Linkuri accesibilitate

Natalia Moloșag, avocat, despre dezamăgirea tinerilor după protestele din 2009


Chișinău, 7 aprilie 2019, marț în memoria protestelor din 2009.

S-au împlinit 11 ani de la protestele antiguvernamentale din 7 aprilie 2009, care au degenerat în acte de violență și s-au soldat cu moartea a cel puțin unei persoane, fiind urmate de arestarea și maltratarea multor tineri în comisariatele de poliție. Niciuna din persoanele cu funcții de răspundere nu a fost sancționată, iar victimele torturii nu au fost reabilitare. Liliana Barbăroșie a discutat cu avocata Natalia Moloșag, care a reprezentat în instanțe mai mulți tineri maltratați:

Interviu cu avocata Natalia Moloșag despre 7 aprilie 2009
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:08 0:00
Link direct

Natalia Moloșag: „Port în suflet un regret foarte mare pentru oamenii aceștia pe care fie i-am avut clienți, fie i-am cunoscut de la colegi. Cea mai mare problemă care eu zic că nu a fost de fapt rezolvată e faptul că oamenii au rămas dezamăgiți și, într-un fel, nereabilitați absolut deloc pentru ceea ce au suferit în urma acestor evenimente.”

Europa Liberă: De ce ziceți că au rămas nereabilitați?

Natalia Moloșag: „Iată, de exemplu, surorile Radu (Oxana și Ludmila Radu, victime ale torturii în 2009). Cu toate că la nivel național a avut loc un proces, acest proces pentru ele a fost foarte-foarte dureros și complicat din punctul de vedere al revictimizării. Apoi, pe banca acuzaților nu au ajuns toți cei de pe urma cărora ele au suferit, deci au fost scoase de sub urmărire penală persoanele care au fost poate chiar mai mult vinovate decât cei care totuși au ajuns pe banca acuzaților. Da, ele, iată, peste 11 ani au un proces câștigat la CEDO...”

Europa Liberă: Cu ce s-a încheiat cazul lor? Cine și pentru ce a fost sancționat?

Natalia Moloșag: „La nivel național s-a finalizat cu o suspendare condiționată, adică pedeapsa aplicată n-a fost proporțională cu faptele comise de către acești polițiști. Deci, suferințele pe care le-au trăit fetele și demnitatea care le-a fost călcată în picioare nu au fost reabilitate. Ele oricum se simt dezamăgite de tot ceea ce a avut loc.”

Europa Liberă: Dar câte persoane au ajuns pe banca acuzaților în cazul lor?

Natalia Moloșag: „Două. Era vorba inclusiv despre șeful Inspectoratului General de Poliție care era atunci, dl Botnari. Dar știți ce a făcut procuratura? Procuratura atât de tare a divizat cazurile acestea, adică părțile vătămate au fost, așa, împrăștiate pe mai multe cauze penale și pe banca acuzaților au fost puși niște gardieni, niște polițiști de la unitățile de gardă...”

Europa Liberă: Țapi ispășitori...

Natalia Moloșag: „Da. Factorii de decizie care într-adevăr trebuiau să stea pe banca acuzaților, pentru că dacă nu ei nemijlocit au aplicat tortura, înseamnă că la ordinul sau cu acceptul lor tacit s-au făcut toate lucrurile acestea, dar niciun factor de decizie, dacă să vorbim sincer, nu a fost atras la răspundere. Iar acei care au și fost atrași, nu toate părțile vătămate au figurat pe dosarele astea ca vătămate și până la urmă majoritatea au fost achitați.”

Europa Liberă: Dvs. aveți o explicație de ce s-au derulat cazurile acestea în instanțe așa cum s-au derulat? Și știm cu toții cum, adică, dacă au și fost sancționați, numai niște țapi ispășitori.

Natalia Moloșag: „Eu am spus atunci și repet și acum: consider că au fost situații de interese și de corupere, și de implicare a politicului în aceste cazuri. Deci, acei vinovați au fost protejați, poate nu deschis, dar din umbră ei au fost protejați. Însuși comportamentul judecătorilor, procurorilor, al acelor care erau chemați ca martori ieșea din limitele cumsecădeniei, pentru că ei se comportau foarte agresiv, brutal și chiar obraznic cu copiii aceștia deveniți victime.”

Europa Liberă: Dvs. aveți cumva teama că lucrurile acestea s-ar putea repeta, vorbind de comportamentul instituțiilor de drept în raport cu cetățeanul, nu neapărat sub forma „7 aprilie”?

Natalia Moloșag: „Dar ele așa au și rămas, pentru că în sistemul nostru judecătoresc și cel al procurorilor de fapt au rămas aceiași oameni. Și faptul că ei nu au fost responsabilizați sau nu au fost pedepsiți atunci le-a dezlegat, cum s-ar spune, mâinile la ceea ce avem acum. Nu s-a schimbat absolut nimic. Doar pe unele cazuri am foarte mici bucurii, dar ele sunt atât de mărunte, încât nu pot să spun că s-a schimbat sistemul ori s-au schimbat oamenii. Schimbarea spre care tindeau acești tineri, dorințele pe care și le-au pus atunci când au ieșit în Piață, încrederea pe care au acordat-o unor politicieni – absolut totul la acești copii le-a fost furat.

De aceea majoritatea dintre cei care au avut procese deschise au plecat, dar vreau să vă spun că nu toți au depus plângeri. Au fost și băieți care s-au stins din viață în legătură cu acele evenimente, deoarece au suferit traumatisme grave, dar ei așa și nu s-au plâns nimănui.

Atunci când ți se fură încrederea și ți se calcă în picioare demnitatea, omul nu mai are nevoie nici de bani, nici de nimic.

Bunăoară, Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria” cunoaște numeroase cazuri de părinți distruși și tineri în floarea vârstei cu probleme serioase de sănătate. Nu știu, poate cineva cândva să scrie istoria la toată chestia asta, dar s-o scrie pe bune, nu că nu li s-a pus monument, nu li s-au plătit bani sau nu și-au adus aminte. Nu în asta constă problema, ci în aceea că tinerii sunt foarte dezamăgiți. Atunci când ți se fură încrederea și ți se calcă în picioare demnitatea, omul nu mai are nevoie nici de bani, nici de nimic. Anume asta și nu le-a fost restabilit la acești tineri. Acesta-i cel mai mare regret al meu ca avocat care le-am fost și le sunt alături și încerc să-i ajut. Sincer, sufăr și eu pentru ei, fiindcă mă doare.”

XS
SM
MD
LG