Linkuri accesibilitate

Nata Scobioală: „Recunosc că mi-a fost foarte greu, dar știu că o să rezist”


Născut în 13 august 1983, în satul Copăceni Sângerei. În 2002 a absolvit Școala Profesională Polivalentă N1 cu diploma de tehnician-tehnolog în confecții. Din același an lucrează la o fabrică de confecții din capitală. Din 2013 este membră a asociației Hyde Park, unde și-a început activitatea civică. E reporter/editor Curaj.TV, membră a Platformei pentru Egalitate de Gen.

Luni

Era un început de săptămână și un început și pentru mine. M-am trezit la 3:30 dimineața, aveam un drum lung de făcut cu microbuzul până la București. Mă trezisem cu o durere nebună de cap, probabil de neliniște și gânduri. Mi-am mai băgat în grabă ce mai aveam în valiză, am mai îmbrățișat încă o dată cu ochii camera care mi-a fost casă în ultimii ani, mi-am luat rucsacul în spate și am ieșit din casă.

Știam că în acea casă nu mai revin...

Știam că în acea casă nu mai revin. La 5 era plecarea spre București, am urcat în microbuz, mi-am scos căștile, mi-am pus muzică, mi-am lipit capul de geam și am închis ochii. Îmi era somn, dar și un drum lung mă aștepta. Acolo m-au întîlnit niște prieteni buni care s-au oferit să mă cazeze o noapte, pentru că a doua zi, mai aveam un drum lung, adică un zbor.

Am avut o seara liniștită, am care am îmbrățișat câinele și pisica prietenilor și am făcut poze Bucureștiului de la balconul etajului 13.

Marți

Mă trezisem pe la 9 dimineața, nu mă mai prindea somnul. Afară se lăsase frig și ceață, oricum Bucureștiul mi se pare frumos în orice anotimp. Mi-am verificat rucsacul și actele de câteva ori, așa mereu fac când trebuie să plec undeva. Mă învârteam prin casă și nu-mi găseam locul, știam că plec departe de casă și de tata. Ne văzusem duminică și deși vroia să pară calm, îi simțeam neliniștea și tristețea în ochi. Ne-am îmbrățișat și mi-a spus să-l sun când ajung, așa cum spunea de fiecare dată când mă întorceam la Chișinău. Mi-am luat rămas bun de la toți ai casei și le-am spus că o să fie totul bine.


Petrecută de prieteni până la stația de autobuz care duce spre aeroport, mi-am luat rămas bun și de la ei și am plecat cărând o valiză de 20 kg după mine. La 15:20 am avut zborul spre Portugalia, țara în care plecam și sper să mă primească cu brațele deschise cum o face de obicei pentru toți cei care îi pășesc hotarul.

Am ajuns seara, iar în cele 20 minute în care am așteptat în aeroport prietena să vină să mă ea, am analizat oamenii care vin și pleacă. Atât de colorați, atât de diferiți și chiar foarte zâmbitori. Am ținut plecare asta doar pentru mine, nu a știut nimeni despre decizia mea și totuși am hotărât că am nevoie de încurajări și am făcut o postare pe Facebook, apoi mai culcat.

Adoua zi mă aștepta o zi în care trebuie să îmi liniștesc gândurile și să mă pregătesc pentru un nou început.

Miercuri

La ora 6 dimineața m-a trezit cântatul unui cocoș, niște vecini care probabil cresc și găini prin curte.Am ieșit până la balcon, plouase și bătea un vânt rece. Se simte venirea iernii și în Portugalia, chiar dacă e o iarnă blândă. Am o zi liberă în care n-am nimic de făcut, doar să mă acomodez cu atmosfera.

Se simte venirea iernii și în Portugalia...

Am deschis Facebook-ul iar acolo mă așteptau zeci de mesaje de încurajare și succes. Sentimentul acesta e atât de plăcut când oamenii pe care îi cunoști dar și cei pe care nu-i cunoști îți urează numai bine.

Spre seară am sunat acasă la tata, să îi spun că sunt bine și să nu-și facă griji. I-am citit tristețe în ochi.

Joi

O ultimă zi în care mă odihnesc, pentru că de vineri ar trebui să încep un nou lucru, într-o altă țară și e absolut diferit de ceea ce eram obișnuită să fac. Emoțiile și neliniștea erau tot mai puternice. Încercam să mă liniștesc. Știam că o să-mi fie foarte greu și probabil chiar am să plâng primele zile, dar îmi spuneam că trebuie să fiu puternică.

Pentru că era la fel o zi foarte ploioasă, nu am mai ieșit afară din casă și admiram ploaia și copacii de portocale din gradina vecinilor doar de la balcon.


Cu Mariana, fata prietenilor mei, am gătit ceva mâncare, am făcut schimb de cercei și am tot discutat despre Moldova și amintirile de acolo. Ea și cu părinții ei de 20 de ani sunt plecați din Moldova și stabiliți cu traiul în Portugalia. Mai tîrziu în jurul mesei, toată familia prietenei mi-au fost profesori de portugheză, deci câte ceva am reținut să-mi fie de ajutor.

Vineri

Am avut o noapte grea, nu am putut dormi. Mă trezisem dimineața tare, analizam valiza din care nici nu erau scoase hainele și încercam să-mi aleg hainele de prima mea zi de lucru. Nu știam ce mă așteaptă, cum o să fie, cum o să mă descurc, cum o să mă înțeleg și dacă măcar un pic o să-mi placă și o să rezist.

Mi-e dor de casă...

Pe la ora zece ajunsesem la restaurantul la care trebuia să mă angajez. Am fost primită călduros și după vreo 15 minute în care am făcut cunoștință cu toți ai casei, mi-am pus șorțul și m-am apucat de lucru.

A fost o zi grea și încărcată. Recunosc că mi-a fost foarte foarte greu, dar știu că o să rezist. Mi-e dor de casă...

După o tură prin magazine, pe la zece seara am ajuns acasă, obosită și moral pregătită pentru o nouă zi de lucru că de putere, cam am fost stoarsă.

După un duș fierbinte, m-am apucat să completez și această ultimă zi din jurnalul meu de proaspătă emigrantă.

Vezi comentarii (18)

XS
SM
MD
LG