Linkuri accesibilitate

N.C. Munteanu: Europa Liberă se întoarce


Sediul Radio Europa Liberă din Praga
Neculai Constantin Munteanu
Neculai Constantin Munteanu

România se află în pragul comemorării a treizeci de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Și, în ciuda unor derapaje de la valorile democrației occidentale, este membră a Uniunii Europene și a organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Dar, ca un făcut, exact în anul în care preia președinția Consiliului Uniunii Europene, țara e condusă de moștenitorii „democrației originale”, inventată de Ion Iliescu. Și, nu întâmplător, violențele Jandarmeriei din 10 august 2018, au fost comparate cu violențele mineriadei din 1990.

Numai că, dacă în 1990 manifestanții cereau decuplarea țării de la sechelele comunismului și ale comunismului rezidual, precum și ieșirea din zona de influență sovietică, în 2018 protestatarii au cerut respectarea democrației, a regulilor statului de drept și a independenței justiției.

Prima acțiune a unei coaliții de două partide, PSD și ALDE, care a schimbat trei premieri în doi ani, a fost să dea faimoasa Ordonanță de urgență 13. O ordonanță hoțească, cu dedicație, anume făcută ca oamenii corupți de la vârful puterii să scape de pușcărie. Este vorba de Liviu Dragnea, cu o condamnare definitivă la închisoare cu suspendare, și una în primă instanță la închisoare. Și cu asta s-au ocupat, în principal, cele trei guverne PSD-ALDE. Cu încălecarea justiției, sub pretextul luptei cu „statul paralel”.

În ciuda progreselor făcute, privită mai de aproape, România pare mai degrabă o democratură, condusă de condamnați penali, de impostori, de incompetenți și de analfabeți. Politici sau doar funcționali. Peste care plutește umbra cleptocrației, ca umbra Comandorului.

În ciuda progreselor, România are două probleme grele în raporturile ei cu Uniunea Europeană. Prima ar fi reforma justiției și corupția. Pentru aceasta, UE a pus în mișcare un Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV), care evaluează periodic eficientizarea sistemului administrativ și judiciar. A doua problemă spinoasă: reaua absorbție și reaua folosire a fondurilor europene puse la dispoziția României. Iar Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF) nu are milă când e vorba de fraudarea fondurilor europene. Ceea ce a constatat pe pielea lui Liviu Dragnea, în problema TELDRUM. Din această cauză autoritățile de la București cochetează cu un așa-zis parteneriat public-privat pentru a ocoli controlul OLAF.

Cât privește aservirea politică a justiției, de ea se ocupă doi juriști întârziați. Cum UE nu privește cu ochi buni atacurile la independența justiției, iritarea politicienilor dâmbovițeni din arcul puterii este tot mai evidentă. Puțin mai lipsește pentru a se invoca independența și neamestecul în treburile interne. Până una-alta, au începând să arunce ocheade naționalismului ațos și populismului, cultivate cu sârg la Budapesta și la Varșovia.

Și tot acum dinspre Est au apărut pescuitorii în ape tulburi și nostalgicii prieteniei de veacuri dintre poporul român și poporul rus.

Din această cauză, dar și din altele, Europa Liberă revine. Adaptată la mijloacele de comunicare moderne.

Cu alte cuvinte, alte uși, alte încăperi, alte glasuri. Temele sunt neschimbate: democrație, stat de drept, libera circulație a oamenilor și ideilor, respectarea drepturilor omului ș.a.m.d.

Și, da, s-auzim numai de bine!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG