Linkuri accesibilitate

Narativul putinist răspândit în Germania de AfD


Thomas Haldenwang
Thomas Haldenwang

Alternativa pentru Germania (AfD), partid naţionalist-autoritar, prezent în Parlamentul Federal, acuzat de simpatii pro-ruse

Oficiul Federal pentru protecţia Constituţiei (Verfassungsschutz) - adică Serviciului pentru Informaţii Interne din Germania - a anunţat că partidul naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD), se află într-o fază de radicalizare crescândă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00

Din cauza aceasta, Serviciul va amplifica măsurile de supraveghere. Anunţul l-a făcut preşedintele Serviciului, Thomas Haldenwang, în cursul unui simpozion care s-a desfăşurat la începutul acestei săptămâni, la Berlin.

În prezent, AfD este suspectat de acţiuni anti-constituţionale, iar părţi ale partidului, cât şi organizaţia de tineret, sunt învinuite de acţiuni extremiste de dreapta. Din cauza acestor constatări, Serviciul urmăreşte informativ câteva organizaţii locale şi cea de tineret. Potrivit radiodifuziunii publice, Haldenwang a mai anunţat că în curând Serviciul va da publicităţii un raport special legat de activitatea acestui partid.

„Slugi ai Kremlinului”

În cursul simpozionului, Haldenwang a calificat părţi ale partidului drept „slugi ai Kremlinului“. Ca argument principal pentru acest calificativ, preşedintele Serviciului de Informaţii a afirmat că AfD răspândeşte ştiri din surse ruseşti prin care dezinformează opinia publică. Scopul acestor acţiuni este destabilizarea democraţiei germane.

Haldenwang nu şi-a ascuns îngrijorarea faţă de faptul că deputaţi ai AfD au acces la informaţii sensibile, de exemplu la informaţii privind siguranţa naţională şi cea legată de activitatea serviciilor secrete. Atrăgând atenţia asupra acestei problematici, el a cerut iniţierea unei dezbateri parlamentare legată de poziţia faţă de „persoane extremiste dovedite“. Totodată, a cerut ca lucrătorii din birourile unor deputaţi să fie supuşi unui contral mai riguros, înainte de a fi angajaţi în calitate de colaboratori ai parlamentarilor.

Influenţarea opiniei publice prin acţiuni de dezinformare

Într-un interviu acordat televiziunii publice germane, înaintea începerii simpozionului, Haldenwang şi-a detaliat îngrijorările legate de propaganda putinistă, răspândită prin intermediul unor cadre ale partidului AfD. În acelaşi timp, a atras atenţia şi asupra operaţiunilor de influenţare dirijată de state în care se află la putere regimuri autoritare.


„Rusia este prezentă pe toate planurile, distribuind dezinformări, propagandă şi narative.[...] Cât timp Germania nu va opune nimic acestor acţiuni, evoluţia prezentă ne provoacă îngrijorări.”

Haldenwang a atras atenţia şi asupra prezenţei de agenţi şi agenţi de influenţă care dispun de „antene” care ajung în cercuri largi ale populaţiei.

Toate aceste activităţi contribuie la promovarea extremismului de dreapta din Germania şi la expansiunea fenomenului.

Previous Next

XS
SM
MD
LG