am ascultat. Nu ar fi trebuit să o fac. Cu toate acestea, voi încerca să îl aduc înapoi. Voi scrie la procuratură. Sunt speriată, bineînțeles. Mi-e teamă pentru fiul meu”.

Ea spune că fiul ei și-a cumpărat din propriul buzunar proviziile, „chiar și piesele de schimb pentru transportorul blindat! Mi-a spus că nu li se dă nimic din ce a promis guvernul”, spune Ahmadulina.

„Se prefac că nu ne aud”

Nadejda și Nikolai Ogarkov sunt născuți-crescuți în Bukaciacia și s-au cunoscut la fabrica de confecții metalice, acum închisă. De atunci sunt împreună.

„La sfârșitul lunii octombrie, am sărbătorit 50 de ani împreună”, spune Nadejda.

Ei spun că nepotul lor în vârstă de 24 de ani, Aleksandr Ogarkov, a lucrat la compania locală de exploatare a cărbunelui până în vara anului trecut, dar că munca era „foarte grea" și de aceea a plecat la Vladivostok, unde și-a încheiat serviciul militar.

„A fost mobilizat acolo”, spune Nikolai. „Nu ne-a spus niciodată nimic despre asta. Ne-a sunat o dată, să ne spună că îl duc în Ucraina. A petrecut o săptămână la instrucție și asta a fost tot. Este pe front deja de o lună”.

Vorbind cu reporterul, Nikolai aruncă din când în când o mână de cărbuni în sobă.

„Știți ce s-a întâmplat cu cărbunele?” întreabă Nadejda. „Familiile celor mobilizați primeau lemne sau cărbuni. Nouă ni s-a spus că nu avem dreptul la nimic, că nu avem dreptul la asistență din partea autorităților. Pentru că, vedeți, Aleksandr a fost recrutat de biroul de înrolare militară din Vladivostok. Le-am spus celor din administrație: Dar Aleksandr este înregistrat în Bukaciacia. Și ei se fac că nici nu ne aud”.

„Murim ca muștele!”

În Bukaciacia sunt două cimitire. Andrei, un pensionar local, vizitează unul dintre ele, adânc în pădure, unde este ridicat un monument pentru soldații japonezi îngropați acolo. În urmă cu aproximativ două decenii, spune Andrei, descendenții acelor soldați japonezi au venit în zonă pentru a repatria rămășițele strămoșilor lor.

„Am dezgropat rămășițele, iar japonezii le-au luat acasă. Am fost plătiți cu dolari pentru munca noastră de atunci”, spune Andrei.

Celălalt cimitir din Bukaciacia s-a umplut rapid, spune Andrei, chiar înainte ca Putin să-și lanseze invazia neprovocată a Ucrainei în februarie. „Din cauza exploatării de cărbune din zona noastră, locul nu este, să spunem, bun pentru traiul de zi cu zi. Deja murim ca muștele, nu mai e nevoie de război”, spune Andrei. „Și, în curând, va trebui să-i îngropăm pe cei tineri - cei care vor fi aduși din Ucraina. Uite, au pregătit deja locul pentru noi înmormântări”. Andrei ne arată cimitirul acoperit de zăpadă.

„Au spus că, dacă nu este suficient spațiu, vor aloca mai mult.”

Adaptat din originalul rusesc de Carl Schreck de la RFE/RL.