Linkuri accesibilitate

Natalia Gaibu: „Doctorii și asistentele medicale sunt deseori epuizați, își doresc cu toții să li se reîntoarcă viața la normalitate”


Moldova, Natalia Gaibu, octombrie 2020

Jurnal săptămânal la Radio Europa Liberă cu Natalia Gaibu, șefa departamentului de terapie de la IMSP SCR „Timofei Moșneaga” .

Născută la 27 aprilie 1970 în satul Grinăuţi-Raia din raionul Ocniţa. A absolvit Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu". Medic endocrinolog. Manager în sănătate publică. Actualmente este Şefa Departamentului de Terapie la IMSP SCR „Timofei Moșneaga” din Chișinău. Prin cumul activeaza ca medic endocrinolog consultant la Centrul de Diagnostic German.

Luni

Nu am ținut un jurnal din adolescență, cu o mică diferență, jurnalul de atunci tăinuia cele mai mari secrete. Pentru o clipă m-au copleșit amintirile din copilărie, amintirile unei copilării fericite de la țară, cu părinți tineri și frumoși, cu un sat întreg de neamuri, cu profesori ce ne îndrumau ca pe propriii lor copii și se mândreau cu realizările noastre, cu droaia de copii ce nu se sătura de joacă în drum până la căderea noptii.

Pentru mine ziua de luni e un nou început, ca de altfel fiecare zi. Nu-mi place sa fiu trezită de deșteptător, mai ales la 6:15, dar nu am de ales. Cafeluța face un efort să mă trezească definitiv, în timp ce le pregătesc micul dejun băieților mei.

Ajungem grăbiți la serviciu, cu măștile de protecție pe față, după ce trecem termometria și dezinfectăm mâinile, ne dorim reciproc cu soțul o zi reușită și ne despărțim până seara, când iarăși ne vom întâlni pentru a merge acasă. Suntem împreună din primul an de facultate, mai întâi colegi, apoi prieteni, iar prin anul patru de studii ne-am dat seama că ne leagă ceva mai mult. Suntem o familie mai bine de 28 ani și uneori am impresia că Sergiu (soțul) mă cunoaște mai bine ca mine. Activăm ca medici în Spitalul Clinic Republican practic după absolvirea facultății și deci ne frământă aceleași probleme legate de pacienți, colegi, instituție.

Mai nou, cu pandemia aceasta cauzată de COVID 19, practic am fost implicați în lucru din prima zi, la început fără zile de odihnă, uneori și pînă noaptea tîrziu. O făceam conștient, alături de alți colegi, fiindcă ne dădeam bine seama, în față avem pacienți iar în spate un colectiv bulversat. Învățăm împreună lucruri noi, necunoscute până acum, încercând să facem față provocărilor. Am rezistat și mai rezistăm încă.

În ultimele șase luni ne întrunim de două ori în zi cu colegii, în ședințe operative, pentru un schimb de informații. Pacienți internați gravi și extrem de gravi, intervenții chirurgicale urgente, asigurarea cu medicamente, consumabile, oxigen și multe alte probleme stringente ce necesită rezolvare urgentă cu implicare imediată.

Pandemia le-a dat peste cap pe toate. La început eram sigură că această năpastă ne va face mai uniți, mai umani. La spital veneau oameni simpli, agenți economici, organizații ce doreau să susțină medicii implicați în tratamentul pacienților cu COVID 19 și o făceau din suflet, nu pentru publicitate. Le suntem foarte recunoscători pentru ajutorul de neprețuit și pentru susținerea de care mai avem nevoie!

Marți

După o secetă îndelungată ploaia e o binecuvântare. Natura parcă reînvie. Le telefonez părinților, de altfel ca în fiecare dimineață si ascultând noutățile din sat, încerc să ghicesc după voce cum se simt de fapt. Ei mă asigură că sunt bine, numai că ne duc dorul și mai ales nepoțeilor din Spania si Romania, pe care nu i-au văzut de mult timp. Dorul e reciproc, dar evaluând riscurile, având în vedere vârsta și problemele de sănătate ce le au, nu ne încumetam să-i vizităm des.

Ședințele matinale ale staffului sunt la fel în ultimele șase luni. Numărul pacienților gravi în creștere, locuri în Terapia intensivă la limită, locuri în Secțiile COVID și non-COVID la fel la limită. Au venit listele colegilor testați pozitiv. Apare o agitație pe moment, care e starea lor? și cu cine îi putem înlocui? Doctorii și asistentele medicale sunt deseori epuizați, nu-i mai interesează nici motivațiile materiale oferite, își doresc cu toții să li se reîntoarcă viața la normalitate.

Sunt mândră de colegii mei, pe care îi consider cei mai buni profesioniști

Merg în secțiile Departamentului terapeutic vizitând împreună cu colegii pacienții spitalizați. Îmi place să comunic cu ei, să urmăresc cum evoluează tratamentul ameliorându-le starea generală de la o zi la alta, îmi place să-i văd zâmbind când pleacă acasă. Este rezultatul lucrului în echipă. Sunt mândră de colegii mei, pe care îi consider cei mai buni profesioniști cu inimă mare ce nu vor rămâne niciodată indiferenți la suferința pacienților, chiar în detrimentul sănătății lor.

La prânz iau în grabă o cafea si o tartină. Agenda e foarte încărcată și trebuie să fug ca să reușesc: la un consiliu organizat pentru un pacient grav cu diagnosticul încă neclar, conferință, să trec pe la achiziții, resurse umane, serviciu operativ, ședință online cu Ministerul Sănătății și iarăș ședință operativă, lucru cu documentele și multe alte activități curente ce fac parte din rutina cotidiană.

Pacienții ce se tratează la domiciliu cu forme mai ușoare de COVID 19 îmi lasă răgaz până ajung acasă, apoi începem consultările și consilierile la telefon.

Ca să mă distrag încerc să caut ceva interesant pe Discovery channel sau Travel advance. Cel mai bun somnifer-lectură artistică.

Miercuri

Dimineața începe cu vizita in secția Terapia intensiva post- COVID unde sunt spitalizați pacienții care au dezvoltat o formă extrem de gravă a bolii, cu multiple complicații și comorbidități, pacienți ce duc o luptă crâncenă timp de săptămâni și chiar luni pentru viață. Sunt istoviți, dar in ochii ce ne urmăresc se citește speranță că în curând se vor face bine și vor pleca acasă, unde sunt așteptați de cei apropiați. Cu câteva zile în urmă am urmărit externarea unei paciente ce s-a aflat timp de patru luni în spital! Timp de patru luni zi de zi, oră de oră medicii, asistentele medicale, infirmierele au apropiat acea zi. Este o muncă epuizantă fizic și emotional.

Chiar și dacă depunem eforturi uneori titanice, nu toți pacienții pot fi salvați. Decesul oricărui pacient îi marchează viața medicului epuizându-l emoțional, aducându-l la o ardere profesională. Cu atât mai derutant este momentul trecerii în neființă al pacienților atacați de virusul ucigaș, că rudele și cei apropiați nu-i pot vizita și nu-și pot lua rămas bun de la ei. Dramatic este și că au plecat colegi cu care mai ieri am muncit cot la cot, rude și persoane apropiate, pacienți de vârstă tânără…

Joi

Aerul rece de dimineață are aromă de toamna și îl savurez cu plăcere, să-mi ajungă pentru toată ziua. Sunt dezamăgită și supărată, mai întâi de toate pe mine, că nu realizez la timp unele obiective planificate. Sunt dezamăgită de ceea ce se petrece în societate. Mă tem că în scurt timp Moldova va deveni independentă de poporul său, care pleacă peste hotare, pur și simplu dispare și atunci „slugile poporului” pe cine vor sluji? Oare, pe unde s-au pierdut valorile noastre? De ce ne vindem demnitatea și plecăm capul în fața unor mediocrități? Stop, am ajuns la serviciu. Mi-am dat seama după ce la intrarea în spital m-a salutat o colegă, iar în privirea ei am citit întrebarea, s-a întâmplat ceva? Repede mi-am îmbrăcat masca bunei dispoziții, colegii nu mă recunosc fără ea.

A mai trecut o zi zbuciumată la serviciu. Acasă ne întâlnește cel mai devotat prieten, un cățel huskey, care nu-și găsește locul de bucurie și neapărat vrea să ne cuprindă. În casă ne așteaptă Cristi, mezinul, care ține să-mi povestească cu lux de amănunte cum și-a petrecut ziua, cred că eu sunt” jurnalul” lui și acest lucru mă bucură, fiindcă la vârsta lui eu nu aveam curajul să vorbesc despre ceia ce simt și gândesc. Este pasionat de fotografie. Astăzi a mai imortalizat câte ceva. Sunt chiar reușite, are o abilitate de a observa frumosul în lucruri mărunte, cu un joc al luminii, culorilor sunt niște lucrări originale. Mai târziu vorbim cu Sergiu (fiul) la telefon. A revenit și el obosit de la serviciu (activează ca medic dentist), dar e mulțumit, a avut astăzi o zi reușită, chiar dacă la Brașov plouă. Într-un fel toată familia s-a reunit pentru puțin. Cineva a spus că fiecare din noi avem acei copii pe care îi merităm. Iar eu am hotărât să nu scot până ce-o fi masca.

Vineri

Ziua de azi are semne să fie una frumoasă, însorită de dimineață. Bougainvilliile cumpărate anul trecut din Grecia s-au adaptat de minune. Florile roze și purpurii scăldate în razele soarelui ne amintesc de zilele minunate petrecute în vacanțele de vară la mare, de locurile pitorești și istorice vizitate. Anul acesta din cauza pandemiei am ratat odihna, dar cu siguranță ne revanșăm la anul.

Iarăși ședințe, conferințe, vizite, discuții cu colegii, mesaje de serviciu în continuu. Dar este o zi productivă, chiar dacă e sfârșit de săptămână toți colegii sunt cooperanți și eficienți în lucru de echipă. Sarcinile puse pentru săptămâna aceasta sunt realizate.

E sfârșit de săptămână, dar nu și pentru mine. Mai am o zi de lucru, de acum ca medic endocrinolog- consultant într-o clinică privată. Îmi place profesia mea, îmi place să lucrez cu oamenii, îmi place să învăț lucruri noi. Iubesc viața și cred că totul va fi bine!

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG